Familiile care au pierdut rude in doua accidente fatale ale unor aeronave Boeing 737 MAX vor primi fiecare aproximativ 144.500 de dolari din partea companiei.
Banii provin dintr-un fond de asistenta de 50 de milioane de dolari, anuntat de Boeing in luna iulie, transmite BBC News.
Fondul a inceput sa accepte cereri, care trebuie depuse inainte de 2020.
Avocatii familiilor victimelor, dintre care multe au dat Boeing in judecata, au respins fondul drept un artificiu de publicitate.
"144.000 de dolari nici macar nu se apropie de a compensa niciuna dintre familiile noastre sau oricare alta familie. Nu este o suma care sa multumeasca familiile. Familiile vor raspunsuri", a declarat Nomaan Husain, un avocat din Texas care reprezinta 15 dintre familii.
Aeronavele 737 Max sunt consemnate la sol din luna martie, iar anchetatorii evalueaza siguranta acestora, in urma accidentelor fatale din Indonezia si Etiopia, in care peste 340 de oameni si-au pierdut viata.
In luna iulie, Boeing a alocat 100 de milioane de dolari familiilor si comunitatilor afectate de prabusiri.
Ulterior, compania a anuntat ca jumatate din aceasta suma va fi rezervata pentru plati directe catre familii, iar cealalta jumatate pentru programe de educatie si de dezvoltare destinate comunitatilor afectate.
Robert A Clifford, avocatul coordonator care reprezinta Ethiopian Airlines in litigiul referitor la prabusirea zborului 302, spune ca lipsa detaliilor la momentul anuntului initial sugereaza... mai mult
Marti, 24 Septembrie 2019, ora 09:19
Un nou raport intocmit despre avioanele 737 MAX 8, implicate in cele doua tragedii aviatice din Etiopia si Indonezia, condamna "pilotii fara experienta" si companiile aeriene low-cost care ii angajeaza, nu Boeing, gigantul american care produce aceste aeronave.
Boeing a pierdut peste un miliard de dolari de cand aeronavele sale 737 MAX au fost consemnate la sol la inceputul acestui an, dupa ce 346 de persoane au murit in doua accidente aviatice similare, relateaza Business Insider.
In timp ce multi specialisti au spus ca de vina pentru aceste accidente este software-ul defectuos al Boeing, un raport extrem de dur publicat miercuri de New York Times Magazine arata cu degetul spre "pilotii fara experienta" in ambele accidente.
Autorul articolului, William Langewiesche, a detaliat modul in care presiunea publica pentru zboruri internationale low-cost a permis companiilor sa angajeze piloti incepatori, punand in pericol viata a sute de pasageri.
Langewiesche a scris despre Lion Air, compania aeriana indoneziana al carei avion s-a prabusit pe 29 octombrie 2018, omorand toate cele 189 de persoane aflate la bord:
"Lion Air este o companie aeriana agresiva, care domina piata indoneziana in expansiune a calatoriilor aeriene low-cost si este unul dintre cei mai mari clienti Boeing la nivel mondial.
Compania este cunoscuta pentru faptul ca angajeaza piloti fara experienta - cei mai multi dintre ei abia termina academia - si pentru ca ii platesc putin si ii muncesc... mai mult
Joi, 19 Septembrie 2019, ora 10:23
Compania aeriana irlandeza Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, a anuntat marti ca si-a revizuit estimarile privind numarul de pasageri pe care ii va transporta in vara anului 2020 din cauza intarzierilor in livrarea avioanelor Boeing 737 MAX, transmite Reuters.
Incepand de la mijlocul lunii martie, avioanele Boeing 737 MAX au fost blocate la sol dupa doua catastrofe aeriene in care au fost implicate aceste avioane. Desi investigatiile sunt inca in desfasurare, este suspectata o functionare defectuoasa a sistemului automat de stabilizare in zbor menit sa impiedice intrarea avionului in picaj, denumit MCAS (Manoeuvering Characteristics Augmentation System).
Ryanair a explicat ca livrarile preconizate de avioane Boeing 737 MAX comandate vor suferi intarzieri. In consecinta, grupul irlandez estimeaza ca va primi doar 30 de avioane de acest tip fata de 58 cat estima initial. In aceste conditii, Ryanair si-a revizuit estimarile privind ritmul de crestere inregistrat in vara lui 2020 pana la 3%, de la 7% cat estima initial, ceea ce inseamna ca traficul total de pasageri pentru anul fiscal care se va incheia in luna martie 2021 va fi de aproximativ 157 milioane de pasageri, fata de 162 milioane de pasageri.
"Aceasta lipsa de avioane livrate ne va obliga sa ne reducem activitatile pe unele baze si chiar inchiderea unor baze in vara lui 2020, dar si a calendarului pentru iarna lui 2019", a declarat directorul general de la Ryanair, Michael O'Leary.... mai mult
Marti, 16 Iulie 2019, ora 11:49
Boeing a promis miercuri 100 de milioane de dolari pentru a ajuta familiile afectate de accidentele fatale a doua avioane 737 MAX din Indonezia si Etiopia.
Plata, care va fi facuta pe parcursul mai multor ani, este independenta de procesele intentate de familiile celor 346 de oameni care au murit in cele doua accidente, care au avut loc in octombrie 2018 si in martie 2019, a declarat un purtator de cuvant al Boeing, conform Reuters.
Fondurile nu vor merge direct la familii, ci la autoritatile locale si la organizatii non-profit, pentru a ajuta familiile pentru cheltuielile pentru viata de zi cu zi si pentru educatie, precum si pentru sustinerea dezvoltarii economice a comunitatilor afectate.
Boeing a mai anuntat ca va dubla orice donatie facuta de angajatii sai, pana in decembrie.
"Familiile si persoanele apropiate celor aflati la bord au compasiunea noastra si speram ca acest ajutor initial le poate aduce consolare", a declarat directorul general al Boeing, Dennis Muilenburg.
Zeci de procese au fost intentate impotriva Boeing de catre familiile victimelor accidentelor aeronavelor 737 MAX ale companiilor Lion Air si Ethiopian Airlines.
Compania discuta un acord in afara justitiei cu Lion Air si separat s-a oferit sa negocieze cu familiile victimelor Ethiopian Airlines, dar unele familii au spus ca nu sunt pregatite pentru un acord.
Anuntul facut miercuri de Boeing are loc in timp ce compania este investigata de autoritatile de reglementare si de... mai mult
Joi, 04 Iulie 2019, ora 08:49
Boeing si-a gasit primul cumparator pentru avioanele 737 MAX, dupa cele doua tragedii aviatice in care a fost implicat acest model.
Grupul International Airlines (IAG) a anuntat ca vrea sa cumpere 200 astfel de aeronave, informeaza CNN.
Decizia este una majora pentru IAG intrucat majoritatea aeronavelor detinute de grup apartin rivalului Boeing - Airbus.
Avioanele 737 MAX au fost consemnate la sol dupa tragediile aviatice din Etiopia si Indonezia.
Citeste si:
Un avion cu 188 de persoane la bord s-a prabusit in mare la scurt timp dupa ce a decolat din JakartaUn avion cu 157 de oameni la bord s-a prabusit in Etiopia. Nimeni nu a scapatIn avionul prabusit in Etiopia se aflau pasageri din peste 30 de tari. Cei mai multi erau din Kenya
Boeing a tot lucrat la o solutie pentru sistemul de control al zborului, care este in centrul investigatiilor privind accidentele. Cu toate acestea, nu este prevazut niciun termen in care aeronavele 737 MAX sa fie reintroduse in circulatie.
"Avem toata increderea in Boeing si ne asteptam ca avioanele sa poata zbura din nou, in urmatoarele luni, dupa ce primesc aprobarile necesare de la autoritati", a declarat Willie Walsh, CEO-ul IAG.
Chiar daca acest model a fost consemnat la sol, Boeing a continuat sa produca astfel de aeronave, insa nu a livrat niciuna. Compania a anuntat ca pretul pentru 200 de avioane 737 MAX ajunge la 24 miliarde de dolari.
Cu toate astea, un expert in aviatie sustine ca, in acest moment, cel mai... mai mult
Miercuri, 19 Iunie 2019, ora 10:30
Presedintele si directorul general al Boeing, Dennis Muilenburg, a declarat duminica faptul ca grupul a facut o greseala atunci cand a instalat un sistem de avertizare defect in cabina avioanelor 737 MAX si a anticipat ca procesul de recastigare a clientilor va fi unul de durata, in urma celor doua accidente fatale.
Muilenburg a spus ca Boeing nu a reusit sa comunice clar cu autoritatile de reglementare si clientii, dar a aparat sofware-ul de control al directiei botului avionului, aflat in centrul investigatiilor deschise in urma celor doua accidente care au dus la consemnarea la sol a aeronavelor 737 MAX la nivel mondial, transmite Reuters.
Muilenburg a recunoscut greseala Boeing, de a comunica autoritatilor de reglementare si clientilor faptul ca o lumina de avertizare din cabina era defecta. Acesta a precizat ca defectul face parte din investigatia autoritatilor de reglementare.
Seful Boeing a mai spus ca opiniile autoritatilor de reglementare referitoare la momentul in care avionul MAX va putea sa redevina operational sunt tot mai convergente.
Muilenburg anticipeaza ca MAX va reveni in serviciu in acest an si a aratat ca 90% dintre clienti au participat la sedinte de simulare cu suftul actualizat MCAS. Boeing lucreaza cu autoritatile de reglementare pentru obtinerea in curand a autorizatiei de zbor.
Boeing a anuntat ca a urmat proceduri de proiectare tehnica consacrate, la proiectarea 737 MAX. Intrebat de ce aceste proceduri nu au descoperit minusurile... mai mult
Luni, 17 Iunie 2019, ora 08:59
Boeing a finalizat actualizarea software a avioanelor 737 MAX, care sunt consemnate la sol din luna martie, dupa prabusirea a doua aeronave de acest tip intr-un interval de cinci luni.
Producatorul de avioane a anuntat ca va oferi informatii suplimentare pentru a raspunde intrebarilor Administratiei Federale pentru Aviatie (FAA), care includ detalii despre modul in care pilotii interactioneaza cu aparatura de bord in diferite scenarii de zbor.
Dupa ce va raspunde intrebarilor, Boeing va colabora cu FAA pentru a programa un zbor test de certificare si va depune documentele pentru certificarea finala, a anuntat compania, potrivit Reuters.
Autoritatea de reglementare a anuntat ca Boeing nu a prezentat inca spre aprobare pachetul software final.
Miercuri, administratorul in exercitiu al FAA, Dan Elwell, a spus ca Boeing ar urma sa prezinte oficial softul actualizat saptamana viitoare.
Avioanele 737 MAX au fost consemnate dupa prabusirea unei aeronave a companiei Ethiopian Airlines, in care toti cei 157 de oameni aflati la bord si-au pierdut viata, la numai cinci luni de la o prabusire similara a unui avion al operatorului Lion Air, in care au murit 189 de oameni.
Boeing spera ca actualizarea software si trainingul pilotilor vor preveni ca date eronate sa declanseze un sistem numit MCAS, care s-a activat in ambele prabusiri.
Pana in prezent, Boeing a efectuat 207 de zboruri cu aeronave 737 MAX cu software actualizat, care au durat 306 ore.
Citeste si:... mai mult
Vineri, 17 Mai 2019, ora 09:08
Un nou comunicat al Boeing sugereaza ca firma stia problemele modelului de avion 737 MAX cu mult inainte de prabusirea fatala din octombrie 2018 a zborului Lion Air, insa a decis sa nu ia masuri, informeaza CNN.
Boeing a recunoscut in trecut ca un sistem de alerta AOA "nu era functional pe toate avioanele". Insa comunicatul publicat duminica arata ca firma era la curent cu problemele aeronavei cu un an inainte ca un model 737 MAX sa se prabuseasca.
Alerta AOA functioneaza pe aeronava doar in cazul in care compania aeriana alege sa cumpere o extra-optiune contra cost denumita "indicator AOA".
Boeing sustine ca functia de alerta nu este necesara pentru operarea in siguranta a avionului. Insa fosti ingineri Boeing si analisti in domeniu intervievati de CNN au criticat designul original al software-ului, pentru ca se baza pe datele de la un singur senzor AOA, aceste dispozitive fiind predispuse la defectiuni.
In 2017, dupa ce au inceput livrarile de 737 MAX, inginerii Boeing au identificat faptul ca software-ul de display al acestui model de avion nu indeplineste cerintele minime ale alertei AOA. Insa, dupa o analiza, inginerii Boeing au decis sa nu remedieze problema imediat, concluzionand ca "functionalitatea existenta este acceptabila pana la urmatoarea actualizare".
Nu este cunoscut daca lipsa alertei a jucat un rol in prabusirile zborurilor Lion Air si Ethiopian Airlines, care au dus la moartea a 346 de persoane. Insa alerta ar fi putut informa pilotii ca... mai mult
Luni, 06 Mai 2019, ora 12:52
Boeing a anuntat ca a reprogramat un soft al aeronavelor 737 MAX, pentru a preveni ca date eronate sa declanseze un sistem anti-blocare, criticat in urma a doua prabusiri cu botul in jos a unor avioane de acest tip, intr-un interval de cinci luni.
Producatorul american de avioane a anuntat ca sistemul anti-blocaj, despre care se crede ca a fortat orientarea in jos a botului avionului in cel putin unul dintre accidente, cel produs in octombrie anul trecut in Indonezia, va actiona in acest fel numai o data pe eveniment, dupa depistarea unei probleme, dand pilotilor un control mai mare.
Totodata, sistemul va fi dezactivat daca doi senzori care masoara date de zbor esentiale vor oferi informatii foarte diferite, a anuntat Boeing, confirmand detalii publicate marti de Reuters.
"Vom face tot ce putem pentru a ne asigura ca accidente de acest fel nu se vor mai produce", a declarat miercuri Mike Sinnett, vicepresedinte pentru strategie de produs si dezvoltarea de avioane.
Citeste si:
Guvernul SUA vrea sa stie cum a obtinut Boeing 737 Max licenta de zborLegatura dintre prabusirile Boeing si blocajul administratiei SUA din vina lui TrumpUniunea Europeana suspenda zborurile avioanelor Boeing 737 Max ...citeste mai departe despre "Boeing a terminat reprogramarea software a avioanelor 737 MAX" pe Ziare.com mai mult
Joi, 28 Martie 2019, ora 10:48