Uneori, se întâmplă să realizezi că ai deja experiență îndelungată pe piața muncii și, din exterior, pare că duci o viață perfectă, în care succesul profesional nu-ți este deloc
Remus Florian conduce afacerea Oriflame in Romania de la inceputul anului 2018 in functia de Director General, insa cariera in cadrul companiei si-a inceput-o in anul 2011, cand s-a alaturat echipei
Ana Maria Florea-Harrison este scriitoare si jurnalista, mare iubitoare de animale si de copii. Judecand cu atentie pasiunile sale, si-a construit un drum frumos si liber in cariera.
Si in 2019, Schaeffler Romania a continuat seria de programe educationale, dedicate elevilor, si studentilor si nu numai, din comunitatea brasoveana. In anul ce s-a incheiat au trecut pragul
Platforma de comunicare, networking si educatie de afaceri Business Days lanseaza, in perspectiva celor doua runde electorale ce vor marca anul 2020 - alegerile locale si cele parlamentare -, o
Meseria de programator este una dintre cele mai apreciate si mai bine platite din Romania, iar cei care au ales alta cale in anii studentiei ar putea simti adesea o urma de regret pentru decizia
Intr-un context dinamic si in continua transformare, avem nevoie sa fim conectati in permanenta la ce se intampla in jurul nostru si sa acordam atentie lucrurilor care ne pot impacta stilul de viata,
Desi infrastructura romaneasca lasa de dorit si nici pe partea de mobilitate electrica nu stam foarte bine, iata ca Romania ramane un punct important pe harta transportului rutier international. O
Elena Serbanescu este diplomat, fost delegat de tineret al Romaniei la ONU si, mai nou, antreprenor social. Isi doreste sa puna in valoare comorile rurale ale tarii noastre si, convinsa ca promovarea
Dezbaterea Nationala Smart City 2017-2020.Nevoi - Solutii - Metode a reunit la Bucuresti pe data de 30-31 mai, reprezentanti ai peste 30 de administratii publice locale, specialisti IT&C, companii
Costin Borc a intrat in echipa Lafarge in Statele Unite ale Americii. Dupa o experienta solida dobandita acolo a revenit in Romania pentru patru ani, insa cariera sa l-a purtat mai departe, in Franta
Editia din aceasta primavara Angajatori de TOP Timisoara va avea loc in perioada 13-14 martie la Centrul Regional de Afaceri si va reuni 50 de angajatori, companii care activeaza la nivel
Andreea Stanescu, Senior Director in cadrul uneia dintre cele mai mari companii de IT din lume, Stefanini, conduce in acest moment operatiunile companiei din Romania si Polonia.
Alexandru Lapusan a pus pe picioare compania Zitec in 2003, cu o investitie de sub 3000 de euro. In zece ani de zile a ajuns la o cifra de afaceri de 2,3 milioane de euro, iar pentru 2014 estimeaza o
S-au nascut intre 1981 si 2000. Au o perspectiva cu totul diferita fata de lume si viata, comparativ cu generatiile anterioare - "baby boomers" (1946-1964) si generatia X (1965-1980). Tehnologia de
Zitec, unul dintre principalii producatori locali de aplicatii online, va desfasura sase programe de internship, in perioada iulie - septembrie 2014, in urma carora intentioneaza sa recruteze
Peste 100 de universitati internationale din Europa, SUA si Asia ii asteapta pe elevi, studenti, parinti si profesori pe 15-16 martie la Sala Palatului din Bucuresti pentru a descoperi cum pot urma
Relaxarea inseamna, pentru Adrian Ichim, fondatorul agentiei digitale Advanced Ideas, "cate doua vacante pe an de cate una-doua saptamani, planificate inca de la inceputul anului".
Sapte universitati din top 50 mondial vin in acest week-end la RIUF, the Romanian International University Fair, cel mai mare targ international de universitati.
Comandorul Stelian Cojocaru a infiintat Colegiul Nautic Roman impreuna cu Mihai Marcu, presedintele Medlife, in 2010, institutie de invatamant in care investeste si astazi, si propune noi programe de
Peste 100 de universitati internationale din Europa si SUA, precum London School of Economics, Harvard sau MIT ii asteapta pe elevii si studentii romani pe 16-17 martie la Sala Palatului din
Daniela Cretu este un antreprenor si un coach de la care ai foarte multe de invatat: cariera si-a inceput-o in domeniul aviatiei si a continuat la Trezoreria Statelor Unite, apoi a preluat functii de
Business IQ a incheiat procesul de implementare al aplicatiei Teamshare Corporate Edition, solutia de CRM online furnizata de Entelion Software."Compania noastra activeaza in industria de recrutare
Google Inc. a anuntat numirea lui Nelson Mattos in functia de Vice President of Engineering pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa. Acesta va lucra in biroul Google din Zurich, Elvetia, si va fi
Tot mai multe companii isi asigura managementul prin repatrierea romanilor plecati sa lucreze in economiile mature din alte tari Companiile multinationale prezente pe plan local recurg tot mai des la
Fa ceea ce-ti place, iar banii vor veni de la sine. Acest lucru poate fi adevarat, insa ajuta daca ceea ce iubesti coincide cu o cariera extrem de cautata.
Softwin a deschis doua laboratoare de cercetare-dezvoltare in domeniul securitatii datelor in tara, la Cluj, respectiv Iasi. Aceasta initiativa are ca scop intarirea echipei de analiza antivirus
Concurenta internationala supune organizatiile unor presiuni mari pentru a obtine performante bune. Aceste forte competitive au condus la cresterea asteptarilor din partea clientilor, a detinatorilor