Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a sancționat recent 4 traderi (3 dintre ei și furnizori) de energie electrică pentru încălcarea interdicției Uniunii
Acţiunile Volvo Cars au crescut joi cu peste 26%, după ce producătorul suedez a anunţat vânzări mai mari şi că va înceta finanţarea subsidiarei Polestar Automotive, transmite CNBC.
Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Vladimir Ghiță, CEO Fort, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre rezultatele companiei, despre planurile privind listarea la
Ministrul britanic pentru investiţii, Dominic Johnson, a declarat luni că lucrează pentru a atrage producătorii de maşini chinezi să construiască o fabrică în ţară şi că investiţiile
Ionuț Gabără este antreprenor cu o experiență de peste 13 ani în mediul de business românesc și administrator al companiei GBR Point. Învățând meserie de la tatăl său, Ionuț a luat
Peste 70% dintre dezvoltatorii imobiliari din România prezintă un risc major de insolvenţă, pe fondul accentuării provocărilor generate de scăderea vânzărilor din imobiliare şi a creşterii
Călin Andrei este antreprenor cu experiență în mediul de afaceri încă din 2010, tatăl a doi copii și fondator al platformei de e-commerce Drool.ro, dedicată produselor pentru
Tabloul de Bord al Procedurii de Dezechilibru Macroeconomic, publicat anual de Eurostat, este format din 14 indicatori relevanți pentru detectarea timpurie a dezechilibrelor macroeconomice existente
Quarterly Report, evenimentul #1 pentru companii la BVB, marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, care a avut loc miercuri, 4 octombrie, a fost peste așteptări, fiind vândute
În lumea de afaceri în evoluție rapidă de astăzi, șocurile reprezintă atât o oportunitate, cât și o amenințare universală. De aceea, companiile care doresc să supraviețuiască și să
Piata IT din Romania a depasit valoarea de 9 miliarde de euro, iar in urmatorii doi ani ar putea ajunge la peste 12 miliarde de euro, potrivit rezultatelor celui mai recent studiu de piata realizat
Industria jocurilor de noroc online este printre cele mai înfloritoare dintre domeniile dezvoltate pe Internet. Progresul remarcabil din ultimul an, reflectat de cifre concrete, se datorează mai
Numele unui alt lider liberal ar fi aparut zilele acestea pe masa premierului Florin Citu pentru functia de ministru al Finantelor, dupa ce Alexandru Nazare a fost demis.
Daca ai o afacere de 30 de ani, s-ar putea sa fie timpul sa faci un pas in spate. Si acesta e un lucru bun. Iesirea din afaceri este inevitabila, pentru orice antreprenor, indiferent de domeniul de
Libris aniverseaza 12 ani de activitate in mediul online. Cu aproape 14 milioane de carti vandute, libraria Libris.ro este o destinatie pentru achizitii culturale a peste 2 milioane de clienti din
Societatea de Transport Bucuresti (STB) este principala companie de transport public de persoane din Bucuresti si Ilfov si include o retea de autobuze, troleibuze si tramvaie. Cea mai mare parte a
De profesie economist, Anca Paliu Dragu (48 de ani) a fost aleasa in seara zilei de luni 21 decembrie, in functia de presedinte al Senatului. Fosta sefa a Finantelor in Guvernul Ciolos, Dragu este
Omul de afaceri campinean Mihai Matei si sotia acestuia Aurelia au fost condamnati la inchisoare cu executare intr-un dosar de fraudare a fondurilor europene.
Steven van Groningen demisioneaza din functiile detinute in cadrul Comitetului Reprezentantilor si in Comitetele Consultative ale Fondului Proprietatea (FP), decizia urmand sa intre in vigoare
Familia Niculae, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Bucuresti, a obtinut autorizatia de demolare a cladirilor care au gazduit celebrul club Piranha din Regie si, concomitent, pe cea
Energy Holding, unul dintre cei mai importanti traderi si furnizori de energie electrica din Romania pana in urma cu cativa ani, cu afaceri anuale de mai multe sute de milioane de lei, unul dintre