România este o țară a contrastelor când vine vorba despre îndatorare. Deși nu ne comparăm cu alte state europene în materie de volum al datoriilor pe cap de locuitor, în special
Piata de investitii in imobiliare din Romania a scazut, in 2019, cu 41% fata de anul anterior, pana la un volum total de 608,85 milioane de euro, arata datele celui mai recent raport de piata
Inceputul anului 2020 a fost deja foarte incarcat. Noul deceniu a inceput cu tensiuni majore intre SUA si Iran, situatie ce a avut consecinte ramificate asupra pietelor financiare, si nu numai.
Revolut, FinTech-ul britanic cu peste 6 milioane de utilizatori in Europa, lanseaza astazi in Romania serviciul de tranzactionare de actiuni la bursa, ce va fi disponibil, in prima etapa,
Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri ca l-a rugat pe seful statului american Donald Trump sa ajute la demararea productiei de gaze naturale din apele teritoriale romanesti ale Marii Negre,
Premierul Viorica Dancila a participat sambata la un pranz de lucru alaturi de reprezentanti ai companiilor americane care au investitii in Romania, organizat in cadrul vizitei pe care o face in
Ca toate celelalte burse de valori si Bursa de Valori Bucuresti calculeaza indicii sai proprii. BVB are un indice compozit - BET si distribuie in total in timp real pentru tranzactionare 8 indici:
Guvernul Romaniei avanseaza cu un plan de infiintare a unui fond suveran de investitii, un proiect de lege revizuit si prezentat vineri, un obiectiv politic principal al social-democratilor de la
Modificarile concomitente, prin ordonante de urgenta, ale legislatiei in multiple sectoare strategice pentru economie se realizeaza intr-un ritm nejustificat de alert care nu permite parcurgerea
Un fond american de investitii va intra in Romania luna viitoare si va investi in mass-media locala, mai ales in televiziuni, posturi de radio si platforme nationale sau regionale, dar si in
Liviu Dragnea ar vrea ca Statele Unite sa faca mai multe investitii in Romania, asa cum s-a intamplat in cazul altor state, aratandu-se astfel nemultumit de componenta economica a parteneriatului
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, si premierul Viorica Dancila au discutat si despre Justitie in cadrul intalnirii de azi, anunta Ambasada SUA la Bucuresti intr-un raspuns la
Dupa ce Consiliul Investitorilor Straini (FIC) si Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei au avertizat ca transferul contributiilor de la angajator la angajat nu va avea decat efecte negative, iata ca
Gabriel Resources intentioneaza sa solicite vineri Romaniei, la curtea de arbitraj a Bancii Mondiale, despagubiri echivalente cu 5,7 miliarde de dolari canadieni, pentru pierderile inregistrate ca
Administratia Trump propune suplimentarea fondurilor pe 2018, alocate pentru apararea statelor care fac parte din NATO si pentru descurajarea agresivitatii Rusiei in Europa.
Acordul pentru Clima de la Paris nu poate fi pus in aplicare fara participarea Statelor Unite, sustine Rusia. In schimb, presedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, afirma ca acordul este
Ministrul Economiei, Mihai Tudose, s-a intalnit miercuri cu delegatiile companiilor General Dynamics, Bell Helicopter si Boeing. Proiectele avute in vedere sunt posibile colaborari in industria de
Mari si influente companii americane si europene din domeniul Apararii sunt in directa competitie pentru semnarea unor contracte importante pe piata romaneasca.
Consiliul Investitorilor Straini a criticat, joi, ordonanta de urgenta adoptata marti de Guvern, prin care au fost modificate Codurile Penale, argumentand ca aceasta transmite un mesaj negativ
Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei, care reuneste 45 de organizatii si membri asociati din mediul de afaceri, a criticat, joi, ordonanta pentru modificarea Codurilor Penale adoptata de furis de
Secolele XVIII si XIX au fost dominate de Imperiul Britanic. Porturile, drumurile si caile ferate au reprezentat scheletul si venele acelui gigant construit de britanici. I-au urmat imperiile
Romania trebuie sa lucreze la imbunatatirea claritatii legislatiei, intrucat investitorii au nevoie de perspective pe termen lung, a declarat John Rice, vicepresedinte al General Electric (GE), una
Investitorii experimentati stiu ca esenta investitiilor profitabile e data, in principal, de o analiza riguroasa, atat fundamentala, cat si tehnica. Cu toate acestea, exista unele superstitii despre
Activitatea de tranzactionare si de dezvoltare de noi proiecte in industria hoteliera globala este de asteptat sa ia avant in urmatoarele 12 luni, incurajata si de investitorii in cautare de noi
Linia de credit de 10 miliarde dolari este pusa la dispozitia de China firmelor private din Europa Centrala si de Est care "se misca foarte repede" cu depunerea de proiecte, acestea urmand astfel sa
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, in cadrul unei intalniri cu o delegatie a Consiliului de Afaceri Romano-American (AMRO), ca Romania este astazi printre cele mai solide tari din Uniunea