

Taxa pe valoare adaugata in Ungaria va fi de 27% incepand cu 2012, dupa ce Parlamentul Ungar a adoptat astazi legea privind impozitele pentru 2012. Taxa pe valoarea adaugata, care era pana acum de 25%, devine astfel cea mai mare din Uniunea Europeana UE.
Legea, care prevede de asemenea cresteri de impozite pentru microintreprinderi, a fost adoptata cu 232 de voturi pentru, in timp de 72 de deputati au votat impotriva. Fidesz, partidul premierului conservator Viktor Orban, detine o majoritate de doua treimi in Parlament.
Adoptarea acestui act legislativ intervine intr-un context economic tensionat in Ungaria, care a fost nevoita sa solicite asistenta Fondului Monetar International si a Comisiei Europene, din cauza dificultatilor intampinate in a gasi finantare pe piete. Tara central-europeana si-a pierdut credibilitatea dupa o serie de masuri luate de guvern vizand reducerea deficitului, cum au fost nationalizarea fondurilor de pensii si majorarea drastica a impozitelor percepute bancilor sau companiilor din anumite sectoare, indeosebi telecomunicatii. Nu a fost lansata insa nicio reforma de fond, ceea ce preocupa mai ales agentiile de rating.
Comisia Europeana a confirmat luni primirea din partea Ungariei a unei cereri pentru o posibila asistenta financiara de la Uniunea Europeana de tip preventiv, o solicitare similara fiind adresata Fondului Monetar International.
In urma cu 3 ani, Ungaria a devenit prima tara din Uniunea Europeana care a beneficiat de... mai mult
Marti, 22 Noiembrie 2011, ora 20:26

Investitiile straine nu au contribuit prea mult la economia nationala, deoarece valoarea adaugata creata de companiile straine din Romania este mai mica decat cea a firmelor locale. In plus, este cea mai scazuta din Europa Centrala, a declarat joi Donato De Rosa, senior economist Banca Mondiala.
"Si firmele romanesti, si cele straine din Romania sunt mai putin productive decat in alte tari din Europa, dar firmele locale au inregistrat o crestere a productivitatii mai rapida decat companiile straine. Asta inseamna ca investitiile straine realizate in sectoare mature din economia romaneasca au produs cea mai mica valoare adaugata din Europa Centrala (Cehia, Polonia, Slovenia, Estonia, n.r.)", a spus De Rosa, la un seminar pe teme economice.
Analizand contributiile firmelor straine la mediul de afaceri romanesc, Donato de Rosa a sustinut ca firmele straine au fost un model pentru cele romanesti si au antrenat mediul economic, insa din pacate nu au contribuit prea mult la economia nationala.
Potrivit datelor prezentate de Banca Mondiala, cresterea anuala a valorii adaugate produsa de firmele straine din Romania , intre 2003 si 2008, a fost de doar 2,6%, in timp ce pentru companiile locale cresterea a fost de 5,9%. In aceste conditii, firmele locale au avut a doua cea mai mare crestere a valorii adaugate in perioada analizata din Europa Centrala, fiind depasite doar de companiile din Polonia, cu 7,1%.
Pe de alta parte, firmele straine din Romania au avut cea mai redusa... mai mult
Joi, 27 Octombrie 2011, ora 14:02

Cota unica si taxa pe valoarea adaugata vor fi mentinute in acest an la nivelul actual, eventuale schimbari putand fi analizate doar pentru viitor, a declarat, luni, premierul Emil Boc, anunta Mediafax.El a raspuns astfel intrebat de jurnalisti daca Guvernul va reduce in acest an cota unica de impozitare.
"Astazi avem o stabilitate macroeconomica pe care mergem in baza acordului cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International.
In acest moment, bugetul este croit pe o cota unica de 16% si TVA de 24% si pe aceasta constructie mergem anul asta. Vom vedea in viitor ce vom face", a spus Boc.
Prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu a declarat recent ca membrii coalitiei de guvernare vor discuta despre un pachet de masuri economice care ar putea include scaderea cotei unice de impozitare si simplificarea fiscala. mai mult
Luni, 21 Martie 2011, ora 15:51

Secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice, Dan Tudor Lazar, a declarat joi ca o eventuala reducere a taxei pe valoare adaugata (TVA) nu ar fi benefica si "va distruge aspectul predictibilitatii si stabilitatii cadrului fiscal", informeaza NewsIn."Se vorbeste despre o reducere a TVA. Noi suntem pe principiul mentinerii stabilitatii la principalele impozite, iar o reducere acum a taxei pe valoare adaugata nu este una benefica si nu va conduce la o reducere a preturilor. Practic, va distruge tot acest aspect al predictibilitatii si stabilitatii Cadrului Fiscal", a mentionat Lazar.
De asemenea, Lazar a mai precizat ca nu se pune problema renuntarii la cota unica.
"In ce priveste stabilitatea Codului Fiscal, in ultima vreme se vorbeste de renuntarea la cota unica. As vrea sa reafirm hotararea Guvernului Romaniei de a mentine cota unica si a celorlalte impozite si taxe importante pe care bugetul de stat le colecteaza in acest moment", a mai spus Lazar.
Acesta sustine ca nu s-a dorit majorarea TVA la 24%, insa aceasta s-a dovedit a fi o masura rapida si sigura de a aduce bani la buget. mai mult
Joi, 03 Februarie 2011, ora 11:34

Ideea de a majora taxele - de pilda TVA - sub presiunea unei visterii goale nu este cea mai buna din lume. Previzibil, inclusiv pentru acea visterie, efectele vor fi mai degraba negative.In vremea Reginei Elisabeth l in Anglia, ambasadorul Maiestatii-Sale la Moscova, un anume domn Fletscher, scria: "Aici taxele sunt de citeva ori mai mari decit la noi, iar din aceasta cauza multi tarani isi lasa ogoarele nelucrate, isi beau mintile sau ajung sa ia calea codrului".
Un exemplu de efecte neplacute la nivelul unei economii a hiperfiscalitatii, cu alte cuvinte, cum am spune astazi. Ideea de a majora TVA se poate dovedi nefericita din mai multe punte de vedere. Primul, pur economic.
Marea problema a companiilor - mici, mijlocii sau mari - din Romania, la ora actuala, este lipsa comenzilor, din cauza reducerii cererii solvabile de bunuri si servicii.
Cei care exportau se confrunta cu o amputare de aproape 30 la suta a pietelor externe, cei care vindeau la intern constata ca populatia cumpara mai putin pentru ca au mai putini bani in buzunare.
Un efect imediat si previzibil a majorarii TVA este comprimarea si mai severa a vinzarilor, ca urmare a cresterii cvasiautomate a preturilor.
Asadar, inclusiv din acest punct de vedere - nu mai mentionam dobinzile bancare mari, mediul ostil birocratic, etc, etc - firmele se vor confrunta cu o inflamare a chestiunii pietei de desfacere. Nu este momentul sa-i dai una peste glezne unui atlet care oricum gifiie si mai are destul pina la... mai mult
Vineri, 09 Octombrie 2009, ora 18:26
17
Desi se feresc sa confirme intentia de a solicita bani de la FMI, oficialii dau pe “surse” numeroase informatii ce converg spre o singura concluzie: in scurt timp Romania va apela la un imprumut de urgenta.Guvernului Boc ii arde buza si nu stie daca durerea ii va trece de la sine sau daca trebuie sa apeleze la FMI pentru a-si ostoi arsura. Incercarea de a castiga timp nu da roade. In doua luni comprimarea economiei se va acentua fara ca semnalele pozitive ale stabilizarii descresterii PIB sa poata fi identificate.
Obligatiile de plata scadente nu pot fi insa amanate iar Romania va putea cu tot mai mare dificultate sa isi asigure devizele din care sa isi acopere datoria externa. Aparent autoritatile economica si monetara nu par interesate de semnarea unui nou acord de imprumut cu Fondul Monetar International (FMI), dar in fapt lucrurile se indreapta cu pasi rapizi in aceasta directie. Nu or fi venind la Bucuresti expertii FMI doar ca sa constate diferentele dintre snurul de martisor si fundita anti SIDA! De cate ori a venit vorba de suportul de imagine si credibilitate, pe care l-ar putea conferi Romaniei un acord de imprumut, au fost opuse doua tipuri de argumente. Primul este preluat din reclama cu halatul: “Scump domne, scump (de la FMI) dincolo (la UE) este mai ieftin!”. Al doilea argument invoca ineficacitatea tratamentelor prescrise de doctorul FMI. In trecut, unele tratamente au fost pe punctul de a provoca decesul... mai mult
Joi, 05 Martie 2009, ora 13:07
3
Senatorii americani au ajuns vineri la un acord privind un plan de relansare a economiei in valoare de circa 780 de miliarde de dolari, a anuntat senatorul democrat de Nebraska Ben Nelson."Am ajuns la un acord intre democrati si republicani asupra unui plan" pentru crearea de locuri de munca si cresterea economica, a spus Nelson, unul dintre principalii negociatori ai Partidului Democrat. "Planul se cifreaza, in total, la 780 de miliarde de dolari", a adaugat el. Nelson a precizat ca a colaborat cu colega sa republicana Susan Collins, senator de Maine, in vederea realizarii unui compromis acceptabil pentru republicanii moderati. inaintea negocierilor, soldate cu reduceri masive, planul era estimat la circa 920 de miliarde de dolari. Nemultumit de ritmul lent al negocierilor, presedintele american, Barack Obama, a adoptat vineri un ton mai putin conciliant decat cel folosit pana acum pentru a-i convinge pe unii dintre senatorii republicani. "Este de neiertat si iresponsabil sa fim blocati si intarziati in timp ce milioane de americani sunt concediati", a spus el. Vineri dupa-amiaza, el a adaugat presiuni suplimentare asupra congresmenilor, trimitandu-l la Capitoliu pe secretarul sau general, Rahm Emanuel, care nu a facut nici un comentariu public pe aceasta tema. Obama considera ca acest plan este esential pentru iesirea economiei americane din recesiune si stoparea concedierilor. In cazul in care planul va fi adoptat de Senat, urmeaza sa fie conciliat cu cel deja... mai mult
Sambata, 07 Februarie 2009, ora 14:58

Fondul Monetar International (FMI) a revizuit miercuri in crestere estimarile privind costul crizei bancare din Statele Unite, care ar putea afecta institutiile financiare mondiale cu 2.200 miliarde dolari, de la cuantumul anticipat anterior, de 1.400 miliarde dolari, relateaza AFP.In Raportul despre stabilitatea financiara mondiala, FMI anunta ca degradarea situatiei de pe piete a dus la revizuirea in crestere a estimarilor Fondului "privind deteriorarea posibila a activelor legate de creditele emise in Statele Unite, detinute de banci sau de alte institutii financiare". FMI a precizat ca decizia a fost determinata in special de deteriorarea pietei activelor negociabile, "mai ales a titlurilor ce au legatura cu sectorul imobiliar si comercial". "Degradarea se produce, de asemenea, la nivelul portofoliilor de credite ale bancilor, reflectand perspectivele care se inrautatesc pentru economie", a adaugat FMI. Directorul departamentului de piete de capital al FMI, Jaime Caruana, a explicat in fata presei ca estimarea pierderilor bancilor mondiale constituie "un bun indicator al deteriorarii creditarii". Primele estimari ale Fondului pentru aceste costuri fusesera efectuate in aprilie si se cifrau la 945 miliarde dolari. mai mult
Miercuri, 28 Ianuarie 2009, ora 19:45