Sectoarele cu cea mai mare crestere vor fi, in 2015, industria alimentara, auto si IT&C. In plus, schimbarea de leadership de la sfarsitul anului va responsabiliza clasa politica din Romania pe
O rata de absorbtie de 80% a fondurilor UE ar fi o performanta pentru Romania si ar insemna mult pentru economia nationala, a declarat, intr-un interviu acordat Agentiei Nationale de Presa Agerpres,
Primul exercitiu de implementare a fondurilor europene alocate Romaniei, in calitatea ei de stat membru al UE, se apropie de final. Perioada de programare 2007-2013 mai dureaza pana la 31 decembrie
Guvernul Romaniei a adoptat noi masuri care vizeaza eficientizarea platilor catre beneficiari, eliminarea blocajelor si a piedicilor artificiale in implementarea proiectelor finantate din fonduri
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a intalnit cu beneficiarii proiectelor din cadrul Programului Operational Sectorial Mediu si Programului Operational Transport, fondurile
Valoarea proiectelor semnate in 2013 in cadrul Programului Operational Sectorial Mediu (POS Mediu) s-a ridicat la 700 de milioane de euro, cea mai mare parte din suma indreptandu-se catre
Comisia Europeana a aprobat realocarea a 240 milioane de euro catre Programul Operational Regional, de la POS Transport si de la POS Mediu, banii urmand sa fie folositi pentru a finanta scoli,
Rata de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune a ajuns la 25,96%, la sfarsitul lunii noiembrie, in crestere cu 1,4% fata de octombrie, potrivit datelor publicate de Ministerul Fondurilor
Ministerul Fondurilor Europene are o misiune dificila in anul 2014: trebuie sa convinga Comisia Europeana ca Romania are un proiect viabil pentru urmatoare finantare bugetara si sa creasca rata de
Comisia Europeana a rambursat Romaniei putin peste 500 de milioane de euro pana pe 25 octombrie, ceea ce inseamna ca rata de absorbtie a ajuns la 24,97%. Programul care a atras cei mai multi bani
Comisarul european pentru politica regionala, Johannes Hahn, l-a anuntat pe premierul roman Victor Ponta ca s-a luat decizia deblocarii platilor pe Programul Operational Sectorial Cresterea
Ministerul Fondurilor Europene pune "soarta" a doua programe operationale extrem de importante pentru Romania pe mainile unor experti de la Banca Europeana de Investitii (BEI). Expertii costa 7,5
Dupa ce cu o luna in urma, Ministerul Fondurilor europene dadea vina pe concediul Comisiei Europene pentru rata extrem de scazuta a absorbtiei fondurilor europene, la finalul lunii septembrie, mai
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, solicita accelerarea ritmului de derulare a lucrarilor pe Programul Operational Sectorial de Mediu, iar ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, sustine ca
Dupa ce autoritatile s-au "laudat" cu rambursari record de la Comisia Europeana in luna iulie, de peste 700 de milioane de euro, luna trecuta valoarea a scazut la 195 de milioane de euro. Doar trei
Business24 a realizat "calendarul" complet al fondurilor europene cu axele pe fiecare program operational pe care se pot depune, in prezent, cereri de finantare.
Gradul de absorbtie a fondurilor europene pe Programul Operational Sectorial (POS) Mediu a ajuns la aproape 17%, in primele sapte luni ale anului, comparativ cu decembrie 2012, cand inregistra cu
Comisia Europeana a rambursat Romaniei in luna iulie peste 730 de milioane de euro, in contextul in care din cele sapte programe operationale unul singur mai este blocat.
Sistemul fondurilor europene, desi este o sursa "gratuita de finantare" este "subminat" din interior. Pe aproape toate programele operationale au fost gasite situatii in care angajati din
Romania a fost pusa la colt, din nou, de Comisia Europeana pentru modul in care a redactat acordul cadru pentru alocarea bugetara 2014-2020. Acord "copy-paste" ridica noi semne de intrebare cu
Autoritatile "tureaza" motoarele pe ultima suta de metri pentru a absorbi fonduri europene de 6 miliarde de euro pana la finalul acestui an. Bruxelles-ul a deblocat finantarea pe cele mai importante
Romania risca sa piarda 2,5 miliarde de euro pentru Programul Operational Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE), program ce se adreseaza cu predilectie companiilor.
Gradul de absorbtie a fondurilor europene pe Programul Operational Sectorial "Mediu" (POS Mediu) a ajuns, in prezent, la 15%, in crestere cu aproape 11 puncte procentuale comparativ cu luna mai 2012,
Romania isi propune sa cheltuie aproximativ 230 milioane de euro in fiecare luna a acestui an prin Programul Operational Sectorial Mediu, a precizat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici,
Romania a transmis Comisiei Europene, in martie, declaratii de cheltuieli pentru rambursarea de fonduri europene in valoare de peste 388 milioane de euro, informeaza Ministerul Fondurilor Europene.
Ministrul Afacerilor Europene, Eugen Teodorovici a anuntat intentia de a reforma intregul sistem al fondurilor europene. Strategia sa este diametral opusa celei propuse de fostul ministru Leonard
Guvernul vrea sa demareze procesul de regionalizare a Romaniei in acest an, argumentand prin beneficiile pe care le va aduce, si anume absorbtia fondurilor europene, descentralizarea si reducerea
Beneficiarii de fonduri europene incaseaza in aceasta luna banii pe cererile de rambursare restante in valoare de 715 milioane de lei, se arata intr-un comunicat de presa remis de Ministerul
Implementat corespunzator, modelul polonez de regionalizare ar putea aduce o lunga perioada de prosperitate Romaniei. Un asemenea proces implica insa reformarea totala a sistemului de fonduri