

Investigatiile derulate de Consiliul Concurentei si Comisia Europeana privind contractele Hidroelectrica vor mai dura cel putin pana la sfarsitul lui 2012, sanctiunile maxime stabilite prin legislatia nationala fiind de maxim 10% din cifra de afaceri, potrivit lui Bogdan Chiritoiu.
"Investigatia pe care o desfasuram noi si cea desfasurata de Comisia Europeana privind contractele Hidroelectrica sunt in stare incipienta si vor mai dura cel putin pana la sfarsitul anului", a declarat vineri presedintele Consiliului Concurentei, BogdanChiritoiu, cu ocazia prezentarii raportului de activitate al institutiei.
Acesta a explicat ca, prin aplicarea legislatiei nationale, sactiunile pot fi de pana la 10% din cifra de afaceri pe anul precedent.
"La Comisia Europeana este mai complicat. Va considera ca s-a dat un ajutor de stat prin faptul ca pretul nu a fost apropiat de piata si atunci poate sa impuna recuperarea ajutorului pe toata perioada contractelor. Diferenta intre pretul de piata si cel platit poate fi considerat ajutor de stat si poate fi data decizie de recuperare de catre Comisia Europeana", a explicat Chiritoiu.
Oficialul a aratat ca pentru stabilirea procentului din cifra de afaceri se tine cont de contractele de un an sau de mai multi ani.
"Cu cat durata este mai mare, cu atat procentul este mai mare, dar nu poate depasi 10%, care se aplica numai la anul anterior sanctiunii", a mai spus Chiritoiu.
Consiliul Concurentei a demarat o investigatie asupra... mai mult
Vineri, 25 Mai 2012, ora 15:33

Ministerul Economiei a anuntat joi ca ministrul de resort, Daniel Chitoiu, a semnat doua contracte de finantare cu fonduri UE, pentru modernizarea retelei de distributie a gazelor din Cluj-Napoca, in valoare de 54,81 milioane lei, si construirea unei unitati de cogenerare (43,9 milioane lei).
Beneficiarii proiectelor sunt companiile E.ON Gaz Distributie si Pehart Tec (judetul Alba).
Contractele pentru proiectele finantate prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice au fost semnate marti. mai mult
Joi, 24 Mai 2012, ora 12:48

Standardizarea contractelor de credit ar mari gradul de transparenta in cazul accesarii unui imprumut, un alt efect fiind acela de limitare a riscului juridic la modul general, a declarat miercuri, Alexandru Paunescu, seful Departamentului Juridic, din cadrul BNR.
Declaratia lui Alexandru Paunescu a fost facuta in cadrul conferintei "Noile tendinte in finantarea imobiliara", desfasurata miercuri, la sediul Bancii Nationale a Romaniei (BNR).
"Termenii contractuali trebuie deslusiti si agreati in momentul incheierii contractului si nu ulterior, in instanta, asa cum se intampla in numeroase cazuri. Standardizarea contractelor de credit la nivel de sistem ar contribui, in primul rand, la uniformizarea abordarii termenilor contractuali, crescand totodata gradul de transparenta in cazul accesarii unui imprumut", a afirmat Alexandru Paunescu.
Potrivit acestuia, BNR nu poate impune standardizarea contractelor de credit, un astfel de demers revenind exclusiv bancilor comerciale. "Din fericire, Romania nu s-a confruntat pana in prezent cu o criza bancara in adevaratul sens al cuvantului, insa am invatat din experienta altora ca niciodata nu putem fi prea prudenti. In acest context, tema conferintei de astazi reprezinta o noua incercare de adaptare la criza", a mai spus Paunescu. mai mult
Miercuri, 16 Mai 2012, ora 15:44

Ministerul Economiei va prezenta vineri rezultatul renegocierilor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica, a anuntat, miercuri, ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, dupa ce a participat la reuniunea consilierilor economici din reteaua de reprezentare externa a Romaniei.
'Vineri vom organiza o conferinta de presa in care vom anunta rezultatul renegocierii contractelor baietilor destepti', a afirmat acesta.
De asemenea, oficialul MECMA a precizat ca momentan informatiile privind acest subiect nu sunt publice.
Comisia Europeana a anuntat, in aprilie, initierea a cinci investigatii aprofundate distincte pentru a evalua daca Hidroelectrica, producatorul roman de hidroenergie controlat de stat, a achizitionat sau a vandut energie electrica la tarife preferentiale mai multor comercianti de energie electrica, clienti industriali si producatori de energie electrica.
In prezent, contractele incheiate de Hidroelectrica sunt investigate atat de Comisia Europeana, din punct de vedere al unui posibil ajutor de stat, cat si de Consiliul Concurentei pentru posibile practici anticoncurentiale prin blocarea accesului pe piata de energie electrica.
Seful misiunii Fondului Monetar International in Romania, Jeffrey Franks, a declarat, recent, ca incurajeaza autoritatile sa ia masuri ferme in privinta celor care nu renegociaza contractele bilaterale cu Hidroelectrica. mai mult
Miercuri, 16 Mai 2012, ora 11:46

Compania Nationala de Cai Ferate CFR a semnat miercuri noua contracte in valoare totala de aproximativ 183,5 milioane euro, din fonduri europene nerambursabile, pentru proiecte de modernizare a infrastructurii feroviare.
Valoarea totala a contractelor cu finantare europeana in cadrul Programului Operational Sectorial - Transporturi 2007 - 2013 este de aproximativ 930 milioane euro.
Unul dintre proiecte vizeaza lucrarile de constructii si instalatii intre statiile Micasasa - Coslariu (36,6 Km), sectiune aferenta tronsonului Coslariu - Sighisoara, parte integranta a liniei CF Brasov - Simeria, componenta a Coridorului IV paneuropean pentru circulatia trenurilor cu viteza maxima de 160 km/h, contract de 172 milioane euro. Contractul a fost semnat cu consortiul Aktor - Arcada.
Termenul de executie a lucrarilor este de trei ani, la care se adauga perioada de garantie de doi ani de la finalizarea lucrarilor.
De asemenea, se vor modernizarea statiilor CF Slatina si Resita, proiecte de 7 milioane euro.
Contractul pentru modernizarea statiei CF Slatina a fost atribuit prin licitatie deschisa internationala asocierii de firme SC Vest Construct SRL - SC Daria Construct SRL - SC Compania Constructii Feroviare SA. Modernizarea statiei CF Resita va fi realizata de asocierea de firme SC Daria Construct SRL - SC Compania Constructii Feroviare SA - Vest Construct.
Valoarea totala a fiecarui contract este de 3,5 milioane euro fara TVA. Perioada de executie a lucrarilor... mai mult
Joi, 26 Aprilie 2012, ora 20:16

USL sustine ca declasificarea contractelor cu grupul Chevron nu aduce nicio informatie noua, datele cu adevarat semnificative si relevante, cuprinse in acordul cu compania, ramanand in continuare secrete.
Uniunea sustine ca "raul pe care aceasta guvernare l-a facut si il face tarii trebuie stopat".
Uniunea Social Liberala atrage atentia ca "declasificarea contractelor de concesionare a unor perimetre petroliere din Dobrogea, incheiate cu grupul Chevron nu aduce nicio informatie noua, aceasta decizie fiind, de fapt, o incercare de a diminua presiunile venite din partea opozitiei si a societatii civile".
"Informatiile cu adevarat semnificative si relevante pentru opinia publica, cuprinse in acordul dintre compania Chevron si statul roman raman in continuare secrete. Uniunea Social Liberala solicita Guvernului transparenta totala in privinta acestor contracte de interes direct pentru cetateni.
Acest lucru inseamna, pe langa publicarea informatiilor in integralitate, si desecretizarea contractului care vizeaza perimetrul din Vaslui, din apropierea Barladului. Acestui eveniment ar trebui sa-i urmeze si declasificarea celorlalte contracte cu statul roman, precum cel de la Rosia Montana si cele incheiate cu intermediarii din domeniul energiei.
Afacerile care implica resurse naturale ale tarii si bunuri de patrimoniu nu pot fi ascunse de ochii cetatenilor, mai ales in conditiile in care exista numeroase suspiciuni ca acestea nu aduc niciun beneficiu statului", se... mai mult
Joi, 26 Aprilie 2012, ora 16:50

CME Group, operatorul pietei de derivate financiare Chicago Mercantile Exchange, a anuntat, miercuri, ca va lansa la inceputul lunii iunie un contract futures pe grau pentru regiunea Marii Neagre, cu livrarea in porturile din Romania, Ucraina si Rusia.
"Acum, mai mult decat oricand, lumea depinde de regiunea Marii Negre pentru a produce grau si alte cereale necesare acoperirii cererii globale de alimente. Credem cu tarie ca acest contract nu doar va stabili o piata forward pentru preturile regionale la grau, dar are potentialul de a se dezvolta intr-un adevarat indicator regional pentru stabilirea pretului regional", potrivit unui comunicat al CME.
Fiecare contract va viza o cantitate de 136 tone de grau si va fi denominat in dolari.
Exporturile de grau la nivel mondial se situeaza la aproape 140 de milioane de tone. In ultimii ani, regiunea Marii Negre a asigurat peste o cincime din exporturile la nivel mondial. Aceasta revenire si volatilitatea preturilor din regiune a subliniat necesitatea pentru un instrument efectiv de hedging, legat puternic de piata graului din zona Marii Negre, noteaza CME.
Dupa perioadele necesare pentru analiza de catre autoritatile de reglementare, contractele Black Sea Wheat Futures vor fi listate si disponibile pentru tranzactionare electronica pe cea mai importanta platforma de tranzactionare a graului la nivel mondial, CME Globex, incepand cu prima luna de listare, iulie 2012, se arata in comunicat.
Noul contract ar putea juca... mai mult
Miercuri, 18 Aprilie 2012, ora 20:28

Guvernul a transmis Chevron, prin intermediul Agentiei Nationale a Resurselor Minerale (ANRM), o scrisoare in care solicita companiei un acord scris pentru desecretizarea contractelor, partea romana considerand ca nu exista elemente care pot fi supuse unui secret de stat.
"Premierul a solicitat ANRM sa trimita aceasta scrisoare companiei Chevron, iar, pe plan intern, ANRM si-a facut propria evaluare in legatura cu desecretizarea contractului. In acest moment, din punctul nostru de vedere, nu mai exista elemente care pot fi supuse unui secret de stat, deci pot fi date public, dar avand in vedere anumite constrangeri comerciale pe care le impune orice contract, am solicitat Chevron sa ne acorde scris - pentru ca am vazut cu totii declaratiile din ultima perioada - acest acord de desecretizare. Scrisoarea a fost trimisa pe 4 aprilie si inca nu avem niciun raspuns scris", a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.
Initiativa de desecretizare apartine statului
El a precizat ca pe site-ul ANRM ar urma sa fie publicate inclusiv anexele contractelor.
Surse participante la discutia de marti a premierului Mihai Ungureanu cu reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale au declarat ca seful Guvernului a spus acestora ca, la inceputul lunii aprilie, a transmis conducerii Chevron o scrisoare in care a solicitat desecretizarea contractelor companiei americane in Romania, pentru aceasta procedura fiind nevoie de acordul ambelor parti.
"In... mai mult
Miercuri, 11 Aprilie 2012, ora 16:49

Comisia Europeana analizeaza informatiile transmise de autoritatile romane cu privire la contractele pe termen lung incheiate intre Hidroelectrica si distribuitorii, furnizorii si cumparatorii de energie electrica, mentioneaza surse CE.
"Comisia va trata intr-o maniera coerenta toate cazurile, care sunt asemanatoare si presupun chestiuni similare", precizeaza sursele de la Comisia Europeana.
Comisia Europeana (CE) analizeaza un posibil ajutor de stat acordat "baietilor destepti" din energie, prin contracte cu Hidroelectrica, iar Consiliul Concurentei a deschis o investigatie privind legalitatea acestor acorduri.
Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat miercuri ca in prezent institutia pe care o conduce colaboreaza cu CE, care analizeaza posibilitatea unui ajutor de stat in cazul contractelor incheiate intre Hidroelectrica si traderii de energie in afara pietei.
"Daca va fi considerat ajutor de stat, Comisia Europeana te obliga sa inchei practica respectiva, iar banii luati de la companii vor fi returnati statului. CE inca analizeaza daca va deschide investigatia", a spus Chiritoiu.
El a aratat ca autoritatea de reglementare in domeniul concurentei analizeaza de peste un an piata de electricitate si a declansat recent o investigatie, care vizeaza posibile pratici neconcurentiale, atat pe verticala cat si pe orizontala.
El a precizat ca se refera la contractele bilaterale incheiate de compania de stat Hidroelectrica in afara... mai mult
Miercuri, 04 Aprilie 2012, ora 22:11