Asociaţia Montană Carpaţi (AMC) şi Salvamont România vor deschide, într-un parteneriat unic, porţile primului Centru Naţional de Educaţie Montană, în inima Parcului Natural Bucegi.
Cea de-a 14-a editie a competitiei "Votat Produsul Anului®" Romania si prima editie a competitiei "Votat Produsul Anului Marca Proprie Distribuitor" si-au desemnat castigatorii pentru anul 2023.
Cabana Caraiman a fost scoasa la vanzare in urma cu trei ani de britanicul care o detinea. 200.000 de euro a cerut englezul, iar noul proprietar e gata sa investeasca pentru a-i reda lacasului
Zeci de turisti asteapta, sambata dupa-amiaza, la coada pentru a urca in telegondola din Sinaia, randul celor care vor sa urce la Cota 2000 pentru a schia intinzandu-se pe mai multi metri. De altfel,
Astazi este Ziua pasaportului romanesc, marcata la 19 martie, data la care, in anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Inaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege moderna referitoare la pasapoarte,
Daca vara asta n-ai reusit sa iti iei concediu sau vrei sa te bucuri de inca o vacanta in aceasta toamna, insa nu stii unde sa mergi, iti propunem cinci locuri din Romania in care poti profita din
Alex Gavan, alpinist si activist de mediu, afirma intr-o postare pa pagina sa de Facebook ca omenirea si-a consumat resursele pentru tot anul 2020 si ca acum traieste "pe credit". Pe de alta parte,
Escalada sportiva este un fenomen din ce in ce mai popular in Romania. Exista sali si cluburi unde cataratorii de toate nivelurile isi pot practica pasiunea. Dar pentru cei care vor sa treaca la
Mai multi parlamentari USR Allen Coliban, Mihai Gotiu, Cornel Zainea si Dumitru Lupescu si membri USR Dambovita, au participat, sambata, la un protest pe platoul Parcului Natural Bucegi, in apropiere
Meteorologii anunta, miercuri, ca riscul producerii unor avalanse in zona inalta a Muntilor Fagaras si Bucegi este mare, deoarece stratul de zapada este instabil. La Balea Lac, in judetul Sibiu,
Superstitiile si povestile fantastice sunt de cand lumea, dar te-ai intrebat vreodata care este originea celor mai populare personaje cu care te intalnesti in fiecare an de Halloween?
Turistii care merg, sambata, la Sinaia si Balea Lac, precum si in imprejurimi, trebuie sa fie foarte atenti, caci exista un risc mare de producere a avalanselor.
Meteorologii anunta ca, duminica, riscul producerii avalanselor in Muntii Fagaras si Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, este mare, zapada avand un strat consistent de peste doi metri. La
Meteorologii avertizeaza ca este risc insemnat de producere a avalanselor la peste 1.800 de metri altitudine, in muntii Bucegi si Fagaras (versantul nordic), fiind vizata si zona turistica Balea Lac,
Meteorologii au anuntat, luni, ca riscul de producere a avalanselor este insemnat in Muntii Bucegi si in Muntii Fagaras, unde, la altitudini de peste 1.800 de metri zapada masoara peste un metru.
Salvamontistii din Prahova ii avertizeaza pe turisti sa nu urce la altitudini mari, in aceasta perioada, intrucat in Masivul Bucegi exista risc insemnat de producere a unor avalanse la altitudini mai
Administratorii de domenii schiabile de pe Valea Prahovei deschid oficial, joi, 30 noiembrie, mai multe partii pe care stratul de zapada masoara pana la jumatate de metru.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a recunoscut, marti, ca s-a dus duminica la Tebea cu elicopterul, afirmand ca a platit deplasarea din banii lui, nu ai partidului.
Daca saptamana aceasta nu prea ne-a adus vreme de primavara, cerul ne va oferi o imagine mai frumoasa. In acest weekend are loc un fenomen incantator pentru pasionatii de astronomie si nu numai.
Ambasadorul SUA in Romania, Hans Klemm, le transmite romanilor un mesaj video pe Facebook in care spune ca anul 2016 a fost de o importanta deosebita inclusiv pentru parteneriatul strategic dintre
Sirnea, jud. Brasov, este primul sat turistic din Romania, se afla intr-un loc idilic, undeva intre Masivul Bucegi si Masivul Piatra Craiului, iar de anul acesta face parte din proiectul "Conservarea
Sirnea, jud. Brasov, este primul sat turistic din Romania, se afla intr-un loc idilic, undeva intre Masivul Bucegi si Masivul Piatra Craiului, iar de anul acesta face parte din proiectul "Conservarea
Sirnea, jud. Brasov, este primul sat turistic din Romania, se afla intr-un loc idilic, undeva intre Masivul Bucegi si Masivul Piatra Craiului, iar de anul acesta face parte din proiectul "Conservarea
(P) Potrivit topului celor mai bune produse pentru copii, apa oligominerala naturala Aquatique a fost desemnata castigatoare la categoria "Apa minerala plata pentru sugari si copii mici".
Romsilva cheltuieste anual aproximativ 16 milioane de lei pentru cele 22 de parcuri nationale si naturale pe care le are in administrare si incaseaza doar 600.000 - 700.000 de lei, din turism, a
Tinerii din Romania isi doresc meserii banoase, care nu cer perioade lungi de studiu, si intra in conflict cu parintii care isi doresc sa ii trimita la facultate.