Piața de sisteme fotovoltaice a explodat pur și simplu în ultimii ani, mai ales în contextul crizei de energie apărută în urma războiului lui Putin din Ucraina. Și în România, numărul de
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
Deși în anul 2023, pe piața românească, au fost instalate panouri solare cu o putere de peste 1.000 MW, ce au totalizat investiţii de aproximativ un miliard de euro, iar un aport semnificativ
Într-o lume în care ne confruntăm cu provocările iminente ale schimbărilor climatice și cu nevoia acută de a renunța la dependența noastră de sursele de energie fosile, găsirea surselor de
Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, a raportat un profit net de 1,97 miliarde lei în primele nouă luni ale anului, în timp ce veniturile din exploatare au
Asociația Energia Inteligentă a făcut o analiză referitoare la implementarea în România a tehnologiei Small Modular Reactor (SMR), adică a centralelor nucleare de capacitate redusă.
Reactorul 3 de la centrala nucleara din Cernavoda este prevazut a fi realizat pana in anul 2030, iar reactorul 4, dupa aceasta data, potrivit noii Strategii energetice a Romaniei, care va fi
Societatea Nationala Nuclearelectrica SA - adica cea care opereaza Centrala nucleara de la Cernavoda - anunta ca ia toate masurile necesare pentru a evita imbolnavirea angajatilor sai si pentru a-si
Romania a fost de doua ori in acest an in pragul unui black-out (pana de curent generala la nivel national), cel mai recent caz fiind saptamana trecuta, odata cu oprirea unui reactor de la Cernavoda
Pretul energiei electrice pe piata spot din Romania este joi printre cele mai mari din regiune, similar cu cel din Ungaria, pe fondul inchiderii unui reactor nuclear si al unei productii foarte mici
Nuclearelectrica a semnat, miercuri, un acord cu China General Nuclear Power Corporation (CGN) in vederea constructiei reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda.
Romania are resurse uriase de energie, precum gazele din Marea Neagra, potentialul eolian sau hidro, insa nu exista nicio strategie aprobata cu privire la utilizarea lor, in timp ce sistemul
Pretul energiei pe piata spot a bursei OPCOM a inregistrat, miercuri, o medie de 345 de lei pe MWh, fiind cel mai mare nivel zilnic inregistrat in acest an si, totodata, cel mai ridicat din randul
Realizarea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda este estimata la cinci miliarde de euro, iar autoritatile analizeaza ce ajutoare de stat pot acorda investitorilor, printre care si posibilitatea de a
Cele doua reactoare ale centralei nucleare de la Cernavoda sunt intre cele mai performante din aproximativ 400 de reactoare CANDU din lume, spune Cosmin Ghita, directorul general al Nuclearelectrica,
Romania are in acest moment un avantaj competitiv unic in Europa si anume faptul ca pe teritoriul tarii exista un ciclu nuclear complet: resursa (uraniul), uzinele de procesare a minereului
Transelectrica si firma italiana Prysmian PowerLink vor forma o echipa de experti si specialisti care sa elaboreze studii si analize ale implicatiilor tehnice, comerciale, financiare si juridice
Premierul Victor Ponta a declarat marti ca Guvernele Romaniei si Chinei analizeaza realizarea unei linii feroviare de mare viteza pe ruta Bucuresti-Iasi-Chisinau care vine sa inlocuiasca initiativa
Statul vrea sa cedeze unui potential investitor privat 51% din proiectul de 6,5 miliarde de euro al reactoarelor nucleare 3 si 4 din Cernavoda, dar va pastra, alaturi de Nuclearelectrica (SNN), cel
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat luni ca Banca Industriala si Comerciala a Chinei va finanta proiectele convenite in urma cu un an de premierul roman si cel chinez, primele investitii urmand sa
Companiile romanesti de stat trebuie sa negocieze cu rusii pentru a obtine termeni contractuali mai buni pentru gazele de import, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu,
Romania va exporta gaze naturale numai dupa ce consumul intern va fi acoperit de productia autohtona, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita.
Canadienii de la Candu Energy, producator de reactoare nucleare, s-au aratat interesati sa participe la proiectul de dezvoltare al centralei de la Cernavoda, unde primele doua reactoare provin de la
Compania China National Electric Engineering este interesata de realizarea, in parteneriat cu Regia Autonoma de Activitati Nucleare (RAAN), a unui grup de 300 MW la termocentrala Halanga, din judetul
Nuclearelectrica (SNN) a inregistrat in primele noua luni o cifra de afaceri de 1,425 miliarde lei (323,3 milioane euro), in crestere cu 19%, si un profit net de 331,2 milioane lei (75,1 milioane
Iberdrola nu va mai investi in Romania in productia de energie eoliana, ramanand cu doar 80 MW din cei 1.200 MW anuntati, grupul spaniol urmand sa se axeze, in acest domeniu, pe activitatile din
Romania va deschide un nou zacamant de uraniu, aflat in comuna Grinties, judetul Neamt, in conditiile in care singurul zacamant aflat in prezent in exploatare, cel de la Crucea, este in curs de
Guvernul intentioneaza redeschiderea minei de la Grinties, Neamt, in contextul in care zacamantul de la Crucea (judetul Suceava), singurul exploatat in acest moment, este aproape epuizat. Noua