Crizele multiple provocate de războaiele din Ucraina și Israel, dar și blocarea traficului maritim din Canalul Suez pun mare presiune pe economiile tuturor țărilor. Acum, pe fondul unei
România este o țară a contrastelor când vine vorba despre îndatorare. Deși nu ne comparăm cu alte state europene în materie de volum al datoriilor pe cap de locuitor, în special
Comisia Europeană a decis ca, începând din 2027, după ce va începe producția de pe urma zăcământului offshore extras și prelucrat prin Neptun Deep și România va deveni cel mai mare
Preţurile de vânzare ale maşinilor second-hand vor continua să crească, anul acesta, în România, însă nu la acelaşi nivel cu cel înregistrat în 2023, când, în medie, maşinile
Crizele suprapuse generate de războaiele din Ucraina și Israel, dar și de blocarea traficului maritim de mărfuri prin Canalul Suez, dau bătăi de cap oamenilor din toată Europa, iar creșterile
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
Apple se confruntă cu noi provocări în China, una dintre cele mai importante pieţe ale sale, vânzările sale pe această piaţă scăzând în ultimul trimestru al anului 2023 cu aproape 13%, la
Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Banca Centrală a Turciei a decis joi să majoreze dobânda cheie cu 2,50 puncte procentuale, atingând nivelul de 45%, o decizie care corespunde așteptărilor analiștilor, conform unor informații
Scumpirile alimentelor de bază s-au resimțit global pe toată perioada ultimului an. În contextul creșterii accelerate a prețurilor de consum, dar și al măsurilor luate de Guvern începând
Protejarea consumatorilor de gaze naturale în anul 2022 a determinat aprobarea în România a unei legi care suspenda prețul din contracte și aplicarea unui preț plafonat cu plata de la bugetul
Grupul bancar american Goldman Sachs și-a redus estimările pentru prețul Brent al țițeiul în 2024 cu 10 dolari pe baril, prognoza ajungând la intervalul de 70-90 de dolari. Economiștii au
Inflația galopantă din perioada 2021-2022 în Uniunea Europeană și Marea Britanie, urmată de campania asiduă dusă de băncile centrale pentru a o coborî în anul 2023, prin costuri deosebit
Vice-preşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, a avertizat luni că preţurile de consum în zona euro ar putea să cunoască, temporar, o creştere, chiar dacă direcţia
Noile imprimante și echipamente multifuncționale de tipărire lansate de Kyocera anul acesta au ca numitor comun durabilitatea, mobilitatea și integrarea consolidată cu Microsoft Universal Print.
Tabloul de Bord al Procedurii de Dezechilibru Macroeconomic, publicat anual de Eurostat, este format din 14 indicatori relevanți pentru detectarea timpurie a dezechilibrelor macroeconomice existente
Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii este de 9.978 lei pe lună, raportat la luna septembrie 2023, în creştere cu 15,2% faţă de
Orice posibilă escaladare a războiului Israel-Hamas prezintă un risc major pentru economia mondială, ducând la creşterea preţurilor energiei şi perturbând rutele comerciale cheie, au
Orice posibilă escaladare a războiului Israel-Hamas prezintă un risc major pentru economia mondială, ducând la creşterea preţurilor energiei şi perturbând rutele comerciale cheie, au
Rata anuala a inflatiei a urcat in noiembrie, comparativ cu noiembrie 2021, la 16,8%, releva datele transmise marti de Institutul National de Statistica.
Valoarea cosului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulti si doi copii pentru luna septembrie 2022 este de 8.659 lei pe luna, fata de 7.233 lei in septembrie 2021, in
Rata anuala a inflatiei a urcat la 15,32% in luna august a acestui an, de la 14,96% in iulie, in conditiile in care preturile marfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale marfurilor
Rata anuala a inflatiei a urcat la 15,1% in luna iunie a acestui an, de la 14,5% in mai, in conditiile in care preturile marfurilor nealimentare au urcat cu 17,92%, cele ale marfurilor alimentare au
Compania B-Caffe are in spate o poveste de succes a unui brand local din Suceava care a cucerit zona de Nord-Est a Romaniei si a ajuns sa stranga comunitati de pasionati de cafea in zonele rurale ale