

Noua tehnologie OnAir va permite, in premiera, folosirea terminalelor mobile in avion, incepand din septembrie 2007.Agentia Europeana pentru Siguranta Aviatica (EASA) a dat unda verde la folosirea telefoanelor mobile in avioane incepand cu septembrie 2007, informeaza Airbus. Astfel, vor fi posibile atat convorbirile, cat si trimiterea sau primirea de SMS-uri si e-mailuri in avion. Deocamdata, numai aeronavele Airbus au fost certificate sa foloseasca sistemul OnAir ce permite conectarea tuturor dispozitivelor GSM sau wireless si folosirea acestora ca si cum ar fi la sol, fara a interfera cu sistemele vitale de comunicatii ale avionului. Peste 90% dintre pasageri au mobilul la eiStudiile arata ca exista o cerere foarte mare pentru acest serviciu in randul celor care calatoresc cu avionul. Peste 90% dintre ei au un telefon mobil, iar peste 40% au un telefon inteligent, pe care doresc sa-l si foloseasca.Utilizarea telefoanelor mobile va fi insa restrictionata la altitudini mai mici de 3.000 de metri, iar echipajul avionului poate lua oricand decizia inchiderii sistemului OnAir daca apar anumite probleme, precum interferentele. Costul unui minut de convorbire va fi de aproximativ 2,5 dolari, iar al unui SMS, de 50 de centi, destul de piperat pentru posibilitatile unui client ce calatoreste cu o companie low cost (cu pret redus). Serviciul tinteste insa oamenii de afaceri care aveau de suferit inainte de pe urma faptului ca in timpul zborurilor nu puteau comunica cu partenerii... mai mult
Vineri, 22 Iunie 2007, ora 08:31

Producatorul de software SCO a lansat o noua versiune a aplicatiei HipCheck, care permite administratorilor de sistem sa monitorizeze si sa depaneze servere Windows prin telefonul mobil, potrivit publicatiei britanice online ITWeek."Cand ceva nu functioneaza bine pe unul din servere, administratorul poate fi anuntat prin SMS si se poate conecta la serverul respectiv, via SSL, realizand prin telefon multe din operatiunile pe care le poate face de la calculatorul din biroul sau", a explicat responsabilul de produs de la SCO, Nigel Simpson. Spre exemplu, daca un program se blocheaza pe server in afara orelor de lucru sau daca serverul se afla sub un atac informatic, administratorul poate restabili functionarea sistemului in numai cateva minute.Cu ajutorul programului HipCheck, responsabilul de IT dintr-o organizatie poate porni, opri sau restarta servicii si procese de pe server. Poate edita sau sterge fisiere, poate executa programe de la linia de comanda si are acces la situatia conturilor de utilizatori din Active Directory, ceea ce ii da acces complet asupra sistemului.Prima versiune a programului HipCheck a fost lansata in octombrie 2006 si functiona numai cu servere care rulau sistemele de operare de tip Unix. Versiunea 1.0.3, anuntata miercuri, adauga suport pentru Windows 2000 si XP. Suportul pentru Windows Vista va fi adaugat intr-o versiune viitoare. Softul-client (de pe telefonul mobil) se poate instala pe telefoane PocketPC cu Windows Mobile 2003 si... mai mult
Miercuri, 25 Aprilie 2007, ora 16:10

Nissan dezvolta un sistem care foloseste functiile GPS din telefoanele mobile ale soferilor si pietonilor, monitorizand pozitia acestora in trafic si avertizandu-i pe posesori de iminenta unui accident rutier, a anuntat, marti, compania.Un sistem centralizat va culege, in mod anonim, date despre pozitia pietonilor si a conducatorilor auto prin intermediul telefoanelor mobile cu functii GPS. Sistemul va anticipa apoi riscul accidentelor, folosind algoritmi complecsi care tin cont de factori precum distanta, viteza si directia unui vehicul fata de pietonii din preajma. In cazul unui pericol, sistemul va alerta computerul de bord al autovehiculului, dar si telefoanele mobile ale pietonilor in cauza, contribuind astfel la evitarea accidentelor in situatii de vizibilitate redusa.Proiectul companiei Nissan poarta numele de Sistem de Transport Inteligent (ITS) si este dezvoltat in colaborare cu NTT DoCoMo, una din cele mai mari companii japoneze de telefonie mobila.Nissan testeaza deja, in prefectura Kanagawa din Japonia, un program similar care monitorizeaza pozitia autovehiculelor prin intermediul unor emitatoare GPS instalate la bord. Informatiile sunt folosite pentru a optimiza, in timp real, sistemul de semafoare. Nissan estimeaza ca, prin decongestionarea traficului auto, emisiile de gaze de esapament se vor reduce, ceea ce va contribui la reducerea poluarii.Bloombiz(Sursa: NewsIn) mai mult
Miercuri, 18 Aprilie 2007, ora 00:48

Televiziunea va fi interactiva si o vom privi numai pe Internet. Celularul va deveni o telecomanda. Vom fi tot mai conectati la retea: in bucatarie, sufragerie, dormitor, masina si in aer liber.Pentru a fi informati si a impartasi viata digitala.In 1975, Bill Gates, fondatorul Microsoft, a prevazut ca pe viitor va exista un "computer pe fiecare birou si unul in fiecare casa". La 32 de ani de la profetia sa informatica, revista italiana Panorama s-a intalnit cu parintele software-ului care fac sa functioneze computerele din lumea intreaga, pentru a avea, in avanpremiera, o alta viziune despre care va fi viitorul nostru digital. Ocazia a fost "Consumer electronic show", organizat recent la Las Vegas. Un eveniment la care Bill Gates a anuntat "Windows Vista", noul sistem operativ care de la 30 ianuarie este instalat pe toate noile computere. Numarul unu al Microsoft are astazi 52 de ani, dar nu s-a schimbat si pare sa nu fi imbatranit deloc. Are acelasi look: fara sacou si cu o camasa albastra cu doua numere mai mare, inchisa si la gat si la mansete. Are aceiasi ochelari mari ca atunci cand isi programa primul sistem operativ intr-un garaj din Seattle. Acelasi entuziasm: ochii i se lumineaza si devine imposibil de oprit atunci cand povesteste ceea ce el numeste deceniul nostru viitor, noteaza Guido Castellano, autorul articolului publicat de Panorama.Astazi totul este digital, fotografiile, videotextele, muzica. Tinerii petrec mai mult timp la... mai mult
Vineri, 02 Februarie 2007, ora 01:59

Pentru prima oara, premiile Emmy petru realizari cinematografice vor avea categorii speciale pentru productii transmise pe Internet si pentru cele care pot fi vizionate pe telefonul mobil.Organizatorii premiilor Emmy au prezentat filmele nominalizate, iar castigatorii vor fi anuntati pe 22 aprilie. Pentru sectiunea de filme realizate cu telefonul mobil s-au primit 74 de videoclipuri, iar la sectiunea online au intrat serialele TV transmise pe Internet de Fox, MTVm precum si alte posturi americane. Productia AOL botezata Live8, care a atras milioane de vizitatori online, este nominalizata de asemenea la premiul cel mare.
Fox TV a prezentat un serial pentru telefoanele mobile, 24: Conspiratia, ale carui episoare pot fi descarcate si urmarite pe celular in drum spre birou.
Este nominalizat de asemenea un serial realizat de MTV, prin care vedetele pot fi pentru o zi profesori la liceu. Madonna a participat la una dintre emisiuni, la ca fostul premier israelian Shimon Peres sau muzicianul Kayne West.
Bloombiz.ro
Investmania - cea mai rapida cale de a invata sa joci la Bursa.
mai mult
Miercuri, 12 Aprilie 2006, ora 10:14