Ratingul Statelor Unite ar putea fi retrogradat din nou, a avertizat seful agentiei de rating Dagong, controlata de statul chinez, intr-un interviu acordat postului arab de televiziune Al Jazeera, potrivit cotidianului britanic The Guardian.
Esecul autoritatilor federale din SUA de a rezolva problema deficitului bugetar ar putea cauza o revizuire negativa a calificativului tarii, a spus presedintele Dagong, Guan Jianzhong.
Agentia chineza a retrogradat SUA in urma cu 12 luni de la "AA" la "A+", iar in august a coborat din nou calificativul celei mai mari economii a lumii, la "A". La numai cateva zile, agentia de rating Standard & Poor's a luat decizia retrogradarii SUA, chiar daca politicienii americani au evitat in ultimul moment intrarea tarii in incetare de plati, dupa mai multe saptamani de dispute privind cresterea plafonului de indatorare a statului.
Retrogradarea SUA este aproape inevitabila, a spus seful Dagong in interviu, intrucat singura solutie pentru economia americana consta in implementarea de noi masuri neconventionale, prin care Trezoreria SUA tipareste dolari pe care ii introduce in piata financiara prin achizitia de obligatiuni guvernamentale.
"Masurile de care dispun nu pot fi eficiente, asa ca au o cale de scapare: sa deprecieze dolarul, sa tipareasca mai multi bani", a mai spus reprezentantul agentiei de rating.
Agentia Dagong a fost infiintata in 1994 de guvernul de la Beijing si de banca centrala din China. mai mult
Luni, 14 Noiembrie 2011, ora 17:40
China acuza SUA si Europa pentru faptul ca pun in pericol relansarea economica globala. In opinia autoritatilor chineze americanii si europenii ar trebui sa isi asume responsbailitatea in criza datoriilor suverane.China trage un semnal de alarma tarilor occidentale pentru a taia legaturile dintre politicile lor si pentru a amplifica coordonarea cu tarile in curs de dezvoltare.
China a cerut Washingtonului sa inceteze sa mai traiasca peste propriile posibilitati si a precizat ca isi va diversifica investitiile in monede straine in contextul amenintarulor reprezentate de dolar.
"Zilele cand Unchiul Sam, ingropat in datorii, putea cu usurinta sa risipeasca sume obtinute din imprumuturi din strainatate par numarate", a subliniat publicatia chineza, potrivit careia, "pentru a-si trata dependenta de datorii, SUA trebuie sa restabileasca principiul bunului-simt conform caruia trebuie sa traiesti din propriile mijloace", potrivit Gandul.
Potrivit AFP, Xinhua a facut apel luni la clasa politica americana sa inceteze sa se atace reciproc in mod steril, dupa retrogradarea ratingului SUA de catre agentia de evaluare Standard & Poor's.
Congresmenii democrati si republicani s-au invinuit reciproc duminica de responsabilitatea retrogradarii ratingului de tara. mai mult
Luni, 08 August 2011, ora 10:31
Beijingul, care detinea in luna mai obligatiuni americane in valoare de circa 1.160 miliarde de dolari, "are toate drepturile ca ceara Statelor Unite sa se ocupe de problema structurala a datoriei", scrie sambata agentia oficiala Xinhua, transmite NewsIn.Ea a amintit ca agentia chineza de evaluare financiara Dagong a scazut ratingul SUA inca de miercuri.
"Zilele in care Uncle Sam (SUA - n.r.), paralizat de datorii, putea cu usurinta sa contracteze imprumuturi infinite din strainatate par numarate", potrivit Xinhua.
"Pentru a rezolva dependenta sa de datorii, Statele Unite trebuie sa reaplice principiul de bun simt potrivit caruia fiecare trebuie sa traiasca in functie de mijloacele de care dispune", a adaugat agentia oficiala.
Alte tari au avut, insa, o reactie mai moderata.
"Franta are incredere completa in soliditatea economiei americane si bazele sale", a declarat ministrul francez de finante Francois Baroin. Cu toate acestea, "ministrii de finante din G7 sunt in contact permanent pentru a supraveghea situatia pietelor si a discuta actiunile necesare", a adaugat el.
Japonia, a doilea creantier al Statelor Unite, a dat asigurari ca politica sa de cumparare de obligatiuni americane va ramane neschimbata, in pofida scaderii ratingului.
"Increderea noastra in obligatiunile Trezoreriei americane si atractivitatea lor ca investitie nu se va schimba in urma acestei actiuni", a spus un oficial guvernamental nipon.
Tokyo, care depune in prezent eforturi pentru a evita o... mai mult
Sambata, 06 August 2011, ora 17:50