Vlad Voiculescu, fost ministru al Sanatatii in Guvernul tehnocrat Ciolos, este varianta USR/PLUS pentru conducerea acestui minister, in urma negocierilor finalizate ieri cu PNL si UDMR. Reamintim ca
Presedintele Plus, europarlamentarul Dacian Ciolos, crede ca scopul PSD este sa se agate de putere cu orice pret si sa protejeze interesele baronilor locali. El a mai afirmat ca daca nu se va putea
La 30 de ani de la caderea violenta a regimului comunist in Romania, Parlamentul European va dezbate, in sesiune plenara, o Rezolutie privind comemorarea celor trei decenii de la Revolutia romana din
Daca alegerile prezidentiale ar avea loc in acest weekend, Klaus Iohannis (PNL) s-ar clasa pe locul intai, urmat de Mircea Diaconu (Pro Romania-ALDE) si Viorica Dancila (PSD), arata un sondaj IMAS
Functiile de presedinte de grup si vicepresedinte sunt cele mai importante posturi politice in Parlamentul European, afirma Marian Jean Marinescu (PNL), iar faptul ca mai multi romani au fost alesi
Pe lista celor 32 de viitori europarlamentari ai Romaniei, decisa duminica prin vot, se afla, printre altii, doi jurnalisti, un fost presedinte al Romaniei, un medic de la urgente, un preot, dar si
Acordul Politic National anuntat de presedintele Klaus Iohannis dupa consultarile de saptamana trecuta pe tema referendumului a fost semnat, joi, la Cotroceni, de liderii partidelor parlamentare de
Fostul premier Dacian Ciolos, cel care deschide lista Aliantei USR - PLUS pentru alegerile europarlamentare din luna mai, a declarat, duminica, la Constanta, ca, indiferent ce se va intampla pana in
Liderii Aliantei 2020 USR-PLUS - Dan Barna si Dacian Ciolos - doresc ca alegerea primarilor sa se faca in doua tururi de scrutin si cer parlamentarilor sa voteze o lege in acest sens.
Intre Uniunea Salvati Romania (USR) si Partidul Libertate, Unitate si Solidaritate (PLUS) sunt cateva diferente esentiale, care vin mai cu seama din zona de asteptari ale electoratului fiecaruia.
Anul politic 2018 a fost unul exact asa cum il anticipam - cu Justitia camp de lupta, cu un referendum, cu Dacian Ciolos revenind in politica si cu lupte interne in PSD.
Anul trecut l-am incheiat cu anuntul Guvernului PSD-ALDE, ca, desi era scris in programul de guvernare, nu va fi nicio caramida pusa deoparte macar pentru constructia spitalelor regionale pana la
Fostul premier si presedintele fondator al Miscarii Romania Impreuna Dacian Ciolos afirma ca in Romania avem o clasa politica veche care refuza sa vada ca tara s-a schimbat, liderul acestei clase
Prim-vicepresedintele PNL Raluca Turcan sustine ca liderul PSD, Liviu Dragnea, impreuna cu premierul Viorica Dancila isi asuma incalcarea Tratatului de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, prin
Presedintele Comisiei Economice din Senat, liberalul Florin Citu, sustine ca Darius Valcov a "inventat o gaura" la buget de doua miliarde de dolari care va avea "soarta gaurii lui Dragnea" din
Cel mai nou sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (CURS) arata ca, daca maine ar fi alegeri prezidentiale, Klaus Iohannis ar iesi invingator cu o cota zdrobitoare.
Laura Codruta Kovesi a oferit, vineri dimineata, o prima reactie dupa ce, joi seara, ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat declansarea procedurii de revocare din functia de procuror sef al
Senatorul PNL Florin Citu, seful comisiei economice din Senat, a facut public, duminica, un material in care arata ce spuneau social-democratii, in frunte cu Liviu Dragnea, in toamna lui 2016, cand
Protestele din strada reprezentau, la inceput, societatea civila, dar au devenit "in mod vadit foarte politice", a afirmat presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu.
Fostul premier Dacian Ciolos, care a participat duminica seara la protestul din Bucuresti, le-a declarat jurnalistilor ca a decis sa fie prezent pentru ca "se ajunge la o limita".
Asaltul neintrerupt asupra Justitiei, deciziile care au lovit economia pana acum si masurile fiscale anuntate pentru final de an i-au adus pe romani la capatul rabdarii.
Fostul premier Dacian Ciolos da de inteles ca regreta decizia de anul trecut, cand a anuntat ca nu va candida la alegerile parlamentare, pentru ca asa promisese anterior.
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, i-a scris o epistola online lui Klaus Iohannis, pe care il acuza din nou de "incurajarea abuzurilor si exceselor unui sistem ocult de putere de la
Vicepresedintele PNL Florin Citu a anuntat luni ca, in cazul in care Guvernul va face o rectificare bugetara pozitiva, liberalii vor solicita infiintarea unei comisii parlamentare de ancheta,
Uniunea Salvati Romania va organiza in luna octombrie un referendum intern in cadrul caruia membrii de partid se vor exprima cu privire la oportunitatea ca USR sa colaboreze sau chiar sa fuzioneze cu
Premierul Mihai Tudose a fost prins cu minciuna. El afirma, in urma cu doua zile, ca a votat in Parlament, cu doua maini, pentru interzicerea cianurilor, dar de fapt primul ministru a votat impotriva.