România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
Proiectul de lege denumit şi „Legea Păcănelelor” a fost adoptat marți, 9 aprilie, în plenul Camerei Deputaţilor cu 243 de voturi „pentru", patru abţineri, iar doi deputaţi nu au votat.
După oscilații minore înregistrate în a doua parte a lunii martie, prețurile grâului continuă să scadă pe piețele de capital, iar proiecțiile de piață sugerează că această tendință
După ce anul trecut, Guvernul a introdus o măsură pentru taxarea suplimentară a concediilor medicale cu 10% prin Ordonanța de Urgență nr. 115/2023, la mijlocul lui februarie s-a votat în
Clotilde Armand (USR-PLUS) va fi investita joi ca primar al Sectorului 1, potrivit unui anunt facut de politician pe retele de socializare. Ea este investia in aceasta functie dupa 32 de zile de la
Ministrul demis si iar propus al Fondurilor Europene, Marcel Bolos, spune ca Romania va pierde 500 de milioane de euro in noul buget al Uniunii Europene, iar aceasta pierdere va fi zona proiectelor
Romania se pregateste sa inchida anul 2019 cu buzunarul gol, bugetul tarii este pe cale sa inregistreze cel mai mare deficit din ultimii 9 ani, iar economia pare ca s-a oprit, pentru moment, din
Energia electrica si gazele pentru populatie nu au niciun motiv sa fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 si nici in iulie anul viitor, cand pretul gazelor la producator va fi liberalizat, a
Comisia Europeana a cerut autoritatilor romane un calendar de dereglementare a pretului gazelor de productie interna, pentru a renunta la procedura de infringement impotriva Romaniei, au afirmat, joi
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a sustinut, marti seara, ca preturile produselor alimentare sunt in prezent mai mici in comparatie cu cele de anul trecut si a adaugat ca obiectivul sau, dar si al
Alegerile reprezentantilor tarilor membre pentru Parlamentul European, programate a avea loc in data de 26 mai 2019 au o importanta majora, in primul rand in ceea ce priveste viitorul economic al
Adrian Dumitrescu, expert principal in cadrul Bancii Nationale (BNR), a declarat marti, in cadrul dezbaterilor din cadrul Comisiei de Buget, finante si banci a Camerei Deputatilor, ca BNR nu poate
Presedintele Klaus Iohannis, prezent luni la o dezbatere organizata de Asociatia Oraselor din Romania (AOR), a pus intarzierile aparute in elaborarea proiectului de buget de catre Guvern pe seama
Ministerul Energiei intentioneaza sa dezvolte un proiect de acumulare de energie electrica in depozitele de gaze, idee care nu a mai fost introdusa pana acum in lume, a declarat ministrul Anton Anton
Pesta porcina africana a costat mult anul trecut, din punct de vedere bugetar, si nu stiu cat va costa anul acesta, insa acest lucru a fost atenuat, pentru ca am primit de la Uniunea Europeana un
Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a anuntat luni planuri de majorare a salariului minim lunar cu aproximativ 11%, prima astfel de crestere in aproape un deceniu, transmite Reuters.
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Comisia Europeana va propune astazi ca taierea fondurilor pentru tarile care nu respecta statul de drept sa nu aiba nevoie de aprobarea guvernelor tarilor vizate, potrivit unor surse oficiale citate
Schimbarea filosofiei de taxare a veniturilor personale, prin trecerea la impozitul pe gospodarie, si decizia de transfer a contributiilor sociale de la angajator la angajat au reprezentat cele mai
Pus fata in fata de presa cu un raport ajuns la Bruxelles in care exista varianta ca impozitul pe venit sa fie 12% din 2018, premierul Mihai Tudose a sustinut, joi, ca toti angajatii vor plati 10% si
Presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, social-democratul Eugen Teodorovici, a anuntat ca cei care sperau ca totusi Split TVA nu va deveni obligatoriu vor fi dezamagiti, pentru ca senatorii
Inainte de intalnirea de joi cu cancelarul german Angela Merkel, presedintele francez, Emmanuel Macron, a facut un apel catre Berlin sa faca mai multe investitii in proiectul european.
Promisiunile presedintelui Emmanuel Macron de a redresa economia Frantei si a initia o reforma in interiorul UE au cel putin un pilon de sprijin, acum ca liderul de la Elysse e pe punctul de a avea
Marea minciuna servita de PSD in campania electorala, aceea in baza careia a castigat alegerile, incepe sa crape precum fardul uscat pe un obraz scofalcit. Si din crapaturi incepe sa iasa la
Palavrageala intretinuta pe diverse tonuri, timp de sase luni, intre oficialii eleni si creditorii din zona euro ar putea da startul unor modificari radicale in uniunea monetara europeana.