Indiferent de domeniul de activitate, în afaceri, igienă și siguranța nu ar trebui să fie niciodată neglijate. Exista anumite in care acest aspect este cu atat mai important, intrucat
Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 1,973 milioane de lei în industria alimentară în luna martie 2024, ca urmare a neregulilor constatate şi a încălcării prevederilor legislaţiei
Gigantul auto american Ford recheamă peste 450.000 de vehicule, în Statele Unite, după ce au fost detectate probleme la nivelul bateriei, care pot conduce la pierderea puterii de transmisie și la
Peste 400 de cazuri de muncă nedeclarată au fost depistate în cadrul unei campanii naţionale derulate de Inspecţia Muncii pe şantiere din întreaga ţară. Inspectorii au aplicat amenzi de
Americanca Janna, stabilită de mai bine de cinci ani în România, a captat atenția pe TikTok prin demontarea stereotipurilor comune despre țara noastră. Clipul ei este viral acum cu peste 330
Duminică, 14 aprilie, între orele 12.00 și 15.00, consumul de energie electrică al României a atins un minim istoric: 3.900 MW. Această valoare a fost înregistrată aproape de ora 15.00 și
Indiferent că sunt de interior sau de exterior, cu geam sau fără, ușile de interior reprezintă un element definitoriu pentru siguranța și confortul casei tale.
DRDP Craiova a anunțat marți, 9 aprilie, că stadiul fizic al contractului de finalizare al lucrărilor la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu a depășit 85%.
Compania Apple a informat utilizatori de iPhone din zeci de țări cu privire la faptul că ar putea fi ținta unor „atacuri spyware mercenare”. Scopul acestora ar fi de a compromite siguranța
Moldova încă este singura regiune din România fără autostrăzi, care să o „lege” de restul țării. Totuși, instituțiile responsabile pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere promit că
Consiliul Judeţean Satu Mare a lansat o licitaţie estimată la 85 de milioane de lei fără TVA pentru modernizarea unui sector de 24 de kilometri de drum judeţean, informează un comunicat
Waze, aplicația de navigare apreciată de șoferi din întreaga lume pentru funcțiile sale inovatoare și alertele utile în timp real, anunță lansarea unui set de actualizări menite să
Pregătirea României și a Capitalei pentru următorul mare cutremur a intrat pe agenda publică în 2024. Miercuri, 10 aprilie, edilul Nicușor Dan a anunțat un proiect pilot de evaluare rapidă a
Google, cel mai popular motor de căutare la nivel mondial, ar putea aduce o actualizare importantă: un abonament Premium. Practic, serviciul ar fi unul similar cu cel oferit de YouTube Premium, dar
Foarte mulţi români vor vedea, de luna viitoare, scăderi ale preţurilor, mai ales la gaze, dar şi la energie electrică în cazul celor cu un plafon mai mare, de 1,3 lei pe KWh, a declarat, luni
Dacă ai reușit să economisești o anumită sumă de bani și cauți soluții de a o multiplica, ai ajuns unde trebuie. Totuși, înainte de a lua o decizie, este important să stabilești ce
În căutarea anvelopelor de vară, fiecare șofer își dorește să găsească echilibrul perfect între calitate și costuri. Articolul de astăzi vă oferă o serie de sfaturi și strategii
Marcel Ciolacu s-a întâlnit în Qatar, în cadrul vizitei sale oficiale, nu doar cu politicieni, ci și cu reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din această ţară, precum şi cu
Următorii ani par să aducă vești bune pentru compania aeriană națională, cu speranțe de a ajunge în sfârșit pe profit. Cu planuri de restructurare și cu un posibil suport financiar din
Industria auto va trebui să reducă greutatea bateriilor vehiculelor electrice cu 50% în următorii 10 ani pentru a face electrificarea semnificativă din punct de vedere ecologic, a declarat
Ești în căutarea unei modalități flexibile și convenabile de a-ți extinde călătoriile? În acest context, mașinile de închiriat reprezintă o soluție flexibilă, chiar convenabilă, fie
Cu siguranță ai auzit că pornind de la o idee bună, poți schimba lumea. La fel se întâmplă și cu afacerile de succes. Totuși, pornind de la această ipoteză pot apărea foarte multe
În lumea afacerilor, energia electrică este o resursă vitală. Prin urmare, alegerea celui mai bun invertor care să răspundă nevoilor tale comerciale este esențială. Cu o gamă largă de
Gestionarea unei afaceri agricole reprezintă un proces complex, care necesită planificarea atentă a resurselor, cunoașterea pieței și înțelegerea industriei agroalimentare. Află care sunt
Când vrei să obții performanță nu e de ajuns să-ți actualizezi gama de ustensile. E necesar să derulezi în mod periodic și etapele de mentenanță. Întreținerea corespunzătoare asigură
În universul efervescent al fast-food-ului din România, un nume își face tot mai mult simțită prezența, iar acela este Dogu. Cu o reputație solidă pentru reinterpretarea îndrăzneață a
Paza electronică este un sistem de securitate care utilizează tehnologia modernă pentru a supraveghea activitatea dintr-un anumit spațiu. Este vorba despre camere de supraveghere video, alarme,
Numărul atacurilor de tip smishing în România a crescut de peste şase ori în 2023 în comparaţie cu anul anterior, potrivit unei analize interne realizate de sendSMS, iar în primele luni din
Greenpeace acuză OMV Petrom că folosește o platformă ruginită în Marea Neagră unde are dreptul de exploatare a gazelor naturale. Organizația a publicat fotografii cu o platformă marină