Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
După ce anul trecut, Guvernul a introdus o măsură pentru taxarea suplimentară a concediilor medicale cu 10% prin Ordonanța de Urgență nr. 115/2023, la mijlocul lui februarie s-a votat în
Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, noua lege care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 privind sistemul românesc de asistență socială va face ca numărul
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
In fata furtunii economice de proportii care se prolifereaza la orizont, Romania se afla precum un avion cu rezervorul gol, pregatit pentru o aterizare fortata. Vor supravietui pasagerii (romanii si
Odata cu cresterea numarului de cazuri si a masurilor luate de autoritati pentru prevenirea raspandirii COVID-19, efectul asupra mediul de afaceri este tot mai puternic, majoritatea industriilor sunt
Targul de Turism al Romaniei, editia de primavara, aduce romanilor dornici de vacante oferte pentru toate gusturile si toate buzunarele, fie ca sunt in tara sau in strainatate, pe plaje exotice, la
Energia electrica si gazele pentru populatie nu au niciun motiv sa fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 si nici in iulie anul viitor, cand pretul gazelor la producator va fi liberalizat, a
Reprezentantii Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) solicita autoritatilor suplimentarea bugetului pentru restituirea supraaccizei la motorina, in conditiile in care
Autoritatile fiscale din Bulgaria, care au implementat cu succes un program de modernizare realizat cu sprijinul Bancii Mondiale, program pe care Romania l-a abandonat dupa sase ani de amanari si
Bugetul de stat pentru anul acesta este fragil si dezechilibrat, in conditiile in care se bazeaza pe credite de angajament, care sunt niste himere si inseamna mutarea platilor de la un an la altul, a
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Guvernul bulgar de centru dreapta a aprobat duminica proiectul de buget pe 2019, ce prevede un deficit fiscal de 0,5% din PIB si mai multe fonduri publice pentru angajatii de la stat, educatie si
Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu, a spus, sambata, la Alba Iulia, ca in propunerea Comisiei pentru perioada 2021-2027 se afla o crestere de peste 10% pentru Romania, fata de
Romania a fost anul trecut tara din UE cu cele mai mici venituri publice raportate la PIB (30,5%), cu exceptia Irlandei (care a fost intr-o situatie speciala prin supraevaluarea PIB).
Cu greu va mai putea Romania sa atraga investitori straini, in anii care vin, daca Revolutia Fiscala va continua in forma stabilita prin OUG 79/2017, sustin specialisti in fiscalitate. In conditiile
Romania are cel mai slab scor din Uniunea Europeana in ceea ce priveste educatia financiara, iar cand vine vorba de investitii, romanii primesc sfaturi de la cine nu trebuie, in defavoarea
Sanatatea este cel mai de pret bun al omului, spune o vorba din batrani, dar ce te faci cand nu ai destui bani sa-ti ingrijesti de sanatate, in caz de Doamne fereste?
Europa a devenit inca o data un loc in care etalarea fortei militare a fiecarui stat in parte reprezinta o chestiune general acceptata si considerata a fi chiar necesara, dupa mai bine de 20 de ani
Anul 2015 a debutat sub auspicii bune pentru contrabandistii de tigarete din Romania. In ciuda campaniilor de combatere a fenomenului, traficul de tigarete de la frontierele tarii este in continua
In luna martie a fost lansata o noua campanie publica de constientizare a efectelor profund negative ale contrabandei, care se va derula in perioada martie - iunie, in 15 judete din apropierea
Parlamentul bulgar a aprobat vineri contractarea unui imprumut pe sase luni de 1,5 miliarde euro de la bancile HSBC, Societe Generale, Citigroup si UniCredit pentru co-finantarea deficitului bugetar,
Presiunea fiscala pusa tot mai puternic pe mediul de afaceri risca sa alunge capitalul din Romania si sa asistam la o adevarata sinucidere economica, avertizeaza economistii de la compania de
Romania a fost, in 2014, o destinatie ceva mai atractiva si pentru straini, fie ca au venit pentru afaceri, fie pentru vacante, afirma Lucia Morariu, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de
Piata neagra a tigaretelor a crescut accelerat in iulie, ajungand la 17% din totalul pietei, fata de 16,1% in mai si circa 14% la finele anului trecut, reprezentand cel mai ridicat nivel din ultimii
Piata neagra a tigaretelor si-a continuat cresterea si in mai, pentru a sasea luna consecutiv, ajungand la un nivel de 16,1% din total, fata de 15,8% in martie si circa 14% la finele anului trecut,
Reducerea CAS este o aventura cu iz politic, care va accentua si mai mult deficitul sistemului public de pensii, fiind posibil ca masura sa intre in vigoare si sa dispara dupa cateva luni, a declarat