Guvernul Romaniei avanseaza cu un plan de infiintare a unui fond suveran de investitii, un proiect de lege revizuit si prezentat vineri, un obiectiv politic principal al social-democratilor de la
Fondul Proprietatea se declara consternat de adoptarea de catre Camera Deputatilor a unor amendamente la OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa, care excepteaza peste 100 de companii de stat de
Fostul presedinte al PDL Emil Boc spune ca se va prezenta, joi, la DNA Bucuresti, unde a fost citat ca martor in dosarul in care Elena Udrea este cercetata pentru fapte de coruptie privind vanzarea
Secolele XVIII si XIX au fost dominate de Imperiul Britanic. Porturile, drumurile si caile ferate au reprezentat scheletul si venele acelui gigant construit de britanici. I-au urmat imperiile
Fostul ministru al Economiei Ion Ariton ar fi determinat reprezentantii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Romgaz, sa sponsorizeze ilegal, cu suma totala de
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, si membri directoratului Hidroelectrica nu au stiut faptele de coruptie pe care le comiteau Ioan Mihaila si Eugen Bradean, astfel ca anchetatorii
Constantin Metehoiu, director la Hidroelectrica, este acuzat de ANI de conflict de interese penal si savarsirea infractiunii asimilate celei de coruptie, dupa ce ar fi incheiat 17 contracte de
Remus Vulpescu a declarat joi, la iesirea de la DNA, ca la Hidroelectrica sunt si "alte contracte problematice", insa compania, daca va fi administrata corect, va putea sa detina capacitati de
Procurorii DNA i-au interceptat pe Ioan Mihaila, membru in cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei si consilier al ministrului Constantin Nita, si Eugen Bradean, director de trading la
Dupa sase ani de la integrarea in Uniunea Europeana, domeniul achizitiilor publice reprezinta inca un izvor nesecat de frauda si coruptie in Romania. Legislatia romaneasca este haotica, iar
Premierul Victor Ponta le-a spus miercuri membrilor Executivului ca au mostenit "o multime de bombe" de la fostele guvernari, punctand ca obligatia lor este sa inlature orice fel de interes economic
Guvernul Ponta a venit, luni, in Parlament, pentru a cere votul de investitura. Procedurile au decurs fara probleme, noul Executiv obtinand 284 de voturi, din cele 231 cat avea nevoie. In aceasta
Guvernul a anuntat ca incepe inspectia economico-financiara la companiile de stat, o etapa pregatitoare, inainte de privatizarea companiilor, de instaurarea unui management privat sau chiar de
"Potrivit raportului Curtii de Conturi, anual 10 miliarde de euro sunt cheltuite ilegal de companiile si institutiile de stat. Companiile de stat reprezinta vehicolul pentru actul de coruptie", a
Planurile de acaparare a sistemului energetic romanesc, indeosebi a energiei ieftine, au fost gandite inca din anii 1992-1994 cu aportul nemijlocit al unor oameni din serviciile de informatii ale
Desi contractele cu energie hidro ieftina dateaza de mai mult de 4 ani, abia in urma cu doua saptamani, dupa acuzatiile publice ale presedintelui Basescu, autoritatile au inceput sa-si dea cu parerea