PSD-ALDE ar incerca sa preia controlul Sistemului informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal (SIMPV), inainte de alegerile prezidentiale, prin mutarea acestuia de
Alegerile locale s-au tinut intr-un singur tur. Al doilea, cerut de unele voci cu insistenta, dar foarte tarziu, va avea loc, de fapt, abia la toamna, cand e programat scrutinul pentru Parlament.
Traian Basescu indeamna la vot intr-un mod inedit. Fostul presedinte spune ca DNA si-a asumat in ultimii ani curatarea clasei politice de coruptie si, totusi, multi primari cu probleme penale
Aceste alegeri locale sunt, teoretic, despre tevi si autobuze, despre parcuri si curatenie. Ca doar alegem primari si consilieri locali. Dar momentul actual al Romaniei consider ca le incarca de o
Campania pentru alegerile locale din Bucuresti pare ca i-a lasat pana acum neimpresionati pe potentialii votanti, ba chiar i-a dezamagit pe unii dintre cei cat se poate de interesati de administratia
Initiativa Romania, miscarea civica lansata dupa tragedia de la Colectiv, face apel la toti romanii cu drept de vot sa se prezinte la urne duminica, 5 iunie, pentru a-si alege primarii si consilierii
Cam unul din patru parlamentari vrea sa lase scaunul de senator ori de deputat pentru unul de primar sau de consilier. Aproape 150 de parlamentari, adica mai mult de un sfert din actualul Legislativ,
Cam unul din patru parlamentari vrea sa lase scaunul de senator ori de deputat pentru unul de primar sau de consilier. Aproape 150 de parlamentari, adica mai mult de un sfert din actualul Legislativ,
Avem de cateva zile numele favoritilor pentru castigarea Primariei Bucurestiului. Competitia este importanta pentru ca lupta se da pentru un miliard de euro, bugetul primariei generale si un alt
Degeaba ancheteaza doamna Kovesi o treime din presedintii Consiliilor Judetene, daca in locul lor PSD si PNL vor propulsa niste personaje la fel de coruptibile si chiar mai infometate.
Proiectul regionalizarii Romaniei, care ar trebui implementat incepand din acest an, evolueaza cu pasi mici, dar contureaza deja polii de influenta ai viitoarelor unitati teritoriale, in contextul in