Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Acţiunile Boeing au scăzut luni cu aproximativ 9%, în timp ce investitorii au analizat ştirea că Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA a ordonat companiilor aeriene să consemneze la sol
Sindicatul Unit TAROM solicită autorităţilor exceptarea companiei TAROM de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare deoarece aceste măsuri "vor pune
Membrii Sindicatului Unit TAROM (SUT) atenţionează că, începând cu data de 1 decembrie, nu vor mai ridica niciun avion de la sol, dacă nu va fi exceptată compania de la prevederile Legii
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
CFR Calatori ar putea sa primeasca la prima rectificare un ajutor de 160 de milioane de lei care sa compenseze pierderile provocate de pandemia Covid-19,a anuntat ministrul Transporturilor si
Ministerul Transporturilor a numit joi, 4 martie, un nou Consiliu de Administratie provizoriu la Metrorex: Stefan Paraschiv, fost presedinte al CA Romaero, Mihnea Jida (avocat), Razvan Andrei
Epidemia de coronavirus a afectat in mod decisiv un numar semnificativ de companii, mai mari sau mai mici. Multe afaceri, mai cu seama cele din domeniul turismului, culturii, HoReCa, transporturilor
Viitoarea infrastructura 5G este o oportunitate majora pentru dezvoltarea economica, industriala si competitivitatea Romaniei si reprezinta o avalansa de oportunitati pentru companii, dar si
Litigiile in curs pentru perioada 2007 - 2019 ce vizeaza contractele semnate de CNAIR, CFR Infrastructura si Metrorex, acele revendicari, celebrele claim-uri, sunt in total de 2,2 miliarde de euro, a
Romania este pe locul 128 in lume in privinta calitatii drumurilor, dupa Gabon si Zimbabwe, a declarat, miercuri, ministrul propus al Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, Lucian Bode,
Cea mai mare parte a exporturilor romanesti se indreapta catre tarile din Vestul Europei, Franta, Germania, Italia si Regatul Unit absorbind 57% din bunurile si serviciile catre Uniunea Europeana si
Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, si ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, s-au intalnit joi cu reprezentantii celor mai importante companii de constructii ce activeaza in
In Romania, cea mai importanta ramura ce aduce o contributie semnificativa la exportul de servicii este reprezentata de transportul rutier de marfuri. In ultimii ani, miliarde de euro au fost
Visa, in colaborare cu Universitatea Stanford, lanseaza unul dintre cele mai cuprinzatoare studii globale care analizeaza cererea in crestere pentru servicii de transport public si privat si rolul
Anul 2018 a fost marcat de numeroase proteste din partea sindicatelor, nemultumite de legea salarizarii, de transferul contributiilor de la angajat la angajator, dar si de conditiile de munca.
Conferinta "Transport Inteligent, Trafic Inteligent", organizata in parteneriat cu Comisia de Transporturi si Infrastructura a Camerei Deputatilor, in data de 16 octombrie, a reunit peste 150 de
Conferinta "Transport Inteligent, Trafic Inteligent", organizata in parteneriat cu Comisia de Transporturi si Infrastructura a Camerei Deputatilor, in data de 16 octombrie, a reunit peste 150 de
Operatorul de porturi DP World din Dubai si compania americana Virgin Hyperloop One, la care miliardarul britanic Richard Branson este actionar majoritar, pregatesc o revolutie in domeniul
Premierul japonez, Shinzo Abe, in declaratia sa de la Palatul Cotroceni a evidentiat si relatia economica dintre cele doua tari, spunand ca tara sa se implica "cu toata daruirea" in proiectele de
Compania aeriana low-cost Wizz Air intra in forta si in Austria, unde isi va deschide o baza operationala pe aeroportul din Viena, la vara, din care si-a propus sa opereze, pana la sfarsitul anlui,
Procurorii DNA fac perchezitii, miercuri, in Bucuresti, Brasov si Ilfov, la sediul companiei private feroviare RC-CF Trans Brasov, la Compania Nationala CFR SA si la Regionala CFR Brasov, intr-un
Secretele financiare ale elitei din jurul liderului de la Kremlin, dar si detaliile privind averea reala a presedintelui Vladimir Putin ar putea iesi cat de curand la iveala, avertizeaza ministrul
Companiile din industria farma si din domeniul transporturilor, dar si cele din constructii si imobiliare sunt cele mai expuse la insolventa in acest an, peste 3.000 de companii din aceste sectoare
32 de startup-uri din 10 tari vor participa in luna noiembrie la How to Web Startup Spotlight, competitie si program de mentorat adresat echipelor din Europa Centrala si de Est care dezvolta produse
Guvernul rus nu exclude posibilitatea ca Rusia sa-si inchida spatiul aerian ca raspuns la noi sanctiuni sectoriale occidentale, a declarat premierul Dmitri Medvedev intr-un interviu pentru ziarul de