Sindicatul Național Sport și Tineret a anunțat luni, 22 aprilie, că va picheta marți Ministerul Muncii. Mitingul vine în contextul unui protest care durează deja de o lună, iar sindicaliștii
Comisia Europeană a decis miercuri, 24 aprilie, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României, precum şi a unor avize motivate
Meta a anunțat recent că va oferi acces la sistemul de operare Horizon OS, utilizat pe căștile de realitate virtuală Meta Quest, pentru producătorii terți de hardware, precum ASUS și Lenovo.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a sancţionat cu amenzi de 18 milioane lei trei companii din sectorul energetic - Energy Republic Trading, QMB Energ şi Land Power-
Toate drepturile bănești au fost distribuite către pensionari până la jumătatea lunii aprilie, transmite Compania Națională "Poșta Română" joi, 18 aprilie.
WhatsApp, aplicația de mesagerie folosită de milioane de oameni zilnic, introduce un nou instrument menit să faciliteze gestionarea mesajelor prin intermediul unui set de filtre de chat, așa cum
Operatorii economici care nu vor respecta obligaţia de a asigura dotarea automatelor comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF), în vederea transmiterii datelor fiscale către
O serie de lucrări de reparaţii punctuale a suprastructurii căii pe podul de cale ferată peste râul Olt, situat între staţiile Drăgăneşti Olt şi Fărcaşele, se vor derula în perioada 15
OMV Petrom va testa la rafinăria Petrobrazi o nouă tehnologie de captare și utilizare a carbonului, începând cu luna iunie, arată un comunicat de presă al companiei. Testele sunt parte dintr-o
România şi Coreea de Sud au semnat un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea bilaterală în domeniul energiei nucleare, care vizează inclusiv îmbunătăţirea echipamentelor nucleare,
Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat că un parteneriat între București și Abu Dhabi ar avea ca prioritate modernizarea Aeroportului Otopeni, a porturilor și a infrastructurii
Inspectorii de muncă din Brăila au aplicat în luna martie amenzi de peste 100.000 de lei firmelor care comercializează lemn şi materiale de construcţii, cele mai multe amenzi fiind date pentru
Chery Auto din China a semnat un acord cu EV Motors din Spania în vederea înfiinţării unei companii mixte pentru a produce maşini la prima sa fabrică din Europa, au anunţat marţi, 16 aprilie,
Căminele Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca îşi vor putea produce o parte din energia electrică de care au nevoie cu ajutorul panourilor voltaice care vor fi montate în cadrul
Consiliul Judeţean Satu Mare a lansat o licitaţie estimată la 85 de milioane de lei fără TVA pentru modernizarea unui sector de 24 de kilometri de drum judeţean, informează un comunicat
Proiectele de tip parteneriat public-privat reprezinta viitorul si de aceea am participat la IMF/WB Constituency Meeting 2024, pentru a discuta cu expertii si a vedea cum pot fi create noi
Cercetătorii de la Potsdam Institute for Climate Impact Research (PIK) au spus în noul studiu publicat în prestigioasa revistă Nature că scăderea economică a fost în mare parte blocată
Banca Europeană de Investiţii (BEI) îşi va relaxa regulile privind împrumuturile pentru proiecte cu utilizare duală, militar-civilă, pentru a finanţa mai multe investiţii legate de apărare,
Comisia Europeană a aprobat luni, 8 aprilie, reintroducerea schemei României de aproximativ 2,5 miliarde de euro (12,5 miliarde de lei) pentru sprijinirea companiilor în contextul războiului
Rata şomajului înregistrat în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) a fost de 0,84% în luna martie, în scădere cu 0,01 puncte procentuale faţă
Foarte mulţi români vor vedea, de luna viitoare, scăderi ale preţurilor, mai ales la gaze, dar şi la energie electrică în cazul celor cu un plafon mai mare, de 1,3 lei pe KWh, a declarat, luni
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) lansează Ghidul privind identificarea materialelor de tip Deepfake, care are ca obiectiv principal protejarea şi educarea publicului cu
Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei poliţe RCA a fost de peste 5,6 milioane lei, arată o analiză realizată de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi
Marcel Ciolacu s-a întâlnit în Qatar, în cadrul vizitei sale oficiale, nu doar cu politicieni, ci și cu reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din această ţară, precum şi cu
Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în
Ministerul Energiei a transmis recent că susține proiectul reactoarelor modulare mici în România, ca parte a strategiei de dezvoltare și consolidare energetică a țării. Pe 17 aprilie însă,
Noul presedinte al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, Alin Burcea, vrea sa transforme atragerea turistilor straini (n. red. incoming) in prioritate nationala
Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 1,973 milioane de lei în industria alimentară în luna martie 2024, ca urmare a neregulilor constatate şi a încălcării prevederilor legislaţiei
Peste 400 de cazuri de muncă nedeclarată au fost depistate în cadrul unei campanii naţionale derulate de Inspecţia Muncii pe şantiere din întreaga ţară. Inspectorii au aplicat amenzi de
IKEA a declarat joi, 11 aprilie, că nu acceptă utilizarea de lemn provenit din păduri virgine şi cvasi-virgine, protejate de lege, în produsele companiei şi respinge acuzaţiile Greenpeace