Se vând mai multe apartamente, la prețuri mai mari. Informațiile publicate de agenția de cadastru arată că piața imobiliară este pe plus în mai multe județe din țară și București, iar
Prin natura meseriei am tangenta saptamanal cu cei mai mari dezvoltatori, constructori si investitori in real estate. In ultimele saptamani, avand in vedere conjunctura alegerilor locale, evident ca
Anul 2023 a fost caracterizat prin provocări multiple pentru cumpărători și actorii pieței rezidențiale. Potrivit unei anchete realizate în decembrie de o platformă imobiliară din România,
Constantin Sebeșanu, CEO-ul Impact, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre realizările companiei, cele mai importante
Piaţa chiriilor înregistrează creşteri de la lună la lună şi diferenţe tot mai mari de preţ între locuinţele noi şi cele vechi, în acest an fiind vorba despre o creştere cu 5% până la
Piaţa închirierilor de locuinţe se menţine puternică la nivel national, iar majorări ale preţurilor au fost vizibile luna trecută, în principal, în cazul apartamentelor cu 2 şi 3 camere
Victor Căpitanu, co-fondator One United Properties, a participat la conferința Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB din 4 octombrie. A abordat teme precum dinamica sectorului
Gestionarea eficientă a veniturilor te poate ajuta să îți îndeplinești anumite obiective care necesită un buget generos. De aceea, este important să economisești, indiferent de nivelul
Deschiderea unei afaceri este visul oricărui antreprenor aspirant. Acest lucru implică și o serie de schimbări esențiale, pe care antreprenorul alege să le facă pentru a profita de un nou stil
Cumpararea unei case sau a unui apartement este cea mai importanta investitie pentru cei mai multi dintre noi, iar o serie de amanunte pot fi considerate ca fiind cele mai importante.
Starea de urgenta a pus stop pe motorul cresterii preturilor la locuinte, insa din vara, acesta a inceput din nou sa fie turat, astfel ca, in aceste luni au aparut primele semne preturile se
Intr-o perioada in care o lume intreaga lucreaza de acasa, cu totii am inceput sa descoperim beneficiile unui design interior de calitate si, daca pana acum nu i-am dat prea mare importanta,
Dupa o crestere de 0,4% in ianuarie, in februarie pretentiile vanzatorilor de apartamente (noi si vechi) s-au majorat, la nivel national, cu 1,6%. Cu toate acestea, in patru dintre cele sase mari
Bucurestiul ajunge din urma Cluj-Napoca in ce priveste chiria: un apartament cu doua camere se situeaza acum la 420 de euro pe luna atat in Capitala, cat si in Cluj-Napoca.
Bulgaria atrage tot mai mult investitorii romani, antreprenorii si oamenii de afaceri din Romania si alte tari europene. In perioada anilor 2015-2018, numarul proiectelor de investitii straine, care
In ultimii ani, din ce in ce mai multe persoane achizitioneaza un apartament destinat inchirierii, fie ca vorbim despre inchiriere pe termen lung sau pe termen scurt, prin intermediul site-urilor
Aproape 60% dintre cei care cauta sa isi cumpere o locuinta aleg apartamente noi, in vreme ce apartamentele vechi pierd tot mai mult teren in fata cumparatorilor, pe o piata in care oferta de
Oficialii din Barcelona au decis sa introduca cele mai dure masuri pentru controlul chiriilor din Spania, dupa ce costul locuintelor a crescut cu peste 50% in ultimii cinci ani, informeaza Bloomberg.
Zeci de mii de persoane sunt asteptate sa participe, sambata, la marsuri de protest ce vor fi organizate in mai multe orase din Germania precum Munchen, Koln, Frankfurt si Berlin fata de cresterea
Specialistii sunt circumspecti in ceea ce priveste evolutia pietei imobiliare in anul 2019. Chiar si asa, domeniul imobiliar este unul profitabil daca investesti dupa o reteta bine pusa la punct.
Inca de la inceputul anului 2018, analistii pietei imobiliare sustineau faptul ca apartamentele din Romania vor continua sa se scumpeasca, asa cum s-a intamplat si in anul precedent.
Preturile locuintelor vor stagna anul viitor, la nivel national, in contextul in care fondurile pentru Prima Casa vor scadea cu 25%, iar nivelul ROBOR la trei luni nu va depasi 3,5%, potrivit
Locuintele s-au scumpit, in septembrie 2018, la nivel national, cu 1,9% comparativ cu luna august, pana la 1.220 de euro/mp, in special sub influenta segmentului nou, se arata intr-o analiza de
Cele mai multe cereri de inchiriere pe segmentul locuintelor premium au fost, in primul semestru din 2018, pentru apartamente cu 3 camere, respectiv o treime din totalul tranzactiilor din zona de
Pretentiile vanzatorilor de apartamente din Bucuresti au scazut cu 1,2% in august, ceea ce a contribuit decisiv la scaderea pretului mediu la nivel national, dar au continuat sa creasca in alte orase