Consolidarea fiscală va fi un proces dureros şi este de dorit să se desfăşoare în mod echitabil, a declarat, marţi preşedintele Consiliul Fiscal, Daniel Dăianu, care a atras atenţia că
Noul presedinte al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, Alin Burcea, vrea sa transforme atragerea turistilor straini (n. red. incoming) in prioritate nationala
Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul IV 2023, în termeni nominali, 7.504 lei pe o gospodărie, reprezentând 2.999 lei pe o persoană, în creştere cu 2,8% atât pe o
După politica agresivă de ridicare a dobânzilor de referință pentru a aduce inflația la marje sub 2%, Banca Centrală Europeană pare să se îndrepte către țintele stabilite anul trecut.
Comisia Europeană a decis ca, începând din 2027, după ce va începe producția de pe urma zăcământului offshore extras și prelucrat prin Neptun Deep și România va deveni cel mai mare
Anul 2024 începe cu un val de creșteri de taxe şi impozite locale. Proprietarii de case, terenuri sau mașini vor plăti mai mult față de 2023. Majoritatea primăriilor din țară cresc taxele
Peste 250 de miliardari şi milionari şi-au reiterat miercuri apelul adresat reprezentanţilor aleşi ai principalelor economii ale lumii să introducă taxe mai mari pentru cei mai bogaţi din
Anul 2024 va aduce taxe mai mari pentru multe companii şi persoane fizice şi, implicit, o scădere a veniturilor, a consumului, a investiţiilor pentru că statul are nevoie de resurse financiare
Dobânda la depozitele în lei aflate în sold a scăzut de la 6,48% în luna ianuarie la 6,25% în noiembrie 2023, potrivit ultimelor date furnizate de Banca Națională a României, arată
Tichetele de masă au ajuns să reprezinte, în 2024, unul dintre puținele instrumente eficiente în lupta cu inflația care erodează tot mai mult puterea de cumpărare, arată o analiză
Execuţia bugetului general consolidat pe primele unsprezece luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 73,55 miliarde lei, respectiv 4,64% din PIB, faţă de deficitul de 58,70 miliarde lei
Un tânăr antreprenor a ieșit să protesteze de unul singur în Piața Victoriei, nemulțumit că guvernul i-a crescut cu 300% taxele pe care trebuie să le plătească lunar pentru frizeria unde
Ultimele prognoze ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP) arată scenarii favorabile, susținute de guvern pentru finalul lui 2023 și parcursul anului viitor.
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Plafoanele pe care trebuie să le respecte firmele atunci când fac sau acceptă plăți în numerar se vor micșora cu 80%, potrivit proiectului pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în
OMV Petrom a redus cu 50 de bani preturile tuturor sortimentelor de benzina si motorina din statiile de alimentare Petrom si OMV din Romania, potrivit unui comunicat al companiei.
Masurile fiscale decise de liderii coalitiei de guvernare, intr-o sedinta de sase ore, care ar fi trebuit sa-i ajute pe romani sa treaca mai usor peste criza economica din prezent, de fapt mai mult
Dacă ai de gând să îți deschizi un business, în prealabil, trebuie să iei în considerare anumite aspecte, pentru că nu e de ajuns doar să ai o idee bună. De aceea, înainte să iei
Mariana Gendăuanu, contabila Primăriei Dragomirești, județul Neamț, va fi cercetată sub control judiciar, după ce inițial a fost reținută 24 de ore pentru comiterea mai multor infracțiuni.
Ai planuri de foarte multă vreme să-ți cumperi o casă. Poate chiar să iți construiești una sau să o renovezi și ai nevoie de o sumă de bani destul de măricică. Creditul ipotecar iți pare
Inainte sa isi deschida un business, persoanele cu spirit antreprenorial trebuie sa tina cont de anumite aspecte foarte importante inainte sa puna afacerea pe picioare, mai ales daca nu au experienta
Atunci cand decizi ca e momentul sa devii propriul tau sef, deci sa renunti la statutul de angajat, ca sa iti deschizi propria firma, trebuie sa tii cont de unele aspecte foarte importante. O afacere
Doi fosti angajati ai Primariei Ploscuteni, din judetul Vrancea, unul in varsta de 46 de ani, altul de 44 de ani, au fost condamnati definitiv, la inchisoare cu suspendare, dupa ce au reusit ani de
Atunci cand iti doresti sa iti deschizi o afacere, pentru a fi propriul tau sef, trebuie sa tii cont de foarte multe aspecte, pentru ca un business implica foarte multe obligatii, nu doar
Un proverb nascut din intelepciunea populara spune ca nu trebuie sa te scumpesti la tarate si sa te ieftinesti la malai. Cu alte cuvinte, este considerat a fi o greseala majora sa alegi sa faci
Un business implica multe oportunitati financiare cu ajutorul carora sa iti sporesti nivelul de trai, dar, pe de alta parte, include si foarte multe riscuri. De aceea, daca ai de gand sa mergi pe
Mai multa siguranta financiara pentru jucatori, o calitate superioara a serviciilor, dar si taxe si impozite destul de mari colectate pentru bugetul statului. Toate acestea sunt gestionate de o
Dupa ce s-au plans un an intreg ca Guvernul comunica numai aberatii si nu este predictibil deloc in relatia cu agentii economici din turism, astazi a venit randul reprezentantilor industriei