Cântăreaţa americană Taylor Swift se numără printre cei 256 de noi miliardari ai lumii într-un "an uimitor" pentru oamenii bogaţi, potrivit celui mai recent clasament al averilor
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite
De la visul unui băiat la o companie listată la bursă, recunoscută la nivel global și un suporter al manifestărilor urbane de prestigiu sau de nișă. Când Peter Hajduček avea doar 11 ani,
Clusterul european inovativ LegitimId® anunță lansarea comercială în data de 4 August 2023 a serviciilor puse la dispoziție de platforma de autentificare bazată pe identități digitale
Zgomotul în exces poate fi o problemă în foarte multe spații publice. Birourile sunt exemplul cel mai evident, dar gălăgia este extrem de neplăcută și în restaurante, săli de spectacol,
Se întâmplă ceva. Un act artistic. Cineva cântă o baladă la vioară în Centrul Vechi. La câteva sute de metri, altcineva, cântă live, voce & chitară, una dintre piesele mele preferate –
Argelius Network este o platformă de gestionare a evenimentelor construită pe tehnologia blockchain, care va revoluționa modul în care oamenii experimentează evenimentele muzicale. S-a creat un
Anul 2021 a readus in Romania artisti renumiti la nivel mondial, chiar daca unele concerte au fost anulate sau reprogramate pentru 2022. Va prezentam o parte a celor care au programate concerte
Evenimentele petrecute in compania cunoscutilor sunt momente despre care ne amintim cu placere, multa vreme dupa ce s-au incheiat. In functie de situatie, putem sarbatori aniversari, reusite
Indiferent daca esti in cautarea unei idei de business, a unei proprietati imobiliare, a unui concert sau a unui muzeu, Bucurestiul este un oras al oportunitatilor, iar vibe-ul de oras cosmopolit
Un numar de 51 de institutii publice de cultura sau independente isi asteapta publicul, sambata, 12 iunie, la Noaptea Muzeelor in Bucuresti, propunand o serie de expozitii, interventii si experimente
In viata de zi cu zi a oamenilor, abonamentele si serviciile flexibile au devenit o obisnuinta, iar zona financiara se adapteaza si ea. Cu ajutorul noului abonament Revolut Plus, poti avea acces la
Concert al Deliei in Herastrau cu zeci de spectatori, sanctionat de oamenii legii. Amenda pe care au primit-o proprietarii terasei este ridicola: 2.000 de lei.
Timisorenii ar putea plati impozite pe cladiri usor mai mari, in anul 2021 fata de cele din acest an, daca proiectul de hotarare al primarului Dominic Fritz va fi votat de alesii locali.
Ai vrea sa faci mai multe cadouri pentru cei dragi, prieteni si familie, dar ai un buget limitat? Din fericire, in 2020 exista o multime de cadouri originale sub 100 de lei pe care le poti darui cu
Un summit virtual a avut loc sambata ca punct culminant al unei campanii lansate de Comisia Europeana si de organizatia Global Citizen si au fost stransi 6,15 miliarde de euro pentru sprijinirea
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen (foto), deschide sambata dupa-amiaza un summit pentru colectarea de fonduri pentru vaccinuri, informeaza dpa.
Opera Nationala Bucuresti prezinta iubitorilor baletului spectacolul "Opus 73 (Iubire nesfarsita)" de Ludwig van Beethoven, in regia si coregrafia lui Renato Zanella, scenografia Octavian Neculai, in
Concertul "STARS IN THE SKY/ STELELE-N CER" cu soprana Rodica VICA si titerista Barbara LAISTER-EBNER, prezentat in stagiunea online a Konzertsaal din Viena
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) licentiaza temporar transmisiile pentru evenimente de tip drive-in (cinema, concerte live), in conditiile in care au
Spania va continua, luni, aprofundarea masurilor de relaxare care vor permite unui procent de 70% din populatie sa mearga la restaurant si la piscina, precum si redeschiderea mai multor categorii de
Opera Nationala Bucuresti transmite in cadrul Seri de Opera Online spectacolele "Turandot" de Giacomo Puccini, "Opus 73 (Iubire nesfarsita)" de Ludwig van Beethoven.
Program de exceptie in cea de-a treia luna de #EnescuOnline, incepand de sambata 23 mai 2020: iubitorii muzicii vor putea sa revada pe www.festivalenescu.ro patru dintre spectacolele de opera din
Pandemia de coronavirus a schimbat total modul in care oamenii traiesc, lucreaza si se distreaza. Pentru ca distantarea sociala a anulat festivalurile si concertele, precum si orice alt tip de
Castigatorii Concursului International George Enescu 2020 de la sectiunile vioara, violoncel si pian vor beneficia de un premiu special, nou introdus in pachetul competitiei: un concert impreuna cu
Pentru ca muzica nu se va opri vreodata, stagiunea camerala Florescu - Fernandez & Friends vine in intampinarea publicului aflat in izolare cu un nou concert transmis live de la Sala Oglinzilor,
In Marea Britanie nu pare ca a ajuns pandemia de coronavirus, in conditiile in care autoritatile nu au interzis, pana acum, evenimentele cu mii de participanti. Mass media chineze sunt socate de
Zilele sunt mai frumoase cu muzica de calitate, iar marile scene sunt pregatite sa ridice moralul milioanelor de pasionati ai muzicii clasice, cu o serie de recitaluri inedite pe care le pun pentru