Avansul puternic al energiei curate la nivel global în 2023 a făcut ca volumul emisiilor de dioxid de carbon la nivel internațional să crească într-un ritm mai lent decât în 2022.
Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Potrivit experților, eforturile globale de a încetini o catastrofă climatică ar fi atins o piatră de hotar critică în 2023, odată cu vârful emisiilor globale de carbon din utilizarea
Cea mai mare parte a industriei de combustibili fosili ar putea să se confrunte cu o era de retrogradări de rating, dacă producătorii nu se vor adapta rapid la un viitor cu emisii reduse de
Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
Directorul general al companiei Enel, Francesco Starace, a declarat ca preturile energiei vor reveni la nivelurile de dinaintea razboiului din Ucraina in mai multi ani, relateaza BBC.
Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri lucreaza la o "harta economica a Romaniei", care va fi gata in doua luni, a declarat joi secretarul de stat pentru mediul de afaceri din cadrul
Cererea de petrol a Chinei a revenit la peste 90% din nivelul inregistrat inaintea pandemiei de coronavirus, iar aceasta relansare robusta ar putea sa se reflecte, in trimestrul al treilea, si in
Cotatia barilului de petrolul a scazut luni cu aproximativ 20%, ajungand la cel mai redus nivel din martie 1999, deoarece pandemia de coronavirus (Covid-19) a sporit incertitudinile privind piata
Pretul titeiului a scazut din nou marti, din cauza temerilor privind reducerea capacitatilor de stocare pe plan global si a redresarii lente a cererii, dupa ce mai multe tari vor incepe sa relaxeze
Situatia de pe piata petrolului a fost foarte volatila in ultimele saptamani, atitudinea investitorilor schimbandu-se radical pe perioade foarte scurte de timp. Pentru a ne face o idee despre
Cererea globala de titei ar urma sa scada cu 910.000 barili pe zi (bpd) in primul trimestru din acest an, a estimat Agentia Internationala a Energiei (EIA), deoarece extinderea rapida a epidemiei de
Preturile petrolului au scazut miercuri, in prima zi de tranzactionare a lunii aprilie, iar Agentia Internationala pentru Energie (AIE) a avertizat ca socul provocat de pandemia de coronavirus se va
Cererea mondiala de petrol va inregistra in acest an prima sa contractie de dupa 2009, in conditiile in care activitatea economica mondiala va stagna din cauza coronavirusului, a anuntat luni Agentia
Targul de Turism al Romaniei, editia de primavara, aduce romanilor dornici de vacante oferte pentru toate gusturile si toate buzunarele, fie ca sunt in tara sau in strainatate, pe plaje exotice, la
China a conectat la retea, in perioada ianuarie 2018 - iunie 2019, termocentrale pe carbune cu o capacitate totala de 42,9 Gigawati, comparabila cu cea a tuturor termocentralelor din Germania, o
Cresterea cererii globale de petrol ar urma sa incetineasca din 2025, in urma imbunatatirii eficientei combustibililor si a folosirii vehiculelor electrice, dar consumul este putin probabil sa se
Cererea globala de titei este afectata de problemele economice, a anuntat joi Agentia Internationala a Energiei (IEA), fiind stimulata de preturile mai scazute, determinate de oferta abundenta,
Cererea globala de petrol a inregistrat in primul semestru din acest an cel mai lent ritm de crestere incepand de la criza financiara din 2008, pe fondul sporirii semnelor de scadere a activitatii
Aproape jumatate dintre masinile noi vandute in primul semestru din 2019 in Norvegia au fost vehicule pur electrice, un nou nivel record, in conditiile in care statul nordic se pregateste sa renunte
Presedintele rus Vladimir Putin a avertizat joi imporiva unei "catastrofe", in cazul unei recurgeri la forta a Statelor Unite impotriva Iranului, dupa ce o drona americana a fost doborata deasupra
Electricitatea produsa de instalatiile fotovoltaice si turbinele eoliene terestre va fi anul viitor mai ieftina decat cea generata de orice combustibil fosil, arata un raport publicat miercuri de
Germania se pregateste pentru una din cele mai mari cresteri ale consumului de gaze naturale din ultimele doua decenii, indiferent de criticile venite din partea oficialilor americani potrivit carora
Grupul rus Gazprom vrea sa isi majoreze cota pe piata de gaze naturale din Europa, dupa ce in 2018 exporturile sale au atins un nivel record, un director de la Gazprom precizand ca gigantul rus se
Cererea mondiala de carbune va continua sa creasca pana in 2023, in conditiile in care majorarile inregistrate in India si alte tari din Asia vor compensa scaderile inregistrate in Europa si SUA, a
Principalele agentii internationale de stiri, precum si numeroase publicatii din multe tari au relatat despre noile masuri fiscale anuntate de ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici.
Cererea de gaze naturale ar urma sa o depaseasca pe cea de carbune, devenind a doua mare sursa de energie a lumii, dupa petrol, pana in 2030, datorita eforturilor de reducere a poluarii aerului si
Plasticul si alte produse petrochimice vor sustine cererea mondiala de petrol pana in 2050, contracarand un consum mai mic de combustibili pentru transport, a anuntat vineri Agentia Internationala a
Dependenta lumii de sursele de energie precum petrolul si carbunele, unele din cele mai importante surse de poluare, este in scadere, potrivit Bancii Mondiale.