Doi clienti ai Piraeus Bank au primit o decizie favorabila in instanta: in premiera, un tribunal a decis plata ratelor in viitor la cursul din 2008, dar si recalcularea soldului ramas tot la cotatia de atunci.
Decizia, data de Judecatoria Sectorului 5 din Bucuresti, nu este definitiva, dar e prima de acest fel, in contextul in care instantele au mai decis fie rambursarea integrala a creditelor la cursul de la momentul acordarii creditelor, fie impartirea riscului valutar, dar niciodata impreuna pana acum, potrivit Profit.ro.
Clientii au luat cu imprumut 72.000 de franci de la Piraeus, prin intermediul a doua credite de consum cu ipoteca, pe 30 de ani, destinate achizitiei unei locuinte de 37 de metri patrati.
La acea vreme, cursul era de 2,27 de lei, iar rata echivalentul a 1.100 de lei. In 2016, insa, cotatia francului s-a dublat, iar suma lunara de plata a crescut pana la 2.000 de lei.
De asemenea, desi au achitat in total 44.000 de franci, soldul a scazut cu mult mai putin, la 66.400 de franci.
In cazul in care decizia tribunalului se va mentine, banca avand dreptul sa o atace cu apel, atunci clientii vor rambursa un sold de circa 150.000 de lei fata de echivalentul a 277.000 de lei la cursul curent.
Ce optiuni mai au romanii cu credite in franci elvetieni, dupa ce Legea conversiei a picat la CCR ...citeste mai departe despre "Creditele in franci elvetieni: In premiera, un tribunal a decis calcularea ratelor la cursul istoric, dar si reducerea... mai mult
Sambata, 08 Iulie 2017, ora 14:00
Numarul persoanelor fizice din Romania cu credite in franci elvetieni s-a redus cu 25% in perioada iulie-decembrie 2016, ajungand la 38.519 la finalul anului trecut, arata datele publicate vineri de banca Nationala a Romaniei (BNR), pe baza informatiilor raportate de banci.
Datele BNR arata ca numarul romanilor cu credite in moneda elvetiana s-a redus in ritm accelerat in ultimii doi ani, de la 75.412 in noiembrie 2014 pana la 61.833 in luna noiembrie 2015 si 51.334 in luna iulie 2016.
"Datele operative arata in plus ca, la finele lunii decembrie 2016, bancile aveau in bilant 12.289 credite ipotecare si 12.786 credite de consum garantate cu ipoteci. Soldul acestor credite, atat credite de consum cat si credite imobiliare, a scazut cu 0,3 miliarde lei, la 5,4 miliarde lei, de la 5,7 miliarde de lei, in perioada iulie-decembrie 2016", a precizat banca centrala, intr-un comunicat.
La finalul anului trecut, bancile romanesti mai detineau 241 credite in franci elvetieni acordate unui numar de 211 de companii, in valoare de circa 120 milioane lei.
Scaderea acelerata a numarului de credite catre persoanelor fizice s-a realizat in principal prin acorduri de conversie intre banci si clienti.
Conversia a fost stimulata de cresterea puternica a cursului francului elvetian in raport cu celelalte monede, la inceputul anului 2015, evolutie care a marit substantial povara ratelor pentru persoanele cu credite in moneda elvetiana.
Creditele in franci elvetieni au fost... mai mult
Vineri, 14 Aprilie 2017, ora 11:55
Raiffeisen Bank Romania a anuntat miercuri ca face o noua oferta clientilor cu credite in franci elvetieni care au dificultati in plata ratelor, daca acestea depasesc 60% din veniturile familiei. Aceasta presupune reducerea datoriei principale cu 25% si mentinerea unei dobanzi fixe timp de cinci ani.
In ianuarie 2015, cand cursul francului elvetian a crescut puternic, banca a oferit posibilitatea conversiei in lei a creditelor cu discount de 10% pentru clientii cu dificultati la plata ratelor si un grad de indatorare de peste 65%.
"Raiffeisen Bank revine cu o oferta imbunatatita de conversie cu discount pentru clientii care au dificultati la plata creditelor in CHF si cu un grad de indatorare a familiei mai mare de 60%. Oferta vine din start cu o reducere de 25% a datoriei principale, o dobanda fixa in primii cinci ani, iar pentru restul perioadei, dobanda va fi variabila (ROBOR la 3 luni +3%) ", a precizat banca, intr-un comunicat.
Oferta este valabila doar pana la 30 aprilie 2017 si doar pentru creditele cu garantie imobiliara, iar clientii care vor sa apeleze la oferta trebuie sa nu inregistreze intarzieri mai mari de 90 de zile la data cererii.
Raiffeisen Bank are mai multe metode de restructurare a creditelor in franci elvetieni din 2009, primul an de criza severa in Romania.
Portofoliul de credite in franci elvetieni al bancii este de aproximativ 210 milioane euro, iar numarul de credite este de aproximativ 5.600. "Dintre acestea, peste 30% au fost... mai mult
Miercuri, 01 Februarie 2017, ora 18:44
Bancpost a prezentat, duminica, o oferta individualizata de conversie in lei pentru clientii cu credite in franci elvetieni garantate cu ipoteca.
Oferta bancii consta in dobanda fixa redusa de 1,5% pe an pentru primii trei ani, ceea ce se va reflecta intr-o reducere medie a ratei lunare de 30%. Dupa aceasta perioada se va aplica o dobanda individualizata variabila, compusa din marja fixa si indicele ROBOR la 3 luni.
"Exista un interes crescut din partea clientilor pentru propunerile de conversie a creditelor, iar noua oferta Bancpost vine in intampinarea acestor asteptari", a declarat Andreea Mincu, director executiv in cadrul Bancpost.
Victorie pentru romanii datori in franci elvetieni: Reusita ANPC si lupta lui Teodorovici
Oferta de conversie prezentata de Bancpost se va realiza la cursul de schimb al bancii de la momentul realizarii conversiei si nu presupune niciun comision de administrare credit si analiza din partea ...citeste mai departe despre "Si Bancpost face o oferta celor cu credite in franci: Rata s-ar reduce cu 30%" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 13 Septembrie 2015, ora 11:47
Bancile au inregistrat pierderi din creditele in franci elvetieni in ultimii cinci ani, pe fondul provizioanelor constituite pentru imprumuturile neperformante, ca urmare a neplatii ratelor, dar si din diferenta de curs valutar pe care o suporta la rambursarea finantarilor pe care le-au atras in CHF.
"De ce conversia creditelor din CHF in lei genereaza pierderi si nu profit diminuat? Pentru ca banca, avand o pozitie valutara echilibrata, atragand finantare in franci elvetieni ca sa acorde credite in franci elvetieni, suporta la randul ei, cel putin partial, majorarea sau deprecierea leului in raport cu francul la momentul in care va cumpara de pe piata franci elvetieni pentru restituirea datoriei.
Este adevarat, exista si un efect pozitiv la nivelul institutiei de credit, ca urmare a majorarii fluxurilor de numerar, veniturile din dobanzi vor creste, dar nu vor putea compensa majorarea creditelor neperformante si pierderea la nivelul institutiei de credit ca urmare a faptului ca va trebui sa restituie datoria in franci elvetieni", a declarat miercuri Virgil Dascalescu, seful Serviciului Riscuri Macroprudentiale din cadrul Directiei Stabilitate Financiara a BNR, la o conferinta pe tema stabilitatii financiare.
Intrebat ulterior de jurnalisti daca bancile au atras finantari in franci elvetieni pe termen lung pentru a acorda astfel de credite, Dascalescu a spus ca institutiile de credit s-au imprumutat in aceasta moneda, insa perioada de imprumut depinde de sursa de... mai mult
Joi, 26 Februarie 2015, ora 11:00
Asociatia Romana a Bancilor (ARB) nu sustine niciun proiect de conversie a creditelor din valuta in lei, a declarat, joi, presedintele ARB, Radu Gratian Ghetea, la o conferinta la Institutul Bancar Roman.
"Incurajam clientii sa mearga la banci si sa incerce sa gaseasca solutii individuale de la caz la caz", a spus Ghetea.
El a precizat ca ARB nu se opune adoptarii legii falimentului personal, dar se alatura celor care considera ca este necesar un studiu de impact inainte ca masura sa devina operationala.
Criza francului elvetian - BNR nu vrea conversia la un curs istoric: Cine plateste? Domnul Piperea?
Pe de alta parte, Asociatia saluta initiativa MFP de a modifica si ...citeste mai departe despre "Sperantele romanilor cu credite in franci, spulberate: Fara conversia creditelor din valuta in lei" pe Ziare.com mai mult
Joi, 19 Februarie 2015, ora 20:18
Clauza din contractele creditelor in franci elvetieni, care ii obliga pe clienti sa isi plateasca ratele in moneda respectiva si nu in lei, este nula, arata avocatul Gheorghe Piperea.
El sustine ca aceasta clauza incalca Legea nr. 312/2004 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care prevede ca nicio institutie de stat sau privata nu are voie sa refuze plata in lei de la clienti, potrivit ziarului Bursa.
Astfel, articolul 16 din actul normativ sublinieaza ca "bancnotele si monedele emise si neretrase din circulatie de catre Banca Nationala a Romaniei reprezinta insemne monetare care trebuie acceptate la valoarea nominala pentru plata tuturor obligatiilor publice si private".
Criza francului elvetian - BNR nu vrea conversia la un curs istoric: Cine plateste? Domnul Piperea?
"Potrivit acestui articol, daca imprumutatul in franci elvetieni merge sa plateasca in lei la banca, institutia nu are voie sa refuze moneda nationala. In contract, insa, scrie ca imprumutul a ...citeste mai departe despre "Criza francului elvetian O clauza ilegala in contracte?" pe Ziare.com mai mult
Marti, 17 Februarie 2015, ora 09:49
Conversia creditelor in lei, indiferent din care valuta, reglementata printr-un act normativ, ar crea un dezechilibru si ar putea fi neconstitutionala, a declarat, miercuri, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) si presedintele CEC Bank, Radu Gratian Ghetea, intr-o conferinta de specialitate.
"In ceea ce priveste propunerile de conversie a creditelor din valuta in lei, ARB a facut apel la BNR inca de anul trecut. Am primit sprijinul BNR sa se faca un studiu de impact pe acest subiect. Studiul nu e deloc incurajator in ceea ce priveste efectul asupra sistemului bancar. Rezultatele nu sunt publice, iar noi, ARB, le-am trimis la Parlament.
Cred ca edificator este raspunsul domnului Cinteza, care spunea ca impactul ar fi destul de neplacut, iar bancile ar putea avea probleme destul de serioase. Problema este deosebit de delicata. Se vorbeste de exemple ale altor tari din Comunitatea Europeana, aflate in situatii oarecum similare. Vreau sa spun ca nu sunt situatii similare, ...citeste mai departe despre "Capcana conversiei creditelor din valuta in lei, dezvaluita de presedintele CEC Bank" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 28 Ianuarie 2015, ora 13:34
Conversia in lei a creditelor in franci elvetieni ca urmare a unei masuri administrative nu este dorita de banci, nefiind necesara in cazul tuturor debitorilor, iar costurile afecteaza deponentii, insa bancile au solutii individuale,a declarat presedintele Patronatelor Bancare, Steven van Groningen.
"In primul rand nu e nevoie (de conversia in lei a creditelor in franci elvetieni la cursul istoric plus un anumit procent, de 20% cum au propus clientii, sau mai mare - n.r.) si, daca luam abordarea asta, atunci punctul de plecare este cu toti cei care au credite in franci si asta-i include si pe cei care nu au probleme. De ce trebuie sa cream un cost pentru sistemul bancar, care ar putea sa fie intre 700 si 900 milioane de euro pentru ca intr-o saptamana a crescut rata de schimb cu 20%, care se traduce intr-o marire de rata intre 10% si 15%? E o problema de cash-flow, de serviciul datoriei acum si nu vad de ce trebuie sa luam o masura care afecteaza un credit pentru inca 20 de ani", a afirmat van Groningen, care este si presedintele Raiffeisen Bank, dupa ce a participat la sedinta Comisiei Buget-Finante-Banci din Camera Deputatilor, care s-a amanat din lipsa de cvorum.
El a aratat ca nu crede in masuri administrative si ca situatia din Romania este total diferita fata de alte tari care au adoptat rapid masuri, "unde nu s-a realizat conversia la alt curs decat cursul zilei, iar problema era una sistemica".
Presedintele Consiliului Patronatelor Bancare din Romania... mai mult
Miercuri, 28 Ianuarie 2015, ora 10:09