Ministerul Energiei lansează în dezbatere Electric Up 2, ce presupune sprijin pentru IMM-uri şi domeniul HORECA pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi staţii pentru vehicule electrice.
Ordonanta de urgenta privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare a fost publicata sambata in Monitorul Oficial.
Agricultura romaneasca a inregistrat in acest an cele mai bune rezultate din istorie, cu productii record la grau, porumb si floarea soarelui. Recolta totala de cereale obtinuta in 2018 - aproximativ
O noua linie de finantare europeana de 50 de milioane de euro s-a lansat pentru imbunatatirea competitivitatii intreprinderilor mici si mijlocii din zona Deltei Dunarii.
Dupa mutarea contributiilor sociale in sarcina angajatilor, salariile pentru mii de angajati din sectorul IT au scazut, cu toate ca liderii PSD au promis ca acest lucru nu se va intampla.
Senatul a aprobat, miercuri, prin lege, infiintarea Bancii de Dezvoltare a Romaniei - S.A, care va avea ca obiectiv sprijinirea antreprenoriatului si dezvoltarea socio-economica a tarii.
Premierul Mihai Tudose a anuntat joi, la inceputul sedintei de Guvern, ca vor fi adoptate masurile pentru mentinerea nivelului salariilor pentru angajatii din IT. Acestea ar fi scazut de la 1
Doar 23 de intreprinzatori si-au primit pana acum banii in cadrul programului Start-Up Nation, din cei peste 8.000 de castigatori ai granturilor de pana la 200.000 de lei oferite de statul roman
Statul roman ofera bani pentru cei care vor sa deschida o firma sau doresc sa-si dezvolte afacerea, iar Guvernul a aprobat, joi, finantarea pentru cateva programe guvernamentale care vin in sprijinul
Dornic sa sprijine micii intreprinzatori sau, cel putin, sa dea nastere unui cadru legislativ care sa creeze aceasta aparenta, in anul 2013, Guvernul Romaniei a adoptat Hotararea nr. 274 privind
Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii debutanti in afaceri a fost modificat, astfel incat nu doar tinerii cu varste de pana la 35 de
Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri ar putea fi modificat, astfel incat nu doar tinerii cu varste de pana la 35 de ani sa
Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism deschide, luni, sesiunea de inscrieri online aferenta "Programului pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de
Conditiile economice vor permite reducerea contributiilor de asigurari sociale (CAS) si neimpozitarea profitului reinvestit, iar aceste masuri vor fi implementate curand, a declarat joi, la IMM Forum
Calitatea inaintea pretului! Acesta este argumentul cu care Angela Vasiliu-Dimitriu, presedintele Sfera Factor, o asociatie patronala din industria de incaltaminte, incearca sa convinga femeile din
Aproape toti antreprenorii romani, mai exact 90% dintre acestia, considera ca accesul la finantare al antreprenorilor tineri, cu varsta sub 40 de ani este dificil sau foarte dificil, se arata in
Ajutorul financiar pe care statul il pune la dispozitia companiilor mici si mijlocii a starnit un adevarat circ in 2012 atunci cand fondurile puse la dispozitia firmelor s-au terminat in 10 minute.
Noul sistem online pentru accesarea ajutorului financiar de minimis de catre intreprinderi mici si mijlocii nu va mai functiona pe principiul "primul venit, primul servit", punctajul va fi acordat
Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism, Maria Grapini, a declarat marti ca membrii Guvernului din care face parte nu inteleg mediul de afaceri. In replica, premierul Ponta a
Schema ajutorului de minimis se va modifica considerabil dupa dezastrul de saptamana trecuta, cand banii s-au terminat in cinci minute. Autoritatile vor sa reduca schema la 100.000 de euro, iar
Bugetul maxim al schemei de ajutor de minimis trebuie sa se dubleze, astfel incat sa creasca numarul estimat de intreprinderi mici si mijlocii (IMM-uri) beneficiare, de la 2.000 la 4.000 de unitati,
Antreprenorii pot depune, incepand de miercuri, 28 august, cereri de finantare pentru schema de ajutor de minimis. Practic, oamenii de afaceri pot obtine o linie de finantare de 200.000 de euro de la
Sesiunea de inregistrare online a cererilor de ajutor pentru IMM-uri a fost declarata inchisa miercuri dimineata la ora 8:35:41, dupa numai cinci minute de la deschidere, in urma epuizarii bugetului
Agentia Romana de Consultanta (ARC) cere demisia ministrului Daniel Chitoiu, ca urmare a suspiciunilor de frauda si a recunoasterii lipsei de profesionalism din Minister de catre ministrul Finantelor.
Cererile de acord pentru finantare pe schema de ajutor de minimis vor fi inregistrate online, in perioada 16 august - 31 octombrie, de luni pana vineri, intre orele 08:30 - 17:00, in limita bugetului
Companiile mici si mijlocii care au nevoie de finantare pentru dezvoltarea afacerii pot apela la "ajutorul statului" in valoare de 200.000 de euro, finantare nerambursabila. Linia de finantare poate
Ministerul Economiei a selectat CEC Bank pentru a acorda credite in cadrul programului guvernamental destinat dezvoltarii abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului la
Intreprinderile mici si mijlocii pot beneficia de ajutoare de minimis pentru investitiile realizate in procent de 100% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aprobate spre finantare, in limita