În 2023, România a cheltuit pentru apărare 1,6% din PIB, sub pragul NATO de 2% și sub media membrilor alianței, de 1,73%, cu un total de 5,6 miliarde de dolari. Această sumă plasează țara
Într-un prezent marcat de tensiuni politice și economice ajunse într-un punct critic, Organizația de cooperare economică internațională BRICS ocupă 40% din PIB-ul global, unde Rusia este
Zdruncinată de șocul energetic care a decurs din invazia Rusiei în Ucraina în 2022, economia Uniunii Europene a crescut doar cu 4% în ultimul deceniu, comparativ cu cele opt procente ale
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este un for interguvernamental înființat cu scopul identificării şi aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea
Criza care a debutat dupa falimentul Lehman din SUA continua si azi. Dar nici economiile, nici politica economica sau economistii nu au tras concluziile necesare, considera economistul Thomas
Comunitatea globala este in pragul unui moment istoric, in contextul in care, pana in anul 2020, peste jumatate din populatia lumii va putea fi catalogata drept "clasa mijlocie", conform expertului
Presedintele american Donald Trump a pus din nou sub semnul intrebarii angajamentul Statelor Unite de a apara state-membre NATO de mici dimensiuni, in contextul Articolului 5 al Cartei Aliantei
Cresterea sperantei de viata si fenomenul de imbatranire a populatiei ar putea avea un efect catastrofal pentru sistemele de pensii din tarile puternic industrializate, anunta expertii Fondului
Laureatul Premiului Nobel pentru Economie in 2015, Angus Deaton, este un aprig contestatar al relatiilor de ajutor financiar intretinute de tarile dezvoltate cu statele sarace conduse de guverne
Masurile draconice impuse Ciprului pentru obtinerea ajutorului financiar ascund un mesaj foarte clar, de descurajare a activitatilor offshore, este de parere analistul financiar Dragos Cabat. Alte
Companiile si oamenii care evita plata taxelor au fost blamati intotdeauna. Dar saracia care s-a instalat in urma crizei financiare determina societatea sa devina de-a dreptul nemiloasa cu cei care
Criza economica din Spania tine capul de afis in presa interna si internationala, iar austeritatea, somajul si saracia prezinta un tablou sumbru. Cu toate acestea un numar semnificativ al celor care
Marile banci din lume ameninta din nou economia globala prin portofolii investitionale riscante. Analistii sustin ca, in mare parte, investitiile bancilor seamana cu jocul la ruleta, fiinda acestea
Germania respinge cu vehementa ideea infiintarii unei uniuni bancare europene considerand ca este o noua posibilitate pentru "sifonarea" solvabilitatii sale. Analistii economici sustin ca un astfel
Claudiu Doltu, secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice, vorbeste intr-un interviu acordat Business24, despre modul costisitor in care Romania si-a atras investitorii straini dupa 1991 si
Marile economii emergente, precum China, India sau Arabia Suadita, nu vor ajuta Vestul aflat in criza financiara daca nu primesc mai multa influenta in deciziile asupra economiei globale, a declarat
Pentru a se proteja de volatilitatea celor mai puternice monede din lume si pentru a avea cat mai multa independenta, cateva state si-au inventat proprii bani. Iata-i pe cei mai amuzanti.
Pianistul Horia Mihail a vorbit, intr-un interviu acordat Business24, despre cat costa si cine isi permite cultura, despre fenomenul de "manelizare", dar si despre "Pianul calator" cu care va pleca
Anul 2012 este unul decisiv pentru statele slab dezvoltate ale Europei, care vor fi lasate sa se desurce singure de catre marile puteri europene, crede omul de afaceri Vladimir Cohn.
Si-a inceput business-ul intr-o garsoniera, insa modelul sau de succes este chiar el insusi. Cu toate ca investitiile imobiliare s-au prabusit in cei 3 ani de criza, piata imobiliara de lux a ramas
Ca actor, se hraneste cu portii de cultura zilnice. Teatrul l-a invatat ca identitatea unei natiuni este data de cultura. Actorul Mircea Diaconu a intrat si pe scena politica pentru a striga cat il
Daca te-ai gandit sa-ti deschizi o afacere, merita sa arunci un ochi in piata chineza. Pleaca la drum doar daca ai de gand sa inveti limba chineza si daca esti dispus sa-ti lasi aroganta acasa.
Economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Valentin Lazea, a declarat sambata ca la nivel international exista in prezent patru tipuri de "rezolvari" ale problemelor aparute pe fondul
In ultimele zile, SUA s-au aflat in vizorul intregii lumi. Standard &Poor's a retrogradat ratingul de tara al statului american, amplificand ingrijorarile cu privire la sanatatea economiei, iar
Piata petrolului se va confrunta cu o volatilitate ridicata in urmatoarea perioada, pe masura ce traderii si politicienii speculeaza inevitabil cat de mult si cat de repede productia de petrol a
Reducerea ratingului ar putea determina investitorii sa ceara dobanzi mai mari de la guvernul american si alte entitati din SUA care cauta imprumuturi, crescand costurile de credit pentru autoritati,