Fraport AG, operatorul care deserveste si aeroportul din Frankfurt, va supraveghea de acum activitatea pe 14 porti aeriene regionale din Grecia. Decizia privatizarii acestora a fost publicata in
Dupa cinci saptamani in care a stat cu lacatul pe usa, bursa de la Atena se deschide astazi, ca prim semn de revenire la un sistem financiar normal in Grecia.
Controlul capitalului impus in Grecia, la care se adauga noile cresteri de impozite rezultate in urma acordului incheiat cu creditorii din zona euro au facut ca afaceristii eleni sa isi pregateasca
Banca Centrala Europeana a decis sa acorde un nou imprumut de urgenta bancilor grecesti, anuntul fiind facut in timp ce in Parlamentul de la Atena dezbaterile privind al doilea set de reforme cerute
Grecia va emite miercuri un decret ministerial ce vizeaza extinderea vacantei bancare, care dureaza deja de opt zile lucratoare, a declarat, pentru Reuters, un oficial guvernamental care a dorit
Bancile din Grecia ar putea sa ramana inchise luni din cauza retragerilor masive de lichiditati, au avertizat joi oficiali ai Bancii Centrale Europene, la reuniunea ministrilor de Finante din zona
Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, l-a informat luni pe premierul grec Alexis Tsipras ca sistemul bancar al acestei tari va fi protejat atata timp cat statul elen va ramane in
Masura de control al capitalului impusa in Grecia este de asteptat sa dureze luni in sir, in timp ce bancile elene vor avea nevoie de o recapitalizare de miliarde de euro ori ar putea face chiar
Cu criza financiara instalata deja pe toate insulele, Grecia se poate dovedi o tara a contrastelor pentru un turist neobisnuit cu atmosfera din ultimele luni.
In mod neasteptat, oficialii eleni si creditorii internationali ai tarii par acum mai aproape decat oricand de semnarea unui acord privind deblocarea ajutorului financiar si mentinerea Greciei in
Sistemul bancar din Grecia ramane rapid fara rezerve care sa tina institutiile de creditare pe linia de plutire. Evaporarea rezervelor constituite de bancile elene in depozitele bancii centrale poate
Un nou semnal de alarma privind vulnerabilitatile sistemului bancar din zona euro este tras de cercetatorii Universitatii din Portsmouth, Marea Britanie. Un studiu recent publicat de acestia arata ca
Subsidiarele din Romania ale bancilor europene care au fost supuse testelor de stres derulate de Banca Centrala Europeana (BCE) in colaborare cu Autoritatea Bancara Europeana au rate de adecvare a
National Bank of Greece, Eurobank si Piraeus Bank din Grecia, Bank of Cyprus din Cipru si Veneto Banca din Italia, care activeaza si pe piata din Romania, au picat testele de stres efectuate de Banca
Cele mai mari patru banci elene, National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank Ergasias si Alpha Bank, nu vor avea probleme sa acopere un eventual deficit de capital descoperit in testele de stres
Fondul elen pentru stabilitate financiara a blocat un plan al Eurobank, actionarul majoritar al Bancpost, privind o majorare de capital, intrucat aceasta ar fi exclus fondul controlat de stat, care
Creditele neperformante ale bancilor din Grecia vor ajunge la 40% din sold pana la sfarsitul anului, potrivit unui studiu al PricewaterhouseCoopers (PwC), bazat pe parametri folositi de fondul de
Creditele neperformante au continua sa creasca in lipsa unor finantari noi in economia romaneasca. Statistica BNR arata ca evolutia creditelor neperformante, aflata in crestere, se indreapta incet
Fondul pentru stabilitate financiara al Greciei a avizat preliminar un plan pentru vanzarea in doua etape a bancii elene Eurobank, care prevede posibila intrare a unui investitor privat in
Piraeus Bank se asteapta sa treaca testele de stres care ar urma sa fie derulate pana la sfarsitul anului, pentru a convinge reprezentantii Uniunii Europene, ai Bancii Centrale Europene si ai
Eurobank Ergasias, Alpha Bank, National Bank of Greece si Piraeus Bank au anuntat ca vor depune oferte separate pentru preluarea bancii de stat Hellenic Postbank.
National Bank of Greece (NBG), proprietara Bancii Romanesti, a obtinut in primul trimestru un profit net de 27 de milioane euro, rezultat care include efectul unei pierderi de 159 milioane euro
Eurobank, a patra mare banca din Grecia si proprietarul Bancpost, va intra sub controlul statului elen, in timp ce National Bank of Greece (NBG), Piraeus Bank si Alpha Bank au planuri sa atraga
Clientii unor banci mici din Romania, printre care banci cipriote si elene, au mutat depozitele la institutii de credit mai mari in ultimele 10 zile, considerandu-le mai sigure, potrivit lui James
Presedintele cipriot Nicos Anastasiades a declarat vineri ca Ciprul nu are intentia de a parasi zona euro, asigurand populatia ca situatia este "sub control" dupa programul de asistenta convenit cu
Directorii Piraeus Bank incearca sa finalizeze negocierile privind preluarea Millennium Bank de la cel mai mare grup bancar portughez, Banco Comercial Portugues SA in cursul de vineri, la Lisabona.
Seful Piraeus Bank a declarat joi ca este increzator ca a patra mare banca din Grecia va reusi sa vanda pe piata cel putin 10% din emisiunea de obligatiuni planificata, pentru a se evita
Recapitalizarea bancilor din Grecia va avea loc in trei etape, se arata in proiectul noului memorandum de intelegere pe care autoritatile de la Atena urmeaza sa il semneze cu creditorii