O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Inghetarea salariilor, anul viitor, si aplicarea Legii salarizarii in 2020, in loc de 2022 sunt in contradictie, intrucat aceasta devansare ar presupune o crestere salariala de 50%, in 2019 si 2020,
Ministerul Finantelor este nemultumit de nivelul de colectare a taxelor si impozitelor la bugetul de stat. Pentru cresterea sumelor care intra in vistieria statului, Ministerul de Finante propune,
Premierul Greciei, Alexis Tsipras isi umfla demonstrativ muschii in fata partenerilor europeni, dar se pare ca adevarata lupta il asteapta in vechea Elada, unde concetatenii sai isi pastreaza
Anul viitor va exista spatiul fiscal necesar pentru reducerea TVA la 9% la legume-fructe si apoi la carne, a declarat, duminica, premierul Victor Ponta, in cadrul unei emisiuni la postul public de
Acciza la carburanti va fi aplicata din luna aprilie, iar Guvernul va introduce si un set de masuri fiscale care sa permita transportatorilor corecti, neimplicati in acte de evaziune fiscala, sa
Premierul Victor Ponta a anuntat transportatorii vor primi inapoi 4 centi din cei 7 centi reprezentand acciza la carburant care va fi introdusa din aprilie, suma care va fi achitata trimestrial si pe
Consiliul Director al Fondului Monetar International (FMI) a aprobat, miercuri, prima si a doua evaluare a acordului preventiv incheiat anul trecut cu Romania, punand la dispozitia statului doua
In contextul in care Ministerul Agriculturii incearca sa convinga Excutivul sa reduca TVA la carne, apare pe "masa opiniei publice"ce mai mare exemplu de evaziune din acest sector: minus 50 de
Masuri fiscale anuntate de Guvern determina o agravare fara precedent in ultimii 20 de ani a poverii fiscale pe care contribuabilii romani trebuie sa o suporte si totodata vor afecta negativ
Ministerul de Finante trebuie sa relateze intr-un termen relativ scurt cauzele pentru care incasarile la bugetul de stat, de care este responsabila ANAF, au scazut in conditiile in care Romania
Reducerea TVA la carne este o masura pe care Ministerul Agriculturii a propus-o Guvernului, fiind un sector la fel de "tocat" de evaziune fiscala ca si cel al panificatiei. Totusi, decizia privind
Prin aplicarea impozitului forfetar incepand cu 1 ianuarie 2014 si care tine seama de rangul localitatii, zona, suprafata sau coeficient de sezonalitate se doreste impunerea unei discipline
Combaterea evaziunii fiscale din turism continua sa fie un fel de misiune imposibila pentru Guvernul Romaniei care isi propune, in fiecare an, sa reduca amploarea fenomenului, dar nu reuseste decat
Premierul Victor Ponta a prezentat joi, alaturi de echipa sa guvernamentala, proiectul pentru bugetul tarii din 2013, care prevede venituri de 46 miliarde de euro, fata de cheltuieli mai mari - 49
Ministrul Economiei in noul guvern Ponta a declarat ca, indata ce va primi avizul de mediu, privatizarea Cuprumin - ne aducem aminte cat de controversata a fost pana i s-a constatat esecul! - va fi
Liderii coalitiei au decis, luni, ca salariile bugetarilor sa fie majorate incepand cu luna iunie, insa aceste masuri de tip "electoral" nu fac decat sa arunce Romania intr-o situatie asemanatoare
Presedintele Traian Basescu a cerut Guvernului sa gaseasca resurse pentru a readuce salariile bugetarilor la nivelul de dinainte de taierile cu 25% din 2010, in luna iunie, masura care ar putea sa
Primul-ministru si reprezentantii confederatiilor sindicale nu au ajuns la o intelegere in urma discutiilor de sambata pe marginea legislatiei muncii si politicii salariale a Guvernului, sindicatele
Guvernul a luat in sfarsit o masura buna, este concluzia unanima a analistilor si a oamenilor de afaceri care spun ca eliminarea impozitului minim din toamna va ajuta mediul de afaceri sa se
Presedintele UGIR-1903, Cezar Coraci, a declarat, miercuri, dupa intalnirea cu liderii PNL, ca UGIR va lansa un program de masuri anticriza bazat pe reducerea evaziunii fiscale si lichidarea
Ministerul de Finante a anuntat ca nu se mai grabeste cu proiectatul impozit forfetar, ceea ce ar putea insemna introducerea acestuia doar (si eventual) din 2011. Cert este ca, in acest an, ramane
Economia subterana produce cu motoarele in plin. De-a lungul timpului, lupta cu evaziunea fiscala a ramas doar la nivel de declaratii. Rezultatele concrete au fost modeste.Guvernul Boc are o
Dezbaterile privind bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale sunt un bun prilej de a trece in revista cifrele importante ale economiei romanesti, dar si felul in care vad politicienii
Guvernul a decis introducerea de limite cantitative la produsele care pot fi vandute unei singure persoane prin magazinele duty-free, pentru consum de uz personal si fara accize, cu scopul de a
"S-a spus ca este nevoie de un impozit minim pentru ca sunt foarte multi contribuabili si nu pot fi controlati. E un mesaj negativ pentru ca, practic, e o declaratie de neputinta din partea
Premierul Emil Boc a declarat joi, referindu-se la impozitul forfetar, ca patronii care nu au platit impozit la stat sunt nemultumiti ca acum trebuie sa plateasca si se intreaba cum inscriu acestia
Directorul grupului de presa "Ziua", Sorin Rosca Stanescu este invinuit in dosarul Rompetrol. El a fost chemat astazi la Parchetul General pentru a da declaratii in legatura cu tranzactionarea