Cel puțin 15 miliarde de dolari. Aceasta este estimarea pentru pierderile suferite în două dintre cele mai mari scandaluri financiare recente. Este imposibil de zis câți bani au pierdut oamenii,
Numărul insolvenţelor persoanelor fizice este în creştere în special în 2024, faţă de anii anteriori, a declarat, marţi, Mihai Silviu Stejar, şef Birou Direcţia de Insolvenţă a
După criza cauzată de pandemia de coronavirus, inflația galopantă a afectat chiar și una dintre cele mai rezistente economii ale lumii. Pentru Japonia, șocul a început în 2022, când o
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a întâlnit săptămâna trecută cu furnizorii de energie, cu reprezentanții instituțiilor bancare implicate în schema de furnizare și cu reprezentanți
Un tânăr antreprenor a ieșit să protesteze de unul singur în Piața Victoriei, nemulțumit că guvernul i-a crescut cu 300% taxele pe care trebuie să le plătească lunar pentru frizeria unde
Evolutia depozitelor la banci arata o tendinta de polarizare a veniturilor in Romania, arata Cristian Popa, membru al Consiliului de Administratie al BNR.
Un numar tot mai mare de consumatori apeleaza la un credit de nevoi personale pentru achizitiile lor, in special pentru cele care necesita o suma mare de bani. De asemenea, multi dintre clienti isi
Uniunea Europeana se va confrunta cu o crestere a numarului de falimente si al creditelor neperformante, dupa ce redresarea post-pandemie incepe sa se consolideze si guvernele incep sa retraga
Intrarea in plata a pensiilor majorate cu 40%, dar si a altor cheltuieli care nu au sustinere bugetara, ar putea duce la un deficit bugetar de 11%, a declarat, joi, in cadrul Summitului
Instrumentele financiare FX si CFD sunt componente cheie din activitatea unui trader, care te pot ajuta sa iti atingi obiectivele de tranzactionare intr-o maniera simpla si usor de accesat. Chiar
Mai multe institutii financiare internationale sunt hotarate sa relanseze o intiativa din perioada crizei destinata diminuarii riscului unei fugi a capitalului din tarile Europei de Est, intr-un
Bancile nu sunt de acord cu amanarea ratelor cu 9 luni pentru toti romanii afectati de criza coronavirusului, precizand ca nu ajuta economia, populatia, companiile si slabesc sistemul bancar.
Cotatia petrolului si-a continuat luni scaderea, atingand cel mai redus nivel din 2002, dupa ce masurile adoptate pentru stoparea raspandirii pandemiei de coronavirus (COVID-19) au redus cererea de
Asociatiile reprezentantive ale consumatorilor de servicii financiar-bancare solicita Parlamentului sa adopte, de urgenta, propunerea legislativa care vizeaza reechilibrarea contractelor de credit,
Banca Centrala a Suediei (Riksbank) a anuntat miercuri ca a inceput sa testeze o moneda digitala denumita e-krona, ceea ce duce aceasta tara cu un pas mai aproape de crearea primei monede digitale
Sase din cele mai mari banci centrale ale lumii au cazut de acord sa faca schimb de cunostinte si expertiza cu privire la posibilitatea emiterii propriilor monede digitale, a anuntat marti Banca
Federatia Sindicatelor din Asigurari si Banci (FSAB), Federatia Patronala a Serviciilor Financiare (FinBan) si Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) au semnat, luni, Acordul pentru
Energia electrica si gazele pentru populatie nu au niciun motiv sa fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 si nici in iulie anul viitor, cand pretul gazelor la producator va fi liberalizat, a
Fostul ministru al Finantelor, Eugen Teodorovici, afirma ca nu si-a dat acordul pentru imprumutul de 775 milioane de lei atras luni de la banci si ii solicita noului ministru, Florin Citu, o analiza
De Craciun si Anul Nou e posibil sa ai cheltuieli mult mai mari decat te astepti. Trebuie sa cumperi tot ce este necesar pentru masa de sarbatori si, desigur, sa planifici un buget generos si pentru
Dupa o vara marcata de numeroase incertitudini politice la nivel mondial, cu impact direct asupra mediului de afaceri, 2020 se anunta un an al declinului economic.
paritia criptomonedei Libra de la Facebook nu trebuie aprobata pana la momentul la care compania demonstreaza ca este sigura si nu prezinta riscuri, se arata intr-un raport al G7 (grupul
Oficiali ai 26 de banci centrale importante, intre care Rezerva Federala a SUA (Fed) si Banca Angliei, se vor intalni, luni, la Basel, cu reprezentanti ai Facebook, in legatura cu proiectul
Franta a anuntat ca va bloca dezvoltarea monedei digitale Libra de la Facebook in Europa deoarece ameninta "suveranitatea monetara" a guvernelor, transmite BBC.
Faptul ca autoritatile tin Romania sub potentialul sau de dezvoltare reprezinta pentru multi un imbold suficient de puternic pentru a pleca din tara in cautarea unei vieti mai bune. Pentru cativa
Lira sterlina va scadea la cel mai redus nivel din ultimii 34 de ani daca Marea Britanie va iesi din Uniunea Europeana fara un acord, perspectiva care pare mult mai probabila acum, decat in urma cu