Francezii sunt chemati duminica la urne sa isi voteze Parlamentul. Aproximativ 47 de milioane de francezi sunt asteptati la urne in primul tur al alegerilor parlamentare.
Jean-Marie Le Pen (foto), tatal candidatei extremei drepte la alegerile prezidentiale din Franta, Marine Le Pen, a apreciat ca fiica sa, cu care s-a certat, nu a fost la inaltime in dezbaterea
Un francez din trei a refuzat sa aleaga duminica intre centristul Emmanuel Macron si candidata extremei drepte Marine Le Pen, nivel record dupa 1969, avand in vedere numarul mare de buletine de vot
11 candidati au primit in acest an cele 500 de aprobari necesare din partea unor oficiali alesi pentru a se inscrie intr-o cursa imprevizibila pentru palatul Elysee.
Francezii vor merge duminica la urne, pentru a vota in primul dintre cele doua tururi ale celor mai stranse alegeri prezidentiale din istoria moderna a tarii, care au loc intr-un context intern si
Alegatorii francezi se pregatesc pentru o decizie istorica duminica, atunci cand vor merge la urne pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, in care, pentru prima data, niciunul
Pentru bancherii celei mai importante institutii de credit din Germania, Deutsche Bank, nu Franta se anunta a fi calul troian care ar putea dezintegra fortareata zonei euro, ci Italia.
Modelul Trump privind imigratia ar putea fi copiat si in Franta, insa la un alt nivel. Candidatul de extrema dreapta la alegerile prezidentiale din aceasta tara, Marine Le Pen, a anuntat ca va
Maine sunt alegeri prezidentiale in Frata. Intr-o atmosfera trista, dupa ultimul atentat de la Paris. Dupa o campanie electorala de foarte slaba calitate, dintre cei unsprezece candidati au ramas
Presedintele rus Vladimir Putin s-a intalnit vineri la Kremlin cu liderul Frontului National francez, Marine Le Pen, si i-a dat asigurari candidatei de extrema dreapta la presedintie ca Rusia nu
Uniunea Europeana va disparea pentru ca oamenii nu o mai vor, a declarat duminica lidera Frontului National, Marine Le Pen, la un miting electoral desfasurat la Lille (nordul Frantei), afirmand ca UE
Candidatul independent Emmanuel Macron este castigatorul dezbaterii dintre cei cinci candidati la presedintia Frantei, dupa o disputa televizata care a stabilit un record de audienta.
Candidatul de dreapta la presedintia Frantei, Francois Fillon, este acuzat ca a primit 50.000 de dolari pentru a aranja o intalnire intre un miliardar libanez si presedintele rus Vladimir Putin.
Toate partidele importante din Franta au fost vizate de infiltrari ale agentilor CIA in contextul alegerilor prezidentiale din aceasta tara din 2012, conform unui document facut public de WikiLeaks.
Tabara socialistilor francezi, slabita si divizata, isi alege candidatul pentru alegerile prezidentiale, duminica, dintre favoritul Benoit Hamon si fostul premier Manuel Valls, pe fondul unui scandal
Analistii de politica externa considera ca diferendele dintre Franta si Romania, pe teme precum aderarea la spatiul Schengen, exodul rromilor, ori piata de munca din Hexagon, vor disparea odata cu