Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat joi, 11 aprilie, că în cazul în care Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) va crește, fie doar și cu un singur procent, atunci ministrul liberal al
Experţii Fondului Monetar Internaţional recomandă autorităţilor de la Bucureşti, printre altele, o eventuală impozitare progresivă a veniturilor personale, creşterea veniturilor din TVA,
Fondul Monetar Internaţional recomanda autoritatilor romane introducerea impozitarii progresive a veniturilor personale, cresterea veniturilor din TVA, inclusiv prin taxarea, mai multor produse cu
România reprezintă un caz unic în Europa, fiind singurul stat care, în intervalul 2019 - 2021, a experimentat o creștere a decalajului dintre suma care ar trebui încasată de stat din
Anul care începe chiar de luni va aduce modificări fiscale importante despre care consultanţii spun că vor descuraja investiţiile, iar experţii Fondului Monetar Internaţional că sunt
Politica fiscal-bugetară va continua în direcţia majorării taxelor şi în anii următori, alte schimbări majore fiind de aşteptat în 2025, anul postelectoral, consideră consultanţii unei
Anul 2024 va aduce taxe mai mari pentru multe companii şi persoane fizice şi, implicit, o scădere a veniturilor, a consumului, a investiţiilor pentru că statul are nevoie de resurse financiare
Modificările recente ale sistemului fiscal din România, inclusiv schimbările privind TVA, accizele și taxa pe adaosul de zahăr, precum și legislația legată de limitarea adaosului comercial,
Guvernul plănuiește, prin Legea privind măsurile fiscal-bugetare, o nouă creștere a accizelor la alcool și tutun începând cu 1 ianuarie 2024. La aceeași dată, actul normativ prevede și
Propunerea legislativa privind reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020 a primit, marti, raport favorabil din partea Comisiei pentru Buget-Finante a Camerei
PNL nu va vota, miercuri, proiectul de lege privind reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020, a anuntat premierul Ludovic Orban, cu toate ca initiativa
Propunerea legislativa privind reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020 trebuie sa treaca prin Camera Deputatilor si are nevoie de opinia Guvernului, iar
Romanii au ocazia sa afle online, in apropierea Sarbatorilor de iarna, care este pretul alimentelor si al carburantilor prin intermediul Monitorului Preturilor, platforma care a fost pusa in
In vederea imbunatatirii procesului de colectare a veniturilor din TVA, autoritatile fiscale romane trebuie sa se alinieze cu tendintele globale si sa investeasca masiv in solutii digitale. Desi
Deficitul de incasare a taxei pe valoare adaugata a crescut in 2016 fata de nivelul inregistrat in 2015 in Romania, iar neconformarea in materie de TVA s-a majorat, desi cota standard pentru acest
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat ca premierul Viorica Dancila i-a transmis ca vrea sa dea o ordonanta de urgenta pentru reducerea TVA la serviciile hoteliere de la 9 la 5%, la parcurile de
Executivul ia in calcul sa amane scaderea cotei TVA de la 19% la 18%, masura prevazuta in programul de guvernare sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2019, au declarat pentru Mediafax surse
Romanul munceste pentru stat jumatate de an, ziua de 6 iunie fiind considerata ziua Libertatii fiscale, iar incepand din 1 ianuarie 2019 trebuie regandita fiscalitatea, a declarat Andreea Paul,
TVA ar trebui sa scada anul viitor, conform Codului Fiscal, de la 20% la 19%, astfel ca daca esti patron de firma e nevoie sa ai in vedere cateva aspecte.
Dupa 11 ani de la introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor, cota efectiva de taxare a salariului minim pe economie va ajunge de la 0,45%, cat era initial, la 12%, odata cu majorarea
La mijlocul lui 2010 au fost reduse salariile cu 25%, a crescut TVA de la 19% la 24% si a fost majorata cota de impozitare a dobazilor bancare de la 1% la 16. Salariile au fost reintregite, iar la
Premierul Ponta a anuntat, marti, reducerea TVA la toate produsele alimentare, incepand cu data de 1 iunie. Dar care e situatia in alte state ale Uniunii Europene?
Cota standard de TVA va scadea de la 24% la 20% incepand cu 1 ianuarie 2016 si la 18% incepand cu 1 ianuarie 2018, a anuntat miercuri ministrul Finantelor Publice, Darius Valcov, in cadrul sedintei
Guvernul planuieste sa reduca taxa pe valoare adaugata (TVA) in urmatorii ani, dupa cum se arata in proiectul noului Cod Fiscal, insa masura aduce si lucruri bune, si lucruri rele, arata Ioana
Scaderea cotei standard de TVA de la 24% la 20%, incepand cu 1 ianuarie 2016, va avea un impact pozitiv pentru mediul de afaceri, dar si pentru populatie, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES,