Migratia neta din Germania, in 2017, insemnand diferenta imigranti si emigranti, a scazut pana la 416.000, conform Biroului Federal de Statistici (Destatis), iar Romania a fost tara care a trimis cei
Italia isi va inchide aeroporturile pentru zborurile neautorizate cu migranti din Germania, a declarat duminica ministrul de interne Matteo Salvini, pe fondul relatarilor ca landul Bavaria ar pregati
Liderul Uniunii Crestin Sociale din Bavaria (CSU), Horst Seehofer, a declarat duminica in cursul unei reuniuni a partidului sau conservator ca nu intrevede nicio alternativa la aceea de a-i intoarce
Intalnirea din aceasta saptamana a sefilor de state si de guverne la Consiliul European a fost catalogata de Euronews ca fiind "mama tuturor discutiilor", existand posibilitatea unei ciocniri fatale
Cancelarul german Angela Merkel si guvernul sau au fost pusi in cauza duminica intr-un vast scandal care zguduie de saptamani de zile biroul care se ocupa de gestionarea problemei miilor de migranti
Crearea unui minister german al Patriei (Heimat), care sa reflecte "stabilitatea culturala" si "radacinile crestine" ale familiei, creeaza neliniste si controversa la Berlin, amintind de rolul
Favorita Angelei Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer, a devenit numarul doi in CDU, partidul crestin-democrat aflat la putere in Germania. Supranumita "mini-Merkel" sau "Merkel din Saarland" aceasta a
Presedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, si premierul Italiei, Paolo Gentiloni, s-au declarat favorabili propunerii Germaniei de conditionare a acordarii fondurilor UE de integrarea
Alegerile germane din 24 septembrie 2017, datorita puterii politice, financiare si istorice specifice ale tarii, au fost, fara indoiala, in centrul interesului international si european.
Formatiunea antiimigranti Alternativa pentru Germania (AfD) va avea, din punct de vedere proportional, mai multi alesi de origine imigranta in Parlament decat conservatorii cancelarului Angela Merkel.
Presedintele Camerei Deputatilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, duminica seara, ca Martin Schulz trebuie sa ceara scuze pentru ca s-a folosit de Romania in campania electorala, el aratand ca
Peste 1.000 de plangeri pentru inalta tradare au fost depuse impotriva cancelarului german Angela Merkel dupa criza refugiatilor, din 2015. Plangerile au fost depuse de simpatizanti ai dreptei
Cancelarul german Angela Merkel a cerut, marti, eliberarea cetatenilor germani retinuti in Turcia sub acuzatia de implicare in tentativa esuata de lovitura de stat din 2016.
Cancelarul german, Angela Merkel, a cerut luni luarea de masuri pentru grabirea expulzarii solicitantilor de azil ale caror cereri au fost respinse, precum si imbunatatirea schimbului de informatii
Partidul cancelarului german Angela Merkel, CDU, a suferit o infrangere grea in alegerile pentru Parlamentul landului Mecklenburg-Pomerania Occidentala, fost fief al sefei Guvernului, clasandu-se pe
Politica Germaniei referitoare la imigranti ar putea sa cunoasca o turnura rapida si neasteptata. Partenerii de coalitie guvernamentala ai Angelei Merkel au cerut modificarea legislatiei privind
CDU, formatiunea politica a Angelei Merkel, a inregistrat o noua infrangere usturatoare in cadrul alegerilor statale din landul Mecklenburg-West Pomerania, iesind pe locul al treilea, in spatele unei
Cancelarul german Angela Merkel i-a invitat pe sefii celor mai mari companii din Germania, printre care Siemens si Volkswagen, sa discute modalitatile de integrare a migrantilor pe piata muncii, a
Cancelarul german, Angela Merkel, respinge ferm apelurile de a pune sub semnul intrebarii politica tarii sale de a primi imigranti, in contextul in care tara sa a fost zguduita recent de mai multe
Angela Merkel nu va avea un an electoral linistit, iar acest lucru este confirmat de recenta iesire la rampa a co-presedintelui formatiunii Alternativa pentru Germania (AfD), Georg Pazderski.
Cea mai buna solutie pentru impiedicarea atacurilor teroriste care au avut loc in Europa, in ultimul an, o reprezinta securizarea granitelor externe ale UE, prin mai multe mijloace.
Guvernul german a aprobat, miercuri, un proiect de lege care are ca scop stimularea integrarii refugiatilor in piata muncii si care prevede inclusiv sanctiuni pentru cei care refuza sa munceasca.
Cancelarul german Angela Merkel a avertizat, joi, ca liderii Uniunii Europene trebuie sa faca mai multe pentru a proteja granitele externe ale acesteia, altfel existand riscul "caderii din nou in
Cancelarul german Angela Merkel a oferit imaginea zilei, dupa ce a fost fotografiata in momentul in care se stramba dupa ce a baut dintr-o halba cu bere.
Inchiderea rutei Balcanilor "nu rezolva problema" imigrantilor, a estimat, joi, cancelarul federal german Angela Merkel, sustinand ca o asemenea solutie "nu este nici durabila, nici perena".
Cancelarul german Angela Merkel a lansat miercuri liderilor europeni un apel la actiune comuna cu privire la criza refugiatilor cu ocazia summitului Uniunii Europene din 18 si 19 februarie de la
Doar trei din cei 58 de suspecti arestati in legatura cu agresiunile sexuale impotriva femeilor de la Koln din ajunul Anului Nou sunt refugiati, releva procurorul public din Koln, Ulrich Bremer.
Imigrantii din Germania trebuie sa se integreze in societate, in caz contrar riscand taierea ajutoarelor sociale, a atras luni atentia ministrul german al Muncii, Andrea Nahles, intr-un mesaj care ar
Presedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, este de parere ca daca cele 28 de state membre in Uniunea (Europeana) ar cadea de acord sa repartizeze un milion de refugiati, atunci "nu ar