Trei milioane de panouri fotovoltaice au primit aprobare de mediu doar în judeţul Arad, între care şi cel mai mare parc fotovoltaic din România, care însumează 1,79 milioane panouri, potrivit
Odată cu încheierea perioadei concediilor, necesarul de produse de papetărie începe să crească fiindcă oamenii se întorc la birou și volumul de muncă crește. De regulă, în lunile
Virtual Data Room, sau VDR, a fost până de curând o soluție folosită în principal de marile corporații în timpul fuziunilor și achizițiilor. Acum această soluție este aleasă și de
Polița de asigurare de răspundere profesională vizează specialiștii din industria IT care derulează o activitate în cadrul unor contracte B2B, în calitate de contractanți. Aceștia poartă
Unul dintre cele mai importante si, in acelasi timp, delicate departamente din orice companie, fie ea mare sau mica, este cel responsabil pentru salarizare. Plata salariilor este o activitate
Oamenii traiesc sentimentul ca viata lor s-a schimbat destul de mult. Pentru a aplana curba focarului Covid-19, multe tari au adoptat masuri radicale de distantare sociala. Unii oameni presupun ca
Energia electrica si gazele pentru populatie nu au niciun motiv sa fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 si nici in iulie anul viitor, cand pretul gazelor la producator va fi liberalizat, a
Cresterea inflatiei, deprecierea leului si accentuarea blocajului financiar reprezinta principalele temeri ale investitorilor in toamna acestui an. Instabilitatea politica a revenit in prim-plan,
British Airways, cea mai mare companie aeriana din Regatul Unit, si-a anulat pentru o saptamana toate zborurile catre capitala Egiptului, Cairo, pentru siguranta pasagerilor si a echipajelor.
La nivel global, protejarea mediului este un deziderat fundamental, iar notiunea de "viata verde" este sustinuta si constientizata printr-o multitudine de actiuni complementare.
Companiile romanesti care doresc sa isi extinda afacerile, dar nu pot acoperi aceste investitii din profitul propriu, pot accesa anul acesta granturi intre 1 si 5 milioane de euro, prin Programul
Creditele pot fi oferite de banci sau de institutii financiare nebancare. Cele din urma sunt mai rapide si nu presupun niciun fel de garantie. In schimb, valoarea imprumutata este de cel mult 10.000
Procurorii DNA anunta ca in cazul sefului Senatului, Calin Popescu Tariceanu, desfasoara o investigatie care vizeaza suspiciuni de savarsire a unor fapte de coruptie privind acoperirea unor
Anxietatea este caracterizata de sentimentul de insecuritate sau neliniste resimtit in legatura cu un pericol potential sau doar imaginat. Este o afectiune frecvent intalnita, la un procent de
Exista nesfarsite discutii despre antreprenoriat, care il plaseaza intre stiinta, genialitate si determinare. Florin Pirlea, Managing Director Gemini Solutions, considera ca antreprenoriatul consta
Ai ramas fara cash si mai ai mult de asteptat pana la urmatorul salariu? Intra pe site-ul imprumut24.ro, compara imprumuturi nebancare pe loc si suma de care ai nevoie va ajunge aproape instant in
OLAF confirma investigatia de la Metrorex, fiind cercetate nereguli in proiectul finantat de Uniunea Europeana pentru Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei).
Daniel Kearvell a studiat istoria si limba rusa la universitatea din Nottingham si, la scurt timp, devenea membru al camerei de comert Ruso-Britanice. Din 2006 face parte din echipa DHL Express.
Un complet de cinci judecatori al instantei supreme a decis sa sesizeze Curtea Constitutionala cu o exceptie de neconstitutionalitate privind definirea infractiunii de abuz in serviciu, admitand
Instanta suprema a decis, vineri, ca directorul Antena 3, Mihai Gadea, si invitatul permanent al postului Mugur Ciuvica sa fie audiati ca martori in dosarul in care Sorin Alexandrescu, fostul
O companie, indiferent cat este de mare sau mica, trebuie manageriata de catre oameni dedicati, capabili si cu o viziune de ansamblu. Acestia trebuie sa stie sa delege anumite responsabilitati, sa
Piata de creditare din Romania este tot mai efervescenta, caci dincolo de banci au aparut o multime de IFN-uri care ofera micro-credite, pe termen scurt, avand avantajul unei acordari mai rapide.
Daca ati pierdut vreodata prea mult timp rascolind prin teancuri de hartie pentru o factura sau pentru o adresa oficiala ratacita, este posibil sa va fi dorit sa limitati volumul de hartie din
Economia romaneasca este una plina de paradoxuri. Dincolo de faptul ca marea majoritate a firmelor au sedii in apartamente si garsoniere, exista peste 100 de mii de firme care fac afaceri fara niciun
Cand vine momentul sa iti vinzi masina, stabilirea pretului nu este deloc usoara, fiindca orice proprietar doreste sa obtina cat mai mult pe ea, in timp ce cumparatorul vrea sa dea cat mai putin
Dan Mocanu, antreprenorul care a fondat TimePal si Aperio Executive Coaching, recunoaste ca a creat cele doua companii romanesti abia dupa ce si-a trait propriul vis american si dupa ce a facut