Gestionarea bugetului reprezintă un element cheie atunci când dorești să te distrezi responsabil la casino online. Această activitate recreațională implică și riscuri, astfel că este bine
Pacienții cu deficiențe locomotorii (în special cei cu deficiențe de mers), precum și cei care au suferit leziuni ale măduvei spinării, accidente vasculare cerebrale sau alte afecțiuni care
Recuperarea medicala inseamna diferite proceduri si abordari care isi propune sa contribuie la redobandirea starii fizice optime si recuperarea in urma unor probleme de natura fizica. Datorita
Marcel Ciolacu s-a întâlnit în Qatar, în cadrul vizitei sale oficiale, nu doar cu politicieni, ci și cu reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din această ţară, precum şi cu
Autoritățile japoneze se confruntă cu o presiune puternică în combaterea deprecierii susținute a yenului, în timp ce traderii scad valoarea monedei așteptându-se ca Banca Centrală să nu
Astăzi, vă invităm să descoperim cum outsourcingul poate fi un instrument valoros pentru simplificarea proceselor IT ale companiei dumneavoastră, iar TechOPS este alegerea perfectă pentru a vă
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, vineri, ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută a României la "BBB minus" cu perspectivă stabilă, informează un comunicat
Cele mai puternice instituții financiare din lume își pierd încrederea în strategia macroeconomică a Băncii Centrale dintr-o țară dezvoltată occidentală, unde trăiesc peste 1 milion de
În agitația vieții cotidiene, necesitatea de a găsi echilibrul și confortul devine din ce în ce mai acută. Cu presiunile zilnice, mulți dintre noi resimt dorința de a descoperi abordări
În contextul în care România înregistrează cea mai mare creștere a consumului final de energie din Uniunea Europeană în ultimii ani, în timp ce media europeană este în scădere, Directiva
Reprezentanții băncilor centrale au în general o reputație legată de aversiunea față de risc, mai ales în contextul în care o parte importantă din slujba lor este să anticipeze scenarii
Dacă te confrunți cu diverse afecțiuni sau leziuni fizice, ești adesea îndrumat de către medici să urmezi un tratament la un fizioterapeut. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor
Economia globală a trecut în 2023 prin cea mai lungă recesiune a sectorului productiv din istorie, se arată în predicțiile pentru 2024 publicate de o mare companie financiară americană.
Guvernul spaniol a aprobat miercuri crearea unui fond dotat cu două miliarde euro (2,22 miliarde dolari) pentru a atrage investiţii străine în sectoare strategice, precum proiectele „care
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
Vladimir Ghiță, CEO Fort, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre rezultatele companiei, despre planurile privind listarea la
În timp ce greutatea totală brută a mărfurilor maritime manipulate în toate porturile Uniunii Europene a crescut cu 0,8% în 2022 față de 2021, portul Costanța a consemnat o majorare de 19
Pe măsură ce prețul Bitcoin se stabilizează peste $34.000, investitorii se aprofundează în alternative Bitcoin pentru rentabilitate de piață, alimentând o creștere rapidă de peste $3
Industria sănătății a cunoscut o transformare remarcabilă în ultimii ani, progresele tehnologice jucând un rol esențial în îmbunătățirea îngrijirii pacienților și a eficienței
Membrii Sindicatului Unit TAROM (SUT) atenţionează că, începând cu data de 1 decembrie, nu vor mai ridica niciun avion de la sol, dacă nu va fi exceptată compania de la prevederile Legii
Șefii principalei companii din România de distribuție a gazului metan au făcut un raport public privitor la pregătirea în vederea sezonului rece 2023-2024.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere la 2% estimarea de creştere economică pentru acest an, de la 2,8% anterior, motivând scăderile din industrie şi
La Alba Iulia a început procedura de insolvență a unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul imobiliarelor, care are datorii de peste 10 milioane de euro.
Fitch a acordat județului Cluj rating A, la fel ca Islandei, Japoniei sau Sloveniei, în ceea ce privește soliditatea rambursării împrumuturilor contractate de Consiliul Județean. Cu alte
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T fac 44 de percheziții domiciliare, în județele Arad, Bihor, Hunedoara, Alba,