

Continuarea crizei din zona euro afecteaza recuperarea modesta in desfasurare in tarile din Europa emergenta si Asia Centrala, potrivit Bancii Mondiale (BM), care a avertizat si asupra unei crize a creditelor in regiune din cauza expunerii fata de bancile din Vest.
"Regiunea va inregistra o incetinire a recuperarii, evident din cauza ca foarte multe din aceste tari sunt foarte vulnerabile la perspectivele economice negative din zona euro", a declarat Philippe Le Houerou, vicepresedinte al BM pentru Europa si Asia Centrala, intr-o conferinta organizata la reuniunea anuala a FMI si BM.
Regiunea include, potrivit organizarii BM, 30 de tari si se intinde din Polonia si Balcani pana in Rusia si fostele republici sovietice din Asia Centrala. Aceste state au legaturi comerciale si financiare puternice cu zona euro.
Cresterea economica in aceasta zona va incetini de la 5,5% anul trecut la 3,4% in acest an, printre cele mai reduse rate dintre regiunile aflate in dezvoltare, a spus Le Houerou.
"A aparut un tipar, ca tarile care vor inregistra cele mai puternice incetiniri in recuperarea economica vor fi cele din Europa de Est si Balcani", a afirmat el.
Pentru Turcia, BM anticipeaza un avans de numai 2,9% in acest an, fata de 8% anul trecut, in timp ce avansul Ucrainei se va tempera de la 5,2% la 2,5%.
Regiunea se confrunta si cu riscul unei crize a creditelor, a spus Le Houerou, ca urmare a integrarii financiare a acestor tari cu bancile din unele state cu... mai mult
Duminica, 22 Aprilie 2012, ora 16:00

Bancile de dezvoltare ar putea asigura finantare de pana la 200 de miliarde de dolari pentru a ajuta tarile sarace sa faca fata undei de soc generata de criza datoriilor suverane din zona euro, a declarat, marti, Robert Zoellick, presedintele Bancii Mondiale.
Tarile aflate in dezvoltare au simtit impactul crizei din zona euro printr-o volatilitate ridicata a pietelor, o cerere mai slaba si semnale de scadere a tranzactiilor finaciare din estul Africii, a declarat presedintele BM inaintea intalnirii G20 din Franta, care va avea loc pe 3 si 4 noiembrie, scrie Reuters.
"Am estimat ca, prin intermediul bancilor de dezvoltare regionale, am putea sa asiguram peste 200 de miliarde de dolari finantare. Banca Mondiala singura ar putea asigura 150 de miliarde de dolari din intreaga suma", a explicat Zoellick.
Potrivit sefului BM, bancile europene deja vand active pentru a spori capitalul si ca exista un risc ca ele sa reduca creditarea, care ar afecta tari din sud-estul Europei si din Balcani.
In acelasi context, Zoellick i-a sfatuit pe liderii G20 sa sporeasca increderea pe piete si sa isi asume actiuni menite sa sustina cresterea globala si crearea de locuri de munca, elemente care ar ajuta, de asemenea tarile aflate in dezvoltare.
In plus, acesta a declarat ca planurile guvernamentale ale Greciei pentru un referendum cu privire la programul de salvare au luat pe nepregatite liderii zonei euro si au sporit nesiguranta pe piate si ca, daca programul stabilit va esua,... mai mult
Marti, 01 Noiembrie 2011, ora 19:42

Peter Harrold, seful delegatiei Bancii Mondiale, a afirmat in cadrul intalnirii cu Emil Boc ca prezentul acord s-a dovedit cel mai reusit din toate acordurile pe care institutiile internationale l-au avut cu statul roman.Peter Harrold a sustinut, la inceputul discutiilor de la Palatul Victoria, ca programul derulat de catre Romania in colaborare cu Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Comisia Europeana incepe sa-si produca efectele pozitive.
"Suntem incantati sa constatam ca, dupa doi ani foarte grei, vedem acum primele rezultate pozitive ale programului, primele semne ale reluarii cresterii economice de pe o pozitie fiscala mult mai solida si una externa mult mai solida.
Programul pe care l-ati intreprins in mod curajos cu cele trei institutii internationale a fost unul foarte reusit in aceasta privinta", a spus oficialul Bancii Mondiale, citat de NewsIn.
Acesta a spus ca masurile de reforme trebuie continuate, mai ales in sensul sporirii eficientei cheltuielilor publice.
"Oamenii au trebuit sa faca sacrificii mari in ultimii doi ani pentru a salva statul roman, pentru a salva Romania.
Acum Romania pare a fi salvata si speram ca vom face pasi inainte cu politici si initiative pentru a stimula cresterea economica, crearea locurilor de munca.
In acest scop, trebuie sa fim siguri ca cheltuielile publice sunt cat mai eficiente si cred ca pe asta trebuie sa ne concentram pe viitor", a declarat Harrold.
El a precizat ca institutiile internationale sunt... mai mult
Duminica, 31 Iulie 2011, ora 13:07

Egiptul nu are nevoie de ajutorul Bancii Mondiale sau al FMI, cu toate ca se inregistrase un acord asupra acordarii unui imprumut tarii pentru redresarea economiei, a declarat ministrul egiptean de finante, Samir Radwane, potrivit NewsIn."In aceasta etapa nu este necesar sa apelam la BM sau FMI", a spus ministrul, subliniind insa ca tara sa are "relatii excelente" cu aceste institutii financiare.
La inceputul lunii iunie, FMI a studiat bugetul 2011-2012 aprobat de Cairo si a decis sa acorde un imprumut de trei miliarde de dolari.
Potrivit ministrului, noul buget a fost revizuit si deficitul va fi combatut prin eforturile nationale si cei 500 milioane de dolari deblocati de Qatar.
"Este un cadou", a spus ministrul, fiind intrebat despre conditiile impuse de Qatar pentru imprumut.
Economia egipteana, care depinde de turism, a fost dur lovita din cauza revoltelor ce au dus la caderea regimului Mubarak in februarie.
Sectorul turistic a pierdut peste doua miliarde de dolari, iar investitiile strane au fost intrerupte. mai mult
Sambata, 25 Iunie 2011, ora 14:18

Guvernul nu vizeaza privatizarea companiilor de stat, ci eficientizarea acestora, iar una dintre reforme poate fi imbunatatirea calitatii procesului decizional, chiar prin "rebalansarea" consiliilor de administratie, a declarat directorul de tara pentru Romania al Bancii Mondiale (BM), Peter Harrold, anunta Mediafax."In prezent nu simtim ca exista un apetit grozav pentru privatizari din partea Guvernului, dar exista un apetit pentru imbunatatirea performantei intreprinderilor de stat. Vorbim, desigur, de companiile din energie si transport", a spus Harrold.
Oficialul Bancii Mondiale a comparat reforma companiilor cu ajustarea care a avut loc pe partea fiscala.
"Este similara cadrului fiscal in general. In ultimii doi ani accentul a fost pus doar pe termen scurt, scopul fiind plata facturilor, stoparea exploziei deficitului, reducerea acestuia la niveluri controlabile si abia apoi reorientarea catre ceea ce avem de facut acum, odata ce s-a oprit «sangerarea»", a spus Harrold.
El a aratat ca acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste intreprinderile de stat.
"Prioritatea pe termen scurt este sa oprim sangerarea (...) si sa incercam sa imbunatatim calitatea procesului decizional", a afirmat Harrold, precizand ca aceste reforme vor putea efectuate chiar pin "rebalansarea" Consiliilor de Administratie.
Potrivit unei opinii postate pe blogul Financial Times, Guvernul vrea sa incurajeze privatizarea si dezvoltarea pietei de capital, dar incearca in acelasi... mai mult
Marti, 18 Ianuarie 2011, ora 15:58

Consiliul Bancii Mondiale va supune aprobarii pe 20 ianuarie acordarea unui imprumut de 300 milioane euro pentru Romania, a declarat economistul-sef al biroului local al institutiei internationale, Catalin Pauna, mentionand ca toate masurile agreate pentru eliberarea finantarii au fost indeplinite, precizeaza Mediafax.
"Valoarea celui de-al doilea imprumut pentru politici de dezvoltare este de 300 de milioane de euro, iar principalele masuri agreate pentru aprobarea acestuia sunt legate de adoptarea legii pensiilor, progresul privind legea salarizarii unice si reforme pe zona de asistenta sociala, pe zona procesului bugetar - introducerea unui cadru de cheltuieli pe termen mediu -, si in sectorul financiar - de exemplu independenta reglementatorilor", a declarat Pauna.
Initial, al doilea imprumut de la BM era programat pentru prima parte a anului trecut, dar masurile agreate pentru aprobarea acestei finantari nu au fost indeplinite, ceea ce a dus la mai multe amanari ale programarii aprobarii in board a imprumutului.
Romania are un acord de finantare externa cu FMI, Uniunea Europeana si Banca Mondiala, in suma totala de aproximativ 20 miliarde euro.
Pachetul de asistenta financiara include si trei imprumuturi pentru politici de dezvoltare in valoare totala de un miliard de euro din partea BM, atasate unui pachet de reforme in domeniul sectorului public, inclusiv educatie si sanatate, reforme in domeniul protectiei sociale si sectorului financiar.
Romania a primit, in luna... mai mult
Miercuri, 05 Ianuarie 2011, ora 22:45

Romania ar putea primi in ianuarie o transa de 360 milioane euro, amanata deja de trei ori, de la Banca Mondiala (BM), parte a acordului cu FMI, UE si alti creditori internationali, daca se mentin schimbarile aduse sistemului de pensii, a declarat Francois Rantrua, country manager al BM, anunta Mediafax.Cele 360 de milioane de euro reprezinta a doua transa a imprumutului de un miliard de euro pe care BM il acorda Romaniei in cadrul acordului de finantare de 20 de miliarde de euro convenit cu Fondul Monetar International (FMI), Uniunea Europeana (UE) si alti creditori.
Transa este conditionata de respectarea de catre Curtea Constitutionala a reformelor din sistemul de pensii, inclusiv cresterea varstei de pensionare, a spus Rantrua, intr-un interviu pentru Bloomberg.
Ultima transa, de 340 milioane de euro, va fi achitata in functie de progresul legii salarizarii unitare, a adaugat reprezentantul BM.
Legea care prevede cresterea varstei de pensionare, aprobata la 7 decembrie in Parlament, a fost contestata de opozitie la Curtea Constitutionala, iar o decizie ar putea fi luata in aceasta saptamana.
"Avand in vedere situatia politica, deloc usoara, sunt incurajat de ceea ce am reusit sa facem in Romania. Perspectivele de crestere sunt bune. Sigur ca nu sunte cele mai bune din regiune si nu te poti astepta sa intri intr-o criza cu o situatie structurala dificila si sa iesi primul, insa in Romania exista semne ale iesirii din criza", a spus el.
Inaintea unei decizii privind... mai mult
Marti, 14 Decembrie 2010, ora 15:45

Premierul Emil Boc a spus vineri ca nu poate confirma sau infirma articolele de presa privind evaluarea Bancii Mondiale, aratand ca documentul invocat este un raport intern de lucru pentru Guvernul Romaniei si a precizat ca Executivul stie ce are de facut, relateaza NewsIn."Nu va infirm si nici nu va confirm cele scrise in presa de astazi, noi avem un angajament cu Banca Mondiala, un contract de finantare si de expertiza care este dus mai departe si Guvernul Romaniei, dupa cum stiti, s-a angajat la un amplu proces de reformare a institutiilor statului, institutii nereformate in ultimii 20 de ani si contributia ministerelor isi va arata eficienta si roadele in perioada urmatoare", a spus premierul Boc, solicitat sa comenteze informatiile aparute in presa, potrivit carora Banca Mondiala considera ca bugetul Romaniei este necredibil.
"Noi stim ce avem de facut la nivel guvernamental si este singurul Guvern care si-a asumat reformarea statului, am redus peste 220 de taxe cu caracter para-fiscal pentru diminuarea acestui numar in Romania, in perioada urmatoare se va lucra la unificarea declaratiilor fiscale astfel incat procedura sa fie simplificata si sa continuam procesul de reformare a statului pe care l-am inceput", a mai precizat Boc.
Premierul a spus ca documentul elaborat de Banca Mondiala nu este public deoacere el reprezinta un raport intern de lucru pentru Guvernul Romaniei.
Romania are un buget cu venituri si cheltuieli nerealiste care duce lipsa de credibilitate,... mai mult
Vineri, 12 Noiembrie 2010, ora 16:25

Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, ca negocierile pentru un nou acord cu FMI, Banca Mondiala si UE vor incepe in ianuarie, urmand ca, in cazul in care se va ajunge la o forma convenabila, acesta sa vina in continuarea actualului acord, care se incheie in aprilie 2011, informeaza Mediafax."Nu va pot da detalii, dar va pot spune ca, in baza acordului majoritatii, vom incepe negocierile pentru un nou acord cu FMI, BM si UE in luna ianuarie in asa fel inct, in cazul in care vom ajunge la o forma convenabila Romaniei, acordul sa intre in vigoare in continuarea celui care se termina in luna aprilie, daca, prin indeplinirea conditionalitatilor, acordul va fi dus pana in luna aprilie", a spus Traian Basescu.
El a adaugat ca este optimist ca Romania va duce la indeplinire acordul actual prin indeplinirea tuturor conditionalitatilor.
Seful statului a facut declaratiile la finalul consultarilor care au avut loc, marti, la Cotroceni, cu reprezentantii arcului guvernamental. mai mult
Marti, 02 Noiembrie 2010, ora 16:37