Dorin Boerescu, CEO 2Performant Network, a participat la ediția a treia a Quarterly Report, evenimentul #1 pentru companii la BVB, marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, unde
Creşterea taxelor pentru salarii sau beneficii şi provocările găsirii angajaţilor potriviţi determină companiile industriei să aibă o perspectivă mai puţin optimistă asupra anului viitor,
Cifra de afaceri a companiilor din industrie, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, a crescut per total în primele nouă luni ale anului cu doar 1%, în condițiile în care veniturile
În calitate de Co-fondator și Managing Partner la High Financial Solutions din noiembrie 2019, Ovidiu Dinulescu creează strategii în care examinează amănunțit punctele forte și punctele slabe
Releva, o platformă de ultimă generație personalizată pentru eCommerce, anunță lansarea oficială în România. Datorită experienței vaste în ceea ce privește creșterea conversiilor,
România va fi închisă pentru investiţii noi pentru că niciun investitor serios nu va accepta să investească într-o ţară în care trebuie să plătească impozit înainte să-şi recupereze
Pornind de la principala amenintare a lumii contemporane, atacurile cibernetice, industria de securitate are, in ultimii ani, nenumarate directii interconectate de dezvoltare, care impulsioneaza
București, 10 august 2022 – Data Revolt aniversează primii patru ani de activitate. Compania a ajuns în 2021 pe locul 7 în topul agențiilor digitale din România, după o creștere cu 69% a
Huawei a deschis in Romania hub-ul de coordonare a noua tari din regiune pentru serviciul Huawei Ads. Serviciul are ca scop constituirea unei noi modalitati de comunicare intre partenerii si
Autoritatea de supraveghere in domeniul confidentialitatii a Uniunii Europene, EDPS, a sustinut, miercuri, eforturile UE de a restrange puterea detinuta de Apple, Amazon, Google, divizie a grupului
Romanii cheltuie din ce in ce mai mult pentru aprovizionarea cu produse alimentare, luand in considerare cifrele de afaceri realizate de retailerii locali in ultimii 10 ani, iar situatia actuala va
KeysFin, unul din principalii jucatori de pe piata locala de business information, lanseaza o aplicatie utila pentru antreprenorii si angajatii romani prin care acestia pot accesa cele mai multe
Industria farmaceutica din Romania va inregistra afaceri record in 2020, in contextul cererii crescute de medicamente si echipamente sanitare, generate de pandemia de Coronavirus.
White Image, prima agentie de email marketing din Romania, anunta ca a ajuns in 2019 la o cifra de afaceri de peste 800.000 euro, in crestere cu 15% fata de 2018.
Vitacom Electronics prezinta bilantul pentru 2019 si planurile pentru 2020. Astfel, pentru anul precedent, compania a inregistrat rezultate excelente in privinta comenzilor online, in special pentru
Florina Onetiu, actionarul majoritar al Centrului Fericirii, primul centru de transformare integrativa din Romania, anunta vanzarea majoritatii partilor sociale catre reteaua de centre de estetica &
Executia bugetului general consolidat pe anul 2019 indica o majorare ampla a deficitului bugetar cu 1,8 puncte procentuale in PIB, la 4,6% din PIB, fata de nivelul de 2,8% din PIB inregistrat in anul
Piata locala de IT va atinge un volum de 5,9 miliarde de euro pana la finele acestui an, aproximativ 80% fiind reprezentat de exporturi, conform celui mai recent studiu realizat de Asociatia
Volumul schimburilor comerciale intre Romania si Germania a insumat, in prima jumatate a acestui an, 16,7 miliarde de euro, ceea ce face ca Germania sa ramana, in continuare, partenerul comercial
La doar 22 de ani, Dana Nae Popa isi croia singura propriul drum in lumea afacerilor, direct de pe bancile facultatii. Chiar daca i-a fost greu sa le explice parintilor de ce nu s-a angajat dupa
Anul trecut, Guvernul a schimbat Codul Fiscal de nu mai putin de 285 de ori. Au fost facute astfel mai multe modificari decat zilele lucratoare din 2018 - 249.
Afacerile din sectorul de posta si curierat au depasit pragul de 4 miliarde de lei in 2018, urmare a cresterii spectaculoase a vanzarilor de produse pe internet, estimeaza analistii de la KeysFin.
Office Barista, unul dintre principalii jucatori de pe piata locala de OCS (Office Coffee Services), preia Waterpure Office Systems, devenind astfel unul dintre cei mai mari integratori de solutii de
Irina Alionte a avut o idee care a revolutionat piata de fitness. Petrecerile ei de fitness, de pe vremea cand era studenta la Warwick Business School, au devenit in scurt timp un fenomen in Marea
Putini sunt oamenii care lasa ceva memorabil in urma lor, iar Ovidiu Joita vrea sa fie unul dintre ei. Desi are afaceri ce tind spre jumatate de milion de euro in 2018, el isi doreste ceva mai mult:
Conceptul de agentii boutique sau microagentii specializate in servicii specifice, cu focus pe online, pentru companii mici si mijlocii, este in plin avant pe piata din Romania, mai ales pe segmente
Inscrierile la Startup Spotlight 2018, principala competitie dedicata antreprenorilor si start-up-urilor tech din Europa Centrala si de Est, gazduita in cadrul Conferintei How to Web, debuteaza pe 20