Apple oferă companiilor concurente posibilitatea de a accesa şi de a interopera cu tehnologia sa de plăţi contactless, într-un efort de a linişti autorităţile de reglementare antitrust din
Cel mai noi produs din portofoliul Apple, casca Vision Pro, va intra pe piaţă în a doua zi a lunii februarie, iar preţul porneşte de la 3.500 de dolari.
Alegerea celui mai bun telefon de firmă s-ar putea dovedi a fi o sarcină complicată. Nu și dacă parcurgi acest material, în care am strâns cele mai bune sfaturi pe care să le aplici atunci
Un numar foarte mare de persoane din intreaga lume, inclusiv din Romania, in special persoanele in varsta si cele vulnerabile (adolescenti, suferinzi etc), sunt atrase de perspectiva unui castig
Apple a lansat iOS 14.5, cu un nou sistem de protejare a intimitatii, in care utilizatorul trebuie sa-si dea acordul inainte de a fi urmarit, provocand astfel nemultumirea companiilor din advertising.
Limbajele de programare sunt in spatele tuturor aplicatiilor pe care le folosim. Desi sunt cu sutele, nu toate sunt la fel de folosite sau de intuitive. Daca vrei sa intri in domeniul IT si te-ai
Gigantul chinez Huawei Technologies a anuntat vineri ca a livrat 100 de milioane de telefoane mobile inteligente in primele cinci luni din acest an, transmite Reuters.
Huawei Technologies se asteapta ca vanzarile sa scada la aproximativ 100 de miliarde de dolari in 2019 si in 2020, a anuntat luni directorul general Ren Zhengfei, deoarece afacerile sunt sub presiune
Apple planuieste sa lanseze, in acest an, modele de iPhone dotate cu o camera foto 3D foarte performanta. Motivul? In timp ce alte companii mizeaza pe realitatea virtuala (inclusiv marele sau rival
Cei care vor sa isi cumpere o tableta anul acesta au la dispozitie numeroase optiuni. Multi producatori de top au lansat sau se pregatesc sa lanseze noi modele de tablete care duc tehnologia la un cu
Industria smartphone-urilor se schimba. Companii care odata dominau piata, precum Samsung, incep sa isi piarda pozitia de lider, in contextul in care competitia devine din ce in ce mai buna.
Noile lansari de telefoane ale vesnic competitorilor Apple si Samsung ii deruteaza pe iubitorii de tehnologie, mai ales daca de acest Black Friday si-au facut planurile de a-si achizitiona un nou
Autoritatea pentru concurenta din Italia a decis miercuri sa amendeze cu 10 milioane de euro producatorul american de telefoane Apple Inc. si cu cinci milioane de euro rivalul sud-coreean Samsung
In zilele noastre, odata cu dezvoltarea tehnologiei, fiecare dintre noi are nevoie de un laptop portabil, usor si extrem de practic, cu ajutorul caruia sa ramana in contact permanent cu mail-urile,
Noul Audi Q3 are un design mai sportiv decat predecesorul sau, inclusiv datorita grilei Singleframe a radiatorului, care are un design octogonal, cu lamele verticale, dar si gratie prizelor mari de
Dependenta de smartphone-uri este o chestiune in legatura cu care specialisti din domenii diverse avertizeaza deja de cativa ani ca ar trebui sa fim ingrijorati. Iata ca "vindecarea"ar putea veni
Apple a fost data in judecata de utilizatori din mai multe tari pentru ca modelele mai vechi de iPhone-uri au fost incetinite voit de gigantul IT, fara un acord in prealabil din partea proprietarilor
Dupa lansarea celui mai recent sistem de operare, iOS 11.1, la finele lunii octombrie, utilizatorii de iPhone au luat cu asalt retelele de socializare, raportand o problema. Acestia se declara
Odata cu iPhone 8 si iPhone X, Apple a lansat iOS 11 pentru o varietate foarte mare de iDevice-uri. Din pacate, se pare ca respectivul sistem de operare nu este perfect.
Urmatorul update major al sistemului de operare pentru dispozitive mobile al celor de la Google, cunoscut pana acum sub numele de cod Android O, se va numi Oreo.
Microsoft a dezvaluit miercuri noi inovatii tehnologice care vizeaza patrunderea inteligentei artificiale (IA) in cotidian utilizand resursele din "cloud".
Google va deschide sistemul de operare Android pentru motoarele de cautare concurente din Rusia, in cadrul unui acord pentru inchiderea unui conflict de doi ani cu autoritatile pentru concurenta de
Telefoanele Apple, ce apartin cunoscutei companii americane cu acelasi nume, aduc cu ele un design revolutionar, aplicatii si tehnologie de ultima generatie, care te ajuta sa fii conectat cat mai
Posesorii de telefoane si tablete Apple compatibile vor putea instala cea mai noua versiune a sistemului de operare iOS incepand din seara acestei zile.