Cererea de credite din partea firmelor din zona euro a scăzut substanțial în primul trimestru din 2024, contrar așteptărilor băncilor cu privire la o redresare.
România este o țară a contrastelor când vine vorba despre îndatorare. Deși nu ne comparăm cu alte state europene în materie de volum al datoriilor pe cap de locuitor, în special
Băncile care operează pe piața autohtonă anticipează menținerea constantă a standardelor de creditare pentru creditele acordate companiilor și pentru cele imobiliare acordate populației, în
În contextul în care România înregistrează cea mai mare creștere a consumului final de energie din Uniunea Europeană în ultimii ani, în timp ce media europeană este în scădere, Directiva
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
În contextul economic actual, romanii se confruntă cu o decizie crucială atunci când vine vorba despre împrumuturi bancare: să opteze pentru credite în lei sau să aleagă variantele în euro.
Banca franceză BNP Paribas a semnat un acord cu cel mai important grup de protecţie a consumatorilor din Franţa, CLCV, pentru plata unor despăgubiri cuprinse între 400 de milioane şi 600 de
Banca Centrală a Turciei a decis joi să majoreze dobânda cheie cu 2,50 puncte procentuale, atingând nivelul de 45%, o decizie care corespunde așteptărilor analiștilor, conform unor informații
Beneficiile obţinute anul trecut în urma negocierilor de consumatorul care s-a adresat Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au fost mai mari cu 16% faţă
Peste jumătate (56%) dintre români spun că vor face cheltuieli mai mari în perioada sărbătorilor din decembrie 2023 - ianuarie 2024, comparativ cu anul trecut, potrivit unui studiu referitor la
Riscurile la adresa stabilității financiare au rămas ridicate în Europa, avertizează Consiliul General al Comitetului european pentru riscuri sistemice (ESRB), prin intermediul unui comunicat
Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) tinde să se egaleze cu ROBOR, care este în prezent de 6,40%, iar în acest context, principala recomandare pentru cetăţeni rămâne
Proiectul privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicat integral, marţi, pe site-ul Guvernului, prevede, între altele,
In momentul in care ai nevoie de bani pentru a acoperi unele cheltuieli neprevazute sau planificate, una dintre solutii este sa apelam la o institutie financiara pentru a accesa un credit, fie ca
Cea de-a 14-a editie a competitiei "Votat Produsul Anului®" Romania si prima editie a competitiei "Votat Produsul Anului Marca Proprie Distribuitor" si-au desemnat castigatorii pentru anul 2023.
Anul 2022 a fost marcat de inflatie, de o crestere accelerata a indicelui ROBOR, in functie de care se calculeaza costul creditelor de consum in lei cu dobanda variabila, dar si de majorarea
Rata anuala a inflatiei in zona euro a atins un nou maxim istoric in luna iulie. Acest lucru mentine presiunile asupra Bancii Centrale Europene sa opteze pentru o noua majorare semnificativa a
Credex IFN, principalul partener de creditare al retelei Altex, lanseaza, in premiera, servicii de finantare destinate IMM-urilor. Companiile pot primi credite rapide, intre 5.000 si 500.000 lei,
Pornind de la ceea ce declara Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, în urma cu ceva ani, prin faptul că un credit de consum acordat pe o perioada mai mare de cinci –
Un barbat din Sibiu, care a intentionat in urma cu mai multi ani sa obtina un credit de la o banca importanta din Romania, a aflat ca institutia nu-i poate satisface dorinta dintr-un motiv pe care nu
Un roman care a luat un credit de 180 de euro pentru 30 de zile de la o institutie financiara a platit o dobanda anuala efectiva de 30.341%. Situatia a fost descoperita in urma unui studiu privind
2020 le-a aratat bancherilor ca unele domenii sunt nebancabile si din acest motiv ele au fost trecute pe "lista neagra a creditarii". Desi, oficial, creditarea in domeniile respective se face,
O casa de amanet este un tip aparte de creditor. Mai precis, desi intra in categoria institutiilor financiare nebancare, aceasta are dreptul de a oferi exclusiv credite de tip amanet.
Este greu sa gasesti in tara o afacere neatinsa de pandemia globala. Unele afaceri, in special cele din online, au reusit chiar sa creasca in aceasta perioada.