Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a anunțat duminică după-amiază, 15 aprilie, că gradul de absorbţie a fondurilor europene în perioada 2014-2020 a ajuns la 97%.
România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
România reprezintă un caz unic în Europa, fiind singurul stat care, în intervalul 2019 - 2021, a experimentat o creștere a decalajului dintre suma care ar trebui încasată de stat din
Aproximativ 1,3 milioane de angajați din sectorul bugetar vor avea parte majorări salariale de 5% începând cu anul 2024. Pentru cadrele didactice, aceste majorări vor fi chiar mai substanțiale,
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
Săptămâna aceasta, liderii Uniunii Europene s-au reunit la Bruxelles pentru dezbate posibilitatea începerii discuțiilor de aderare a Ucrainei la blocul comunitar, Ungaria fiind singura țară
Într-un climat pre-electoral în care membrii guvernului susțin că una din reformele asumate în cadrul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) are în centru pentru 2024 o
Coaliția PSD-PNL lucrează în prezent la definirea direcției bugetare pentru anul 2024, preponderent pe baza datelor brute oferite de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), care a
Dezbaterea privind noile plafoane pentru plățile cu numerar atât între companii a stârnit numeroase dispute publice în media, pe rețelele sociale și în forumurile politice, pe tema
Dacă măsurile fiscale din Legea propusă de Coaliția PNL-PSD au fost iterate cu claritate, partea dedicată reducerii cheltuielilor bugetare și restructurării instituțiilor de stat conține
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
Gheorghe Pecingina a fost eliberat, la cerere, din functia de secretar de stat la Ministerul Finantelor Publice, printr-o decizie a prim-ministrului interimar, Nicolae Ciuca, publicata, vineri, 18
Infiintarea unui Minister al Turismului in viitorul Guvern al Romaniei este necesara pentru a fi posibila dezvoltarea domeniului, sustin reprezentantii Asociatiei Romane de Balneologie.
Ministrul de Finante a declarat ca nu are un procent pe care sa il poata avansa privind cresterea pensiilor, insa a adaugat ca acestea vor fi majorate in fiecare an, in perioada urmatoare.
Prim-vicepresedintele PSD Gabriela Firea sustine ca social-democratii vor castiga alegerile parlamentare, iar partidul va propune premierul, avansand trei nume pentru aceasta functie: Marcel Ciolacu,
Presedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat ca exista suficiente voturi ca motiunea de cenzura, care va fi votata in plenul reunit de luni al Parlamentului, sa treaca. El a precizat ca si fara alesii
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a admis, joi, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la mai multe articole din Legea 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor
Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a declarat ca romanii s-au relaxat "un pic cam devreme" si ca acum avem o transmitere comunitara a noului virus, dar si o reacutizare a vechilor focare. Tataru le-a
Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, este considerat de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) colaborator al fostei Securitati, iar Colegiul
Prim-ministrul Ludovic Orban a avut, miercuri, o convorbire telefonica cu cancelarul federal Angela Merkel, la initiativa inaltului oficial german. Cei doi au discutat, printre altele, despre
Turismul romanesc, care este lovit foarte grav din cauza pandemiei, ar putea fi salvat cu ajutorul unor masuri indraznete ale guvernului, crede omul de afaceri sucevean Stefan Mandachi. Acesta
Romania economica risca sa se prabuseasca precum un castel de nisip, in conditiile in care autoritatile intarzie sa ofere solutii concrete la criza fara precedent care se instaleaza odata cu pandemia
Senatul de la Roma i-a ridicat miercuri imunitatea liderului partidului italian de extrema-dreapta Liga, Matteo Salvini, care va fi judecat pentru ca nu a permis debarcarea migrantilor de pe o nava,
Vicepremierul Raluca Turcan a vorbit, sambata, despre existenta unui context politic extrem de favorabil PNL, care trebuie utilizat pentru a obtine cat mai multe primarii, dar si o majoritate
Presedintele rus, Vladimir Putin, a anuntat marti seara componenta noului sau guvern, pastrand ministri-cheie, la o saptamana dupa anuntarea unei revizuiri surpriza a Constitutiei, urmata de demisia
Suntem in pragul unor schimbari epocale in sistemul nostru international (pe plan geopolitic, tehnologic, economic), iar evolutiile incep sa ne fie din ce in ce mai defavorabile, asa ca in urmatorii
Presedintele rus Vladimir Putin a afirmat sambata ca nu doreste ca Rusia sa se intoarca la practica din epoca sovietica de a avea conducatori pe viata care au murit in functie fara o strategie de
Au trecut 30 de ani de cand Romania l-a eliminat pe dictatorul Nicolae Ceausescu intr-o revolutie care a pus capat deceniilor de guvernare comunista din aceasta tara, scrie Euronews.
Virgil Popescu, ministrul Economiei, acuza ca Primaria Capitalei practica un santaj politic pentru a obtine bani de la Guvern si ar putea fi executata silit, pentru a se recupera banii pe care RADET
Decizia Standard&Poor's de miercuri, de a inrautati perspectiva ratingului Romaniei de la stabila la negativa, a fost usor pripita si, cu siguranta, nu va avea efecte pozitive, a declarat, pentru