

Majoritatea clientilor locuintelor din complexe rezidentiale noi isi permit sa ofere un avans maxim de 10.000 de euro, parte din ei contractand un credit prin diverse programe, precum "Prima Casa".
Dintre cei care apeleaza la un credit sau la ratele de dezvoltator, 78% detin sub 10.000 de euro, conform datelor Poiecte.biz. Mare parte dintre acestia sunt clienti ai programului "Prima Casa", la care avansul solicitat este de doar 3.000 de euro. Aproape 10 procente dintre cei care isi cauta casa in ansambluri rezidentiale noi detin intre 10.000 si 20.000 de euro pentru avans, si doar 8% dispun de un avans de peste 20.000 euro.
La polul opus se afla cei care isi permit sa achite pe loc un apartament, 29% dintre clientii complexurilor rezidentiale alegand aceasta metoda, in scadere considerabila fata de anul 2009, cand proportia celor care detineau sumele necesare se ridica la 40%.
In ciuda posibilitatilor financiare limitate ale romanilor in aceasta perioada, majoritatea isi doresc in continuare locuinte noi, iar planurile lor imobiliare se bazeaza pe bani imprumutati. Creditele imobiliare sau ratele la dezvoltator raman in continuare principala metoda prin care romanii incearca sa isi achizitioneze o locuinta intr-un astfel de complex.
Aproape 60% dintre cumparatori au un credit imobiliar, fiind urmati de cei care dispun de intreaga suma necesara achitarii locuintei, aproape 29%. Aproximativ 12% aleg sa plateasca rate la dezvoltator.
Majoritatea... mai mult
Miercuri, 23 Mai 2012, ora 12:39

One Hyde Park din Londra este unul dintre cele mai scumpe complexe rezidentiale din lume si resedinta unora dintre cei mai bogati oameni. Cu alte cuvinte, un astfel de apartament nu se gaseste prea des in oferta agentiilor imobiliare.
Iata, totusi, ca agentia imobiliara britanica, Zoola, a publicat un anunt de vanzare "de colectie". O locuinta cu cinci dormitoare din complexul One Hyde Park se vinde pentru suma de 104,6 milioane de dolari, devenind astfel cel mai scump apartament din Londra, in momentul de fata, scrie BusinessInsider.
Apartamentul cu cinci dormitoare de intinde pe suprafata unui etaj intreg, adica are aproape 3.000 mp. Locuinta are doua aripi, cu vedere atat spre Knightsbridge, cat si spre Hyde Park. Intr-una din aripi se afla dormitoarele, iar livingul si camerele pentru petrecerea timpului liber, in cealalta aripa.
Cu toate acestea, suma spectaculoasa nu reprezinta nici jumatate din pretul cu care s-a vandut cel mai scump apartament din complex si probabil, din lume. Astfel, recordul este detinut de miliardarul ucrainian, Rinat Akhmetov, care a platit 221 milioane de dolari pentru apartamentul sau din complexul One Hyde Park, in cursul anului trecut.
One Hyde Park, un complex de clasa ultra premium
One Hyde Park este situat in Knightsbridge, Londra si este unul dintre cele mai scumpe complexe rezidentiale din lume. Locuintele din cladirea cu 86 de apartamente se vand in medie cu 11.270 de dolari pe mp, de 11 ori mai mult decat... mai mult
Miercuri, 16 Mai 2012, ora 08:01

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a decis sa modifice oferta de imobile scoase la vanzare, dupa ce la licitatiile anterioare pentru apartamente si spatii comerciale din sectorul 3 nu a venit niciun cumparator, si a pregatit pentru licitare mai multe apartamente din zona zero a Capitalei.
Regia a decis astfel ca, la sfarsitul lunii mai, sa scoata la vanzare prin licitatie deschisa cu strigare, un apartament cu sase camere pe Bulevardul Nicolae Balcescu, in suprafata de 137 metri patrati, la pretul de 194.000 euro, un apartament cu trei camere tot pe Bulevardul Nicolae Balcescu, in suprafata de 86 metri patrati, la 132.000 euro, un apartament cu patru camere pe Bulevardul Carol, de 104 metri patrati, la 90.000 euro, si un alt apartament cu patru camere, pe Bulevardul Lascar Catargiu, la 141.000 euro.
Oferta este completata de un apartament cu patru camere pe strada Clucerului, sector 1, de 78 metri patrati, la 102.900 euro, un apartament cu trei camere pe strada Dimitrie Paciurea, sector 2, de 79 metri patrati, la 70.000 euro, si un apartament cu trei camere pe strada Trestiana, sector 5, de 61 metri patrati, la 74.000 euro. Preturile de pornire la licitatie nu includ si TVA.
In acelasi timp, RA-APPS va scoate la vanzare si doua vile cu etaj in statiunea Neptun, in suprafata de aproape 300 metri patrati si teren aferent de peste 2.000 metri patrati, la un pret de pornire de 387.300 euro-403.700 euro fara TVA.
In luna aprilie, regia de protocol a statului a... mai mult
Joi, 10 Mai 2012, ora 16:28

Apartamentele din cladirile reabilitate termic sunt, in medie, mai scumpe, proprietarii cerand cu pana la 10.000 de euro mai mult decat cei care vand locuinte in cladiri nereabilitate.
Proprietarii de apartamente din blocurile reabilitate cer bani in plus, intre cateva mii de euro si 10.000 de euro, fata de unul dintr-o cladire nereabilitata termic, conform unei analize a portalului Imobiliare.net.
Cladirile sunt imbunatatire prin diverse programe, incepand cu programul national de crestere a performantei energetice a blocurilor construite in perioada 1950-1990, prin "Casa Verde", dar si prin programe in care sunt implicate institutiile bancare/
Preturile cresc cu 10-25% pentru cladirile reabilitate, iar diferentele de pret sunt recuperate treptat prin costurile mici la intretinere. Spre exemplu, o garsoniera din zona Militari, intr-un bloc in care nu s-au executat lucrari de reabilitare, pretul minim cerut este de 30.000 euro. O locuinta similara, intr-un bloc reabilitat, costa de la 33.000 euro in sus, iar in functie de alte dotari si imbunatatiri suplimentare, pretul creste.
Si zona in care e amplasat apartamentul are o influenta importanta asupra pretului. Diferenta de pret intr un apartament intr-un bloc reabilitat si unul nereabilitat in Drumul Taberei, spre exemplu, este de doar 15%, in timp ce in Dristor diferenta de pret ajunge la 25%. Un apartament de doua camere in acest cartier are un pret minim de 39.000 euro, in timp ce intr-un bloc reabilitat,... mai mult
Marti, 08 Mai 2012, ora 18:20

Pretul mediu al apartamentelor a inregistrat o crestere usoara fata de anul trecut, in Timisoara, pentru prima oara de la inceputul crizei imobiliare. In alte localitati, insa, scaderea continua, iar la nivel national pretul mediu a stagnat.
Specialistii din piata atrag atentia asupra faptului ca situatiile in care preturile apartamentelor au crescut sunt izolate si ca nu se pune deocamdata problema unei reveniri a pietei imobiliare.
"Ma astept ca preturile (apartamentelor vechi, n.red.) sa continue sa scada intr-un ritm lent. Am spus asta si anul trecut si la inceputul anului acestuia (dar, inca o data, foarte multi experti vorbesc despre cresterea preturilor). Nu exista motive pentru care acest trend sa se schimbe in viitorul apropiat", considera Ilias Papageorgiadis, CEO al companiei de consultanta More Real Estate Services.
Pretul mediu al apartamentelor la nivel national a stagnat in luna aprilie, la 1,004 euro/mp util, potrivit indicelui imobiliare.ro, insa a scazut cu 4,3% in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut.
Timisoara, primul oras in care pretul apartamentelor a crescut
Totusi, pentru prima data de la inceputul crizei imobiliare, asistam la o premiera: in Timisoara, atat pe segmentul nou, cat si pe cel vechi, pretul mediu cerut in prezent pentru apartamentele scoase la vanzare este mai mare decat in urma cu 12 luni. Apartamentele din acest oras s-au ieftinit cu 0,7% in ultimele treizeci de zile, sub influenta evolutiei pretului la... mai mult
Vineri, 04 Mai 2012, ora 08:16
1
Apartamentele vechi situate la ultimul etaj sunt scoase la vanzare la un pret cu pana la 11,5% mai mic decat apartamentele din acelasi bloc situate la un etaj intermediar. Preturi mai mici sunt practicate si in cazul apartamentelor de la parter, cea mai mare diferenta constatata in acest caz fiind de 10,6%.
Tendinta se manifesta in toate orasele mari din tara, valorile sunt insa diferite, potrivit unui studiu realizat de catre portalul imobiliare.ro, care a luat in considerare un numar de 4.454 de anunturi imobiliare valabile in luna aprilie si care vizeaza vanzarea apartamentelor vechi cu doua camere.
Cea mai mare diferenta de pret este intalnita la Constanta, unde un apartament vechi cu doua camere situat la ultimul etaj costa 42.870 euro, cu 11,5% mai putin decat o locuinta similara de la un etaj intermediar pentru care proprietarii solicita in medie putin peste 48.400 de euro.
La Timisoara, apartamentele care se afla la ultimul etaj sunt cu 7,5% mai ieftine, pretul solicitat de proprietari in acest caz fiind de 873 euro/mp util, fata de 944 euro/mp util in cazul locuintelor din acelasi bloc situate la un etaj intermediar.
Si in Capitala, in cazul blocurilor construite inainte de 1989, ultimul etaj este mai ieftin cu 6,9%. Diferenta calculata pentru un apartament cu doua camere din Bucuresti cu o suprafata utila de 55 mp reprezinta aproximativ 4.300 euro.
Daca terasa este un atu in cazul constructiilor noi, penthouse-urile, de pilda, fiind de regula... mai mult
Luni, 23 Aprilie 2012, ora 11:00

Daca esti in cautarea unei chirii in Capitala, acum e momentul potrivit. Luna martie a venit cu preturi mici la apartamentele de doua camere.
Cu o medie de 315 euro/luna, analistii imobiliari de la anunturi particulari.ro consemneaza cel mai scazut nivel din 2007 pana in prezent.
Conform ultimelor analize, s-a observat o dinamica ridicata pe piata inchirierilor la inceput de primavara, cu oscilatii intre -5% si +2% pe toate segmentele, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Pe langa minimul istoric pentru apartamentele de doua camere, s-au consemnat stagnari la chiria garsonierelor, dar si cresteri pe segmentul apartamentelor de trei si patru camere.
Cum au evoluat preturile
Martie pare sa fi fost un interval calm pentru piata garsonierelor care da semne de stabilizare de la o luna la alta. De la inceputul anului pana in prezent, s-au inregistrat doar usoare nuante de crestere sau de scadere, chiria medie de strigare fiind in jurul valorii de 230 euro. De altfel, si diferenta pe un interval de 12 luni este infima, de doar - 2 euro, echivalentul a aproximativ 1%.
Puse sub presiunea unui numar mare de oferte nou aparute pe piata in martie, chiriile la apartamentele de doua camere au scazut la o medie de 315 euro/ luna. Un nivel similar s-a mai inregistrat in luna august 2011, perioada concediilor fiind atunci o explicatie pentru aceasta scadere. Comparativ cu luna martie a anului trecut, vorbim de o scadere de 5%.
Inceputul de primavara pe... mai mult
Marti, 10 Aprilie 2012, ora 13:13

Pretul mediu cerut de proprietari pentru apartamentele din Romania a crescut in luna martie cu 1,7% fata de luna precedenta, insa comparativ cu valoarea din aceeasi perioada a anului trecut este cu 3,8% mai redus.
Astfel, pretul mediu a apartamentelor a ajuns in luna martie la 1.003 euro pe metru patrat util, in crestere fata de februarie, pe fondul unui interes in crestere al cumparatorilor, dupa o perioada de inghet al cererii in primele doua luni ale anului, potrivit datelor portalului imobiliare.ro.
Pretul mediu calculat la nivelul principalelor orase din tara a evoluat diferit, inregistrand valori in scadere in Bucuresti, Ploiesti sau Timisoara. Fata de aceeasi luna a anului trecut, cand pretul mediu era de 1.043 euro/mp, la nivel national, preturile apartamentelor sunt in prezent cu 3,8% mai mici.
"In ultimele treizeci de zile cea mai mare scadere de pret s-a inregistrat in Ploiesti, iar cea mai mare crestere la Cluj-Napoca. Preturile apartamentelor vor mai cunoaste oscilatii in acest an, fiind foarte sensibile la semnalele economice, dar si politice. Astfel, modificari legislative cu impact asupra economiei sau adoptarea unor masuri ce vizeaza cresterea veniturilor populatiei, ca reducerea CAS de pilda, vor avea un impact si asupra preturilor locuintelor", a declarat intr-un comunicat Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.
Studiul portalului indica pentru Bucuresti, pentru luna martie, o valoare medie de 1.145 euro/mp util pentru... mai mult
Luni, 02 Aprilie 2012, ora 11:45

Cu toate ca piata imobiliara din Bucuresti a fost pusa la pamant de criza economica si financiara, Capitala se mandreste inca cu preturi asemanatoare celor din anii 2007-2008.
Iar astfel de apartamente nu duc lipsa de chiriasi. Fie ca vorbim de bulevardul Aviatorilor, Primaverii sau Dorobanti, astfel de apartamente au aparut parca sa sfideze criza, care se simte in buzunarele romanilor de rand.
Daca te gandesti sa-ti inchiriezi o locuinta de lux in Bucuresti, iata care sunt cele mai luxoase oferte:
Penthouse in zona Herastrau
Este, potrivit portalului imobiliare.ro, cel mai scump apartament din Bucuresti, a carui chirie ajunge la 6.800 de euro/luna.
Cu o suprafata de 450 de metri patrati, penthouse-ul dispune de patru camere, iar fiecare dormitor este prevazut cu baie si dressing. Sufrageria este prevazuta cu bucatarie inchisa, ambele avand vedere spre parc. Dormitoarele, insa, sunt ferite de zgomotul si aglomeratia arterei principale avand terasa pe spate.
Locuinta dispune de o suprafata utila de 450 de mp dispune de aer conditional, parchet, gresie, faianta, termopane.
Apartament in Dorobanti
Pe locul doi in topul celor mai scumpe apartamente de inchiriat se afla un apartament din Dorobanti, pentru care proprietarul cere o chirie de 5.700 de euro/luna. Apartamentul dispune de 309 metri patrati, la care se adauga 44 mp de terase.
Imobilul este complet mobilat si utilat si dispune de trei dormitoare, un living, patru bai, trei dressinguri, o... mai mult
Joi, 29 Martie 2012, ora 08:27