Klaus Iohannis conduce in clasamentul increderii in personalitatile politice, urmat de Gabriela Firea, Victor Ponta si Dacian Ciolos, arata ultimul sondaj INSCOP, realizat in perioada 21 ianuarie - 5
Franta e zguduita de proteste violente, in Germania se incheie epoca Merkel, iar in Marea Azov Rusia a deschis al treilea front impotriva Ucrainei. In actualul context de "maxima vulnerabilitate si
Completul de 5 judecatori de la Inalta Curte a pronuntat, marti, sentinta definitiva in dosarul Gala Bute, caz in care Elena Udrea (44 de ani), fost ministru al Dezvoltarii, contesta o condamnare la
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a oferit un altfel de interviu fata de cele cu care ne-am obisnuit cu totii. Social democratul a lasat deoparte politica si a vorbit despre chestiuni personale,
Nu am participat la evenimente private cu Sebastian Ghita, nu am vorbit niciodata la telefon cu Sebastian Ghita, nu i-am dat mailuri, nu am participat decat la evenimente organizate de sefi de
Achitarile pronuntate in dosarele DNA in 2016 s-au mentinut in procentul anilor anteriori, in jur de 10%, in conditiile in care media europeana este in jur de 25-30%. Totodata, in 2016 nu a fost
Judecatorul Camelia Bogdan a reactionat, marti, dupa ce a aparut o inregistrare a lui Sebastian Ghita, in care se poate auzi cum Traian Basescu vorbeste, printre altele, despre magistrat si despre
Scandalul iscat de asa-zisele dezvaluiri ale lui Sebastian Ghita si Traian Basescu reprezinta o reglare de conturi intre oameni care la un anumit moment au avut niste legaturi, o reglare care ascunde
PNL a pierdut alegerile pentru ca nu a avut lideri, a fost ca "un copil cu parintii plecati in strainatate, unul la Cotroceni si unul la Guvern", spune sociologul Marian Preda.
Propaganda Kremlinului nu conteneste sa arunce cu noroi in tot ce inseamna Uniunea Europeana si NATO, iar cea mai recenta tinta a devenit tara noastra.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, care a acuzat in aceasta saptamana ca in ultimii cinci ani au iesit din Romania in camioane 35 de miliarde de euro, care au ajuns in Elvetia, a revenit,
Fostul presedinte Traian Basescu ii propune Guvernului Ciolos sa suspende, prin ordonanta de urgenta, scaderea TVA la 20%, introducerea pensiilor speciale si majorarea salariilor din sectorul bugetar
Europarlamentarul Monica Macovei protesteaza public fata de declaratiile controversate facute saptamana trecuta de presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, si ii cere acestuia mai multe
Elena Basescu a facut declaratii publice dupa o lunga perioada in care a evitat atentia presei si ii critica pe actorii importanti de pe scena politica, printre care presedintele Klaus Iohannis si
Mentalitate comunista, crasa imbecilitate si revoltatoare bataie de joc - asta este parerea deputatului Theodor Paleologu despre masura luata de Guvernul Ponta privind impozitarea bacsisului.
Incepand cu 2012 Romania e parte intr-un razboi informational, situatie care s-a mai inregistrat in doua momente importante - cand ne apropiam de NATO si de Uniunea Europeana, afirma Iulian Fota, cel
Klaus Iohannis e un presedinte foarte norocos. A devenit un simbol al revolutiei nesangeroase petrecute pe 16 noiembrie. Nimic nu pare sa-l poata opri in conturarea unei Romanii cu adevarat altfel.
Odata finalizat procesul electoral din Romania, intreaga suflare unionista isi indreapta privirea catre scrutinul din cel de al doilea stat romanesc, Republica Moldova.
Infrangerea surprinzatoare in alegerile prezidentiale a premierului Victor Ponta ar putea duce la noi cresteri ale obligatiunilor Romaniei, relateaza Bloomberg.
Emigrarea cetatenilor romani in Marea Britanie este benefica pentru Romania, deoarece mentine un nivel scazut al somajului din tara, a afirmat presedintele Traian Basescu, intr-un interviu pentru
Institutul National de Statistica (INS) este politizat, iar tara noastra are nevoie de o crestere economica de cel putin 5% in urmatorii 10 ani pentru ca sa recupereze decalajul fata de alte state
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri seara, ca Institutul National de Statistica (INS) nu a dat toate informatiile legate de produsul intern brut, mizand pe o gandire de "gaga".
Insarcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucuresti, Duane Butcher, este convins ca viitorul presedinte al Romaniei, ales in urma scrutinului din noiembrie, va fi un politician cu puternice
Presedintele Traian Basescu a laudat cresterea economica a Romaniei, intr-un interviu acordat luni unui post bulgar. In schimb, s-a ferit sa catalogheze Romania drept "tigru al Europei", in privinta
Mostenitorul coroanei britanice a sosit, marti, in Romania. Acesta a aterizat pe Aeroportul International "Transilvania", din Targu Mures, cu un avion privat, fiind preluat de SPP.
Romania a inregistrat progrese uimitoare in ceea ce priveste gradul de absorbtie a fondurilor europene, a declarat presedintele Congresului Puterilor Locale si Regionale al Consiliului Europei
Elena Udrea si Emil Boc au sanse foarte slabe sa castige prezidentialele, printre motive fiind si acela ca Traian Basescu le-ar fi o "ghiulea de picior", crede sociologul Barbu Mateescu.
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca Uniunea Europeana, in 5-6 ani, va avea rezolvata problema dependentei de gaze din Rusia, ceea ce va face ca influenta ruseasca sa scada.
Victor Ponta se decredibilizeaza in tara si in strainatate si, posibil, chiar in interiorul PSD, prin declaratiile in favoarea coruptilor, iar Traian Basescu lezeaza independenta Justitiei prin