Sergiu Vasilescu, unul dintre cei mai cunoscuți avocați din România, specializați în fiscalitate, respectiv în crypto, avertizează cu privire la pericolul iminent cu care se vor confrunta
Angrourile româneşti revin în prim-plan şi atrag românii cu adaosuri 5-7%, comparativ cu lanțurile de supermarketuri intermediare, care practică marje de 20%. Cinci companii cu afaceri de
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat luni, 22 aprilie, că statul român a pierdut în instanță procese cu mari companii străine din domeniul producției de film, pe fondul nerespectării
Deficitul bugetar s-a situat la 2,07% din PIB pentru primele trei luni, potrivit datelor preliminare, în contextul în care în primele luni au fost făcute plăţi de 5-6 miliarde de lei pentru
În lumea antreprenorială, cash flow-ul (fluxul de numerar) este precum motorul afacerii tale. Există adesea o linie foarte subțire între prosperitate și dificultate financiară. De la
Vladimir Ghiță, CEO Fort, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, unde a vorbit despre
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent informații cu privire la tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din tranzacţionarea jetoanelor
Remus Dănilă, Head of Business Development la Bursa de Valori București (BVB), a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de
Eugeniu Baltag, Directorul Relației cu Investitorii de la Purcari Wineries, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul
În mijlocul unui dialog public marcat de incertitudine în ceea ce privește cauzele deficitului ridicat de colectare a TVA și a economiei subterane foarte mari, Guvernul pare să fi scos ca
Începând cu 16 iunie 2024 vor intra în vigoare o serie de modificări importante în gestionarea tranzacțiilor cu numerar și plata salariilor, în urma adoptării Legii 406/2023, supranumită
În ultimul an, metodele de plată digitală au cunoscut o creștere impresionantă, modificând modul în care consumatorii din România își gestionează finanțele și efectuează achiziții.
Cristian Logofătu, Co-fondatorul Bittnet, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre rezultatele companiei, punctând creșterea
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Cunoscutul analist economic Radu Soviani susține că băncile au acționat justificat atunci când au decis majorarea comisioanelor la operațiunile cu bani-gheață.
Guvernul a adoptat joi, 9 noiembrie, o ordonanță de urgență prin care limitele actuale de cash vor fi menţinute atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice.
Constantin Sebeșanu, CEO-ul Impact, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre realizările companiei, cele mai importante
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
TG.CasinoCasino este unul dintre cele mai recente proiecte GambleFi care a reușit să ajungă în centrul atenției. Acest lucru se datorează faptului că este exclusiv pe canalul Telegram și
Modul în care se fac tranzacțiile cu bani cash se va modifica substanțial începând cu 1 noiembrie 2023, fiind stabilit un plafon zilnic pentru plata angajaților, printre altele, iar amenzile
Dezbaterea privind noile plafoane pentru plățile cu numerar atât între companii a stârnit numeroase dispute publice în media, pe rețelele sociale și în forumurile politice, pe tema
Călin Andrei este antreprenor cu experiență în mediul de afaceri încă din 2010, tatăl a doi copii și fondator al platformei de e-commerce Drool.ro, dedicată produselor pentru
Scutirea de impozit pe venit pentru IT-işti se elimină de la 1 noiembrie, în timp ce angajaţii din construcţii, agricultură şi industrie alimentară nu vor mai fi scutiţi de la plata
Banca Centrală Europeană (BCE) susţine o atitudine mai dură împotriva firmelor care refuză să accepte plata cu numerar, în încercarea de a se asigura că monedele şi bancnotele rămân un
Cristian Logofătu, co-fondator Bittnet Group, a participat la Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, unde a vorbit despre ultimele rezultate trimestriale, despre țintele
Cosmin Prună e un antreprenor versatil. În 2017 a aplicat experiența în vânzări și pasiunea pentru cafea într-un business cu automate de tip vending machine care a crescut timp de patru ani,
Cosmin Alexandru Văleanu este fondator al firmelor Smart Balance & e-Mobility Rentals, companii care se ocupă cu închirierea și vânzarea mai multor tipuri de microvehicule electrice. Printr-un