Marți, o ploaie torențială a provocat inundații în diverse zone ale Dubaiului, transformând străzile în adevărate râuri și determinând închiderea temporară a celui de-al doilea cel mai
Cu un nou record de temperatură înregistrat în luna martie, pentru a zecea lună consecutiv, în ultimele 12 luni a fost, în medie, cu 1,58 grade Celsius mai cald decât clima planetei în
Prima emisiune de obligaţiuni verzi a României a fost un real succes, fiind marcată de o serie de recorduri, precum cererea extraordinară din partea mediilor investiţionale, potrivit ministrul
Ministrului Energiei, Sebastian Burduja a vizitat sâmbătă o hidrocentrală începută înainte de 1989, în judeţul Iaşi, lângă Paşcani, care în prezent este într-un stadiu de execuţie de
Doar 44% dintre români știu că daunele provocate accidental vecinilor pot fi acoperite în baza asigurărilor facultative pentru locuințe, conform unei cercetări sociologice realizate de IRES,
Au fost semnate şi ultimele două contracte din totalul celor 11 în cadrul proiectului de reducere a eroziunii costiere, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Bazinele de Apă Dobrogea
România are şansa de a deveni un hub important la Marea Neagră pentru produsele agricole, dacă ţinem cont de faptul că, în momentul de faţă, Portul Constanţa a preluat activitatea cargo a
Asigurările obligatorii pentru locuințe se scumpesc din noiembrie. Este vorba despre polițele care acoperă riscul de cutremur, inundații sau alunecări de teren.
Este foarte important să știm când trebuie schimbată mocheta, deoarece acest lucru poate contribui la creșterea longevității acesteia. Nu trebuie să înlocuim întotdeauna mocheta când apare
Două treimi (66%) din cele mai mari 50 de daune achitate în baza asigurărilor pentru locuinţe au fost provocate de incendii, potrivit unui comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de
Premierul Florin Citu a declarat duminica, 20 iunie, la o videoconferinta cu prefectii, ca va fi adoptata o hotarare de Guvern care sa instituie derogare de la procedura normala de acordare a
Guvernul urmeaza sa aprobe, in sedinta de joi, un proiect de ordonanta de urgenta pentru completarea OUG nr. 132/2020 privind masuri de sprijin destinate salariatilor si angajatorilor in contextul
Cati dintre noi nu s-au gandit pana acum la pericolele care ne pasc si si-au spus in sine "Mie nu mi se poate intampla!". Tocmai din acest motiv, in Romania, asigurarea bunurilor de lunga durata nu
Din cele 30,4 miliarde de euro ce vor veni din fonduri europene prin Mecanismul de Redresare si Rezilienta, Romania vrea sa cheltuiasca 6,5 miliarde de euro pentru combaterea schimbarilor climatice.
Resursele de apa ale Romaniei sunt relativ sarace si neuniform distribuite in timp si spatiu, acestea insumeaza circa 134,6 miliarde mc, insa numai 38,34 miliarde mc de apa reprezinta resursa
Guvernul a aprobat, joi, acordarea de despagubiri in suma de 5.000.000 lei pentru populatia afectata de inundatiile din 29 de judete, a anuntat seful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Danca.
Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis o noua avertizare cod portocaliu, de instabilitate atmosferica accentuata si cantitati insemnate de precipitatii, pentru mare parte din tara.
Pompierii au actionat, in ultimele 24 de ore, in urma fenomenelor meteorologice, pentru evacuarea apei din 53 de case si aproximativ 200 de curti, a informat, luni, Inspectoratul General pentru
Inundatiile reprezinta fenomene care vin insotite mereu de efecte negative, atat din punct de vedere economic cat si social si ecologic. In ultimele saptamani ele au produs daune semnificative
Autoritatile din Ucraina i-au alertat pe omologii romani in privinta unei viituri de mari dimensiuni care se propaga spre Romania pe Prut. Trei baraje au cedat deja in Ucraina, iar sute de locuinte
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Adrian Oros, a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa sustinuta la Cluj, ca o seceta ca aceea de acum nu a mai fost in Romania de 50-60 de ani si
Cele mai multe companii din Romania nu au o strategie de risc pentru situatii precum epidemia de coronavirus. O arata rezultatele unui barometru efectuat de compania de consultanta Frames la comanda
Doi romani repatriati din China se afla in carantina. In Germania au fost raportate 14 infectii. Expertii cauta solutii pentru combaterea coronavirusului la nivel european.
Atat polarizarea economica dar si cea politica se vor accentua in acest an. Colaborarea dintre liderii globali, decidenti din mediul public sau privat si organizatii a devenit indispensabila pentru a
Politele obligatorii pentru locuinte se vor scumpi, dar vor include si riscurile legate de furtuni, pe langa cele de cutremur, inundatii si alunecari de teren.
Premierul italian, Giuseppe Conte, a anuntat ca a fost declarata starea de urgenta in Venetia, lovita de inundatii grave, si au fost aprobate primele ajutoare pentru locuitorii din zona si pentru a
Consiliul regional din Veneto, care se afla in zona Grand Canal din Venetia, a fost inundat pentru prima data in istoria sa, joi noaptea, imediat dupa ce a respins masuri de combatere a schimbarii