Mâna de lucru din România este aproape cea mai ieftină din Uniunea Europeană, arată ultimele date Eurostat, publicate miercuri, 27 martie. În același timp, datele despre productivitatea
Comisia Europeană a criticat deschis în cadrul unei vizite oficiale la București în perioada 18-21 martie întârzierile înregistrate de România în implementarea reformelor asumate prin Planul
România şi Bulgaria au înregistrat, în 2022, cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final al gospodăriilor populaţiei, în
Uniunea Europeană urmează să impună statelor membre, inclusiv României, să implementeze un salariu minim european, asigurând astfel un standard de viață decent pentru cetățeni.
Inflația galopantă din perioada 2021-2022 în Uniunea Europeană și Marea Britanie, urmată de campania asiduă dusă de băncile centrale pentru a o coborî în anul 2023, prin costuri deosebit
România reprezintă un caz unic în Europa, fiind singurul stat care, în intervalul 2019 - 2021, a experimentat o creștere a decalajului dintre suma care ar trebui încasată de stat din
România, alături de Grecia, sunt țările din Uniunea Europeană în care consumul individual real a depășit cel mai mult produsul intern brut pe cap de locuitor în 2022.
Protejarea consumatorilor de gaze naturale în anul 2022 a determinat aprobarea în România a unei legi care suspenda prețul din contracte și aplicarea unui preț plafonat cu plata de la bugetul
Tabloul de Bord al Procedurii de Dezechilibru Macroeconomic, publicat anual de Eurostat, este format din 14 indicatori relevanți pentru detectarea timpurie a dezechilibrelor macroeconomice existente
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
Ultimele prognoze ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP) arată scenarii favorabile, susținute de guvern pentru finalul lui 2023 și parcursul anului viitor.
Se spune ca economiile central si est-europene se decupleaza de vestul Europei, cresterea bazata pe consum fiind inlocuita de orientarea catre export. Va putea fi evitata o incetinire a zonei euro?
Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Startul pozitiv al Zonei Euro in 2015 - cu o crestere de 0,4% a PIB-ul in primul trimestru, mai mare decat a SUA sau a Marii Britanii - indica faptul ca, in general, consumatorii raspund la
Economia Romaniei va creste cu 2,4% - 2,6% in acest an, in conditiile unui an agricol similar celui cel de anul trecut si pe baza exporturilor, care vor continua sa performeze decent, sustine Radu
Guvernul va initia, in toamna, o reforma a modului de organizare a administratiei centrale, a anuntat premierul Victor Ponta, sustinand ca nu se mai poate lucra cu aceiasi oameni care nu fac nimic,
Cheltuielile de consum din Romania au scazut in trimestrul al IV-lea din 2012 cu 1% fata de aceeasi perioada a anului 2011, dupa un avans anual de 1% inregistrat in trimestrul al treilea, conform
Romania ocupa primul loc in topul destinatiilor europene cu oportunitati pentru investitorii in centre comerciale, potrivit unui studiu al companiei de consultanta imobiliare Savills.
Daca in statele grav afectate de criza din zona euro consumul a inregistrat scaderi semnificiative, nu acelasi lucru se poate spune despre Europa de Est, unde populatia s-a pus serios pe cheltuit, in
Economia mondiala va creste cu 3,4% in 2012 si cu 4,2% in 2013, potrivit unui raport al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica. O prognoza foarte optimista, daca privim dintr-o Europa
Presedintele Traian Basescu i-a asigurat pe liderii europeni ca Romania se va implica in eforturile pentru salvarea euro si ca va respecta regulile pactului fiscal, adoptat la summitul din decembrie.
Daca 2010 a fost anul sperantei, iar 2011 al perspectivelor, anul viitor ramane sub semnul intrebarii. De aceea, 2012 ar putea fi cel mai greu an de criza pentru Romania, in opinia omului de afaceri
Intr-o economie mondiala in care se clatina si economiile din top, cum ar putea o tara ca Romania sa creasca mai repede? Mai trebuie sa ne gandim in astfel de perioade la stimularea acumularii, sa
Anul 2012 pune la mari incercari piata bancara din Romania, unde se asteapta schimbari radicale, intrucat nu toate cele 40 de banci prezente pe piata locala au sustinerea bancilor mama. De aceea,
Fitch a confirmat, marti, ratingul maxim "AAA" al Germaniei, insa a avertizat ca statul se confrunta cu riscuri din cauza datoriilor din zona euro, confrom Mediafax.Pentru asigurarea stabilitatii
SIF 1 vrea sa-si construiasca in acest an un portofoliu axat, intr-o prima etapa, pe actiuni ale unor companii din Europa, care au randamente superioare principalilor indici bursieri europeni, a
Dupa ce viziunea social democrata si ideologia liberala s-au imbinat sub forma Uniunii Social Liberale, prima actiune a fost de redactare a unui program economic care sa ofere rezolvari pentru starea
Romania are o piata dezorganizata unde milioane de hectare de teren agricol sunt in degringolada, iar exploatatiile sunt faramitate.Principalele cauze ale deteriorarii sectorului agricol sunt lipsa