O echipă de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor a concluzionat că
Actualul constructor al Autostrazii Transilvania spune ca diferentele din teren fata de expertiza CNAIR sunt majore si cere peste 130 milioane de lei pentru lucrari suplimentare, adica aproape 40%
Asociatia Pro Infrastructura a prezentat imagini cu dezastrul de pe autostrada Transilvania, lotul Chiribis - Biharia, unde lucrarile incepute de americanii de la Bechtel ar fi trebuit terminate de
In teorie, romanii ar putea ajunge pana in Ungaria pe autostrada, in mai putin de un an. Asta daca intre timp se finalizeaza constructia capatului vestic al Autostrazii Transilvania, inceput si
Compania de Drumuri a reusit sa deschida doar putin peste jumatate din cei 100 de kilometri de autostrada pe care se angajase sa ii inaugureze in 2018. Si nici pentru anul viitor nu se anunta vreo
Cu o intarziere de circa 3 ani, Compania de Drumuri a deschis miercuri, 12 decembrie, circulatia pe 14 kilometri de sosea care fac parte din Autostrada Transilvania. Fara indoiala ca - prin aceasta
Ministerul Finantelor a constatat, acum doi ani, ca Romania a pierdut peste 500 de milioane de euro din cauza deciziilor paguboase luate de mai multi directori ai Companiei de Autostrazi in relatie
Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, are de gand sa imparta in trei sectoare proiectul autostrazii Suplacu de Barcau-Bors, pentru a se evita atribuirea lucrarii catre "un constructor neserios" si a
Statul roman a fost prejudiciat cu aproape 526 de milioane de euro, in urma contractului avut cu Bechtel pentru o perioada de 10 ani, se arata intr-un raport al Ministerului de Finante.
Misteriosul contract incheiat de statul roman cu Bechtel pentru construirea autostrazii Brasov-Cluj-Bors in timpul Guvernului Nastase si pierdut pe vremea Guvernului Ponta a fost gasit, sustine
Ministrul Transporturilor, Sorin Buse, a declarat ca in 2017 vor fi construiti 150 de kilometri de autostrada, "de zece ori mai multi" decat in acest an, fiind vorba despre portiunile Lugoj-Deva,
Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 5 au decis, marti, sa claseze dosarul privind disparitia contractului incheiat de statul roman cu Bechtel pentru constructia Autostrazii
16 miliarde de euro pe an, adica o treime din toate cheltuielile publice, sunt alocate prin sistemul electronic de achizitii care ar fi trebuit sa puna capat comenzilor de stat aranjate. In realitate
Guvernul a elaborat o lista cu 115 proiecte de investitii publice prioritare pentru bugetul pe anul viitor, care in urmatorii ani necesita fonduri totale de peste 63 miliarde lei, unele dintre
Ministrul Transporturilor Ioan Rus apreciaza ca Autostrada Transilvania are "un viitor luminos" si estimeaza ca finalizarea constructiei ar putea avea loc in anul 2017.
Autostrada Transilvania va fi gata pana in anul 2018, iar provinciile istorice ale Romaniei vor fi legate, daca se urmeaza programul de acum si se tine cont de bazele pe care le punem in acest moment
Ministrul pentru Proiecte de infrastructura, Dan Sova a declarat, vineri, la "Atelierele Viitorului" organizate de PSD, ca in februarie 2014 Corpul de control al premierului va finaliza "un control
Seful Guvernului celei de-a doua puteri a lumii a ajuns, astazi, la Bucuresti, pentru a participa la Forumul Economic si Comercial China - Europa Centrala si de Est. Evenimentul este privit cu
Constructia unui tronson de 8,7 kilometri al autostrazii Transilvania, 3A1 Gilau - Nadaselu (judetul Cluj), singurul pentru care mai sunt contractate lucrari, va incepe in 2014, desi contractul de
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National si Investitii Straine, Dan Sova, s-a intalnit marti, la Beijing, cu conducerea companiei China Communications Construction
Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine, Dan Sova, a depus plangere la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru disparitia contractului
Departamentul Marilor Proiecte a dat publicitatii cel mai mare contract incheiat pana acum de statul roman cu o firma straina: acordul incheiat cu Bechtel in 2004 pentru constructia autostrazii
Contractul semnat de statul roman cu americanii de la Bechtel nu a fost inca desecretizat, alimentand suspiciunile care planeaza asupra documentului pe care si-au apus amprenta mai multi ministri ai
Fostul premier Adrian Nastase s-a aratat uimit sambata seara ca varianta originala a contractului incheiat cu compania Bechtel s-ar fi putut pierde, dar a sugerat ca s-ar putea ajunge la textul
Contractul cu Bechtel ar putea fi desecretizat cel mai tarziu pana la sfarsitul saptamanii viitoare (n.r. 30 iunie) prin ordin de ministru comun al ministrului delegat pentru Proiecte de
Contractul cu compania Bechtel pentru constructia Autostrazii Transilvania se incheie luni cu totul, in prezent fiind aproape reziliat, a declarat, recent, ministrul delegat pentru Proiecte de
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura, Dan Sova, a declarat miercuri seara ca a fost reziliat contractul cu Bechtel pentru construirea Autostrazii Transilvania, statul roman urmand sa
Ministrul Dan Sova a anuntat ca a reusit sa rezilieze contractul cu americanii de la Bechtel, statul roman urmand sa plateasca companiei americane 37,2 milioane de euro penalitati. De cealalta parte,
Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructura, Dan Sova, a declarat, joi, ca luni va fi reziliat contractul cu compania americana Bechtel privind constructia autostrazii Transilvania, tot