Conservatorii premierului britanic Boris Johnson au declarat ca, din ianuarie 2021, vor pune capat tratamentului preferential pentru imigrantii proveniti din Uniunea Europeana daca vor castiga
Fostul premier al Marii Britanii, David Cameron, a declarat, in cadrul unui interviu acordat postului american de televiziune CNN, ca este constient de faptul ca unii oameni nu il vor ierta niciodata
Iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana, prevazuta la 31 octombrie, "este un moment tragic pentru Europa", a declarat presedintele in exercitiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Data la care Marea Britanie paraseste Uniunea Europeana ar putea fi amanata cu cateva saptamani pentru a da timp Parlamentului sa adopte legislatia, a declarat sambata pentru BBC Andrea Leadsom,
Theresa May a supravietuit miercuri votului de neincredere din Partidul Conservator al carei lider este. Asa ca are drumul deschis pentru a obtine sustinerea Parlamentului pentru planul negociat cu
Negocierile asupra Brexit-ului se afla "intr-un moment crucial", a declarat joi premierul britanic Theresa May in Camera Comunelor (camera inferioara a Parlamentului de la Londra), inainte cu trei
Premierul Marii Britanii a primit sustinerea majoritatii membrilor Cabinetului pentru un document de 585 de pagini care reprezinta acordul de iesire din Uniunea Europeana, dar i-a nemultumit pe mai
Uniunea Europeana a inaugurat, la Bruxelles, "Casa Istoriei Europene", un muzeu dedicat trecutului ei, dar care profileaza si viitorul prin integrarea votului privind Brexit-ul in parcursul
Fostul premier britanic David Cameron a declarat la Forumul Economic Mondial de la Davos ca numeste fazani Boris Johnson si Michael Gove, inainte de a-i impusca, pentru a se simti mai bine dupa
Theresa May este de miercuri seara noul premier al Marii Britanii. Ea nu a pierdut vremea dupa ce a preluat stafeta de la David Cameron si a inceput sa-si formeze Cabinetul.
David Cameron si-a propus sa intareasca pozitia Marii Britanii ca putere militara continentala, in cadrul ultimului summit NATO la care participa ca premier al tarii sale, dupa ce votul pentru
Premierul David Cameron se va intalni cu liderii europeni in cadrul primei zile a summit-ului UE, dupa ce britanicii au votat in favoarea iesirii Marii Britanii din blocul comunitar.
Premierul David Cameron a declarat marti, la sosirea la ultimul sau summit UE, ca Marea Britanie va cauta "cea mai stransa relatie posibila" cu fostii sai parteneri europeni.
Clasa politica din Marea Britanie este in cautarea unui premier care sa il inlocuiasca pe David Cameron, iar fostul lider conservator Iain Duncan Smith spune ca succesorul lui Cameron trebuie sa fie
Uniunea Europeana nu se asteapta ca premierul britanic David Cameron sa inceapa marti, la summitul liderilor europeni de la Bruxelles, procedura pentru iesirea Marii Britanii din Blocul comunitar.
Statutul viitor al cetatenilor UE care traiesc in Marea Britanie va trebui stabilit in cadrul negocierilor pentru Brexit si va fi decis de urmatorul premier, a declarat luni o purtatoare de cuvant a
Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a cerut, duminica, premierului britanic David Cameron sa inceapa procedura de iesire din Uniunea Europeana de marti, cand va avea loc un summit
Momentele ce au avut loc, vineri, in biroul premierului britanic David Cameron, dupa ce si-a anuntat retragerea din functie, au fost cu adevarat emotionante.
Companiile auto mizeaza pe faptul ca Marea Britanie va reusi sa negocieze un acord comercial in avantajul lor, pentru ca afacerile din aceasta tara sa nu fie perturbate prea mult de iesirea din
Britanicii au votat, joi, intr-un referendum istoric pentru relatia lor cu UE, dar si pentru viitorul Uniunii Europene in general si al sutelor de milioane de cetateni care traiesc in statele membre.
Ministrii de externe din cele sase tari fondatoare ale Uniunii Europene se reunesc sambata la Berlin, pentru a discuta consecintele deciziei istorice a Marii Britanii de a iesi din Uniunea Europeana,
Prim-ministrul David Cameron si-a anuntat retragerea din functie, vineri, la scurt timp dupa aflarea rezultatului referendumului de joi din Marea Britanie, in urma caruia s-a votat iesirea tarii din