Preţul titlurilor companiei româneşti de brokeraj şi asset management BRK Financial Group, listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), care a dezvăluit pieţei că deţine acţiuni şi
Quarterly Report, evenimentul #1 pentru companii la BVB, a marcat cea de-a treia ediție de succes miercuri, 6 martie. Peste 100 de oameni au participat fizic la conferința de la ONE Tower, iar
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 1,8 miliarde de lei la capitalizare, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu peste 194 milioane de lei în
Ministerul Finantelor (MF) deruleaza, incepand de ieri, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a 15-a oferta publica de vanzare de titluri de stat Fidelis, pana pe 1 martie. Prin intermediul
Liderul în industria de brokeraj din România a fost distins cu prestigiosul premiu "Brokerul anului pe Piața AeRO, pe segmentul de acțiuni în 2023", în cadrul galei organizate de Bursa de
Oferta a fost supra-subscrisă de peste 2,5 ori, pentru un total de 7,6 milioane euro, dintre care aproximativ 6,9 milioane euro au fost subscrise pentru dobada de 9%, demonstrând un interes
Dorin Boerescu, CEO 2Performant Network, a participat la ediția a treia a Quarterly Report, evenimentul #1 pentru companii la BVB, marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, unde