Ministerul Transporturilor a aprobat miercuri, 17 aprilie indicatorii tehnico-economici pentru achiziția a 9 trenuri electrice noi și a 23 de locomotive, investiție care are asigurată o
Asociația Pro Infrastructură (API) a făcut publice imagini noi de pe șantierul secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu - Pitești (A1). Reprezentanții API au anunțat că
Registrul european de transparență pentru activități de lobby are lacune, arată un raport publicat miercuri, 17 aprilie, de Curtea de Conturi Europeană. Mecanismul, care ajută la informarea
Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind legea pentru completarea art. 24¹ alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
Curtea Constituţională a respins marţi, 19 martie, sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei privind neconstituţionalitatea proiectului de lege iniţiat de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă,
Cel puțin 15 miliarde de dolari. Aceasta este estimarea pentru pierderile suferite în două dintre cele mai mari scandaluri financiare recente. Este imposibil de zis câți bani au pierdut oamenii,
CFR Infrastructură, companie afiliată Ministerului Transporturilor, a acordat contractul în valoare de 420 de milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea Gării de Nord unei companii din
Meta, compania americană condusă de Mark Zuckerberg care deține Facebook, Instagram și Whatsapp, a lansat o opțiune controversată pentru consumatorii europeni în 2023: plata unui abonament
Oficialii Ministerului Transporturilor au anunțat semnarea, în dimineața zilei de vineri, 16 februarie, a ultimului contract de proiectare și execuție pentru o autostradă finanțată prin PNRR.
Oficialii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au publicat imagini în premieră cu cel mai complicat șantier de autostradă aflat în desfășurare în România.
Auditorii Curţii de Conturi vor efectua, în 2024, peste 2.800 de misiuni de audit şi de verificare a modului de ducere la îndeplinire a recomandărilor (follow-up), conform Programului de
Membrii Asociației Pro Infrastructură au realizat o analiză complexă privitoare la proiectele de autostrăzi aflate în derulare sau care urmează a fi începute în 2024.
Palatul Oscar Maugsch, mult mai cunoscut drept Palatul BCR, aflat chiar în Piața Universității din Capitală, va deveni hotel de 5 stele, în urma unei investiții de 20 de milioane de euro.
Acţiunile Boeing au scăzut luni cu aproximativ 9%, în timp ce investitorii au analizat ştirea că Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA a ordonat companiilor aeriene să consemneze la sol
Ministerul Mediului a anunţat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a închis procesul Casa Verde Fotovoltaice şi a precizat că programul va fi reluat în zilele următoare.
Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) va aduce în instanță statul român, cel mai probabil pe data de 14 decembrie, pe fondul neînchiderii a 31 de depozite industriale, potrivit unei declarații
Asociaţia Montană Carpaţi (AMC) şi Salvamont România vor deschide, într-un parteneriat unic, porţile primului Centru Naţional de Educaţie Montană, în inima Parcului Natural Bucegi.
Gropile de gunoi sunt considerate una dintre cele mai periculoase metode de depozitare a deșeurilor, cu efecte deosebit de grave atât asupra mediului, cât și asupra sănătății umane. În acest
Crăciunul este o perioadă de excese din toate punctele de vedere. De la consumul de energie electrică la cadouri din belșug, o supraîncărcare de alimente, ambalaje și energie. Sezonul festiv
Potrivit Legii 77/2016, darea în plată reprezintă un mijloc de stingere a datoriilor. Mai exact, cel care a luat un împrumut bancar și se află într-o situație dezavantajoasă, plata
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Mircea Fechet a anunţat că o nouă sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, prin care vor fi validaţi potenţialii instalatori, va fi
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, amenință că nu va recepționa lucrările la podul peste Dunăre de la Brăila dacă nu sunt remediate toate problemele apărute de
Agenţia Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) organizează o nouă licitație publică pentru vânzarea apartamentului de lux deținut de Ioana Timofte, nepoata fostului
Tribunalul Prahova s-a pronunțat prin decizie definitivă în procesul intentat de Maspex România SRL-Vălenii de Munte Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova (CJPC).
Grayscale își continuă eforturile pentru a obține aprobarea de reglementare pentru un ETF Bitcoin. Miercuri, managerul de resurse digitale, Grayscal,e a depus o cerere actualizată la Comisia
Comisia Europeană solicită României şi altor 11 state membre să respecte legislaţia UE în ceea ce priveşte poluarea atmosferică şi să îşi reducă emisiile de mai mulţi poluanţi pentru
Cunoscutul analist economic Radu Soviani susține că băncile au acționat justificat atunci când au decis majorarea comisioanelor la operațiunile cu bani-gheață.
Pachetul de măsuri fiscale al Guvernului Ciolacu va suferi noi modificări, conform unor surse oficiale. Legea a trecut miercuri de Curtea Constituțională și urmează să fie promulgată de