Tarifele de transport al gazelor vor creste anul viitor, dupa ce va fi data in folosinta conducta BRUA, insa nu exista deocamdata cantitati de gaze care sa fie transportate prin acest gazoduct, a
Aproape jumatate dintre romani vor plati incepand de la 1 aprilie cu circa 10% in plus pentru gazele naturale pe care le consuma. De ce are loc aceasta noua scumpire? Autoritatea statului care a
Transgaz a cumparat saptamana trecuta gaze la pretul de 127 de lei pe MWh pentru a echilibra sistemul, in conditiile unui consum extrem ridicat ca urmare a temperaturilor scazute, se arata intr-un
Cresterea pretului de productie a energiei termice de la Elcen este cauzata de majorarea cu 13% a pretului la gazele naturale, componenta ce reprezinta 70-75% din costurile totale, a declarat marti,
La patruzeci si cinci de minute vest de Las Vegas, intr-o zona desertica, cei care se abat de la drum pot vedea un peisaj pe care nu-l pot intalni prea des: 347.000 de oglinzi care reflecta razele
Pretul gazelor se majoreaza la 1 iulie, in timp ce pretul energiei electrice va fi redus. Tot la 1 iulie urmeaza o scadere a tarifelor la roaming, dar si o crestere a amenzilor de circulatie, cea mai
Specialistii din cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) sunt de parere ca taxa pe monopolul natural nu ar trebui sa intre in tarif pentru ca, in momentul
Fondul Monetar International (FMI) a intors foaia in relatia cu Romania. Finantatorii internationali au pus patru conditii Romaniei, care sunt obligatorii pentru ca, la toamna, termenii acordului sa
Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) nu intentioneaza sa majoreze preturile la electricitate si gaze in perioada urmatoare, dar nici nu se poate spune in prezent daca
Tarifele reglementate la electricitate vor fi eliminate in sase etape pentru consumatorii industriali si in zece etape pentru consumatorii casnici, Guvernul urmand insa sa elimine incepand cu anul
Tarifele la energie si gaze vor creste odata ce ANRE va obliga distribuitorii de gaze si electricitate, din 2012 sau 2013, sa propuna clientilor solutii de eficientizare ale caror costuri pot fi
Eventuale decizii motivate politic sau social ale Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) ar pune presiune pe ratingul producatorului de electricitate Hidroelectrica, in
Ziua de 1 iulie va aduce, in economie, schimbari mai multe chiar decat Anul Nou. In primul rand, scumpirea energiei va transforma in galop marsul deja accelerat al preturilor. Gazele vor fi facturate
NRE a anuntat joi majorarea preturilor la gaze naturale livrate populatiei de la 1 iulie cu un procent mediu de 12,5% pentru clientii Distrigaz Sud si cu 11,6% pentru consumatorii casnici ai E.ON Gaz
Odata cu majorarea pretului la gazele naturale si la energia electrica livrate pupulatiei, vor creste preturile la toate produsele si cu siguranta pana la sfarsitul anului va mai exista o majorare,
Scumpirea gazelor naturale si a energiei electrice va conduce la amplificarea nejustificata a preturilor si va reduce competitivitatea produselor romanesti pe pietele externe, au declarat
Gazele pentru populatie se vor scumpi cu 12,5% pentru clientii Distrigaz Sud si cu 11,6% pentru consumatorii casnici ai E.ON Gaz Romania, iar electricitatea pentru populatie cu 4, 4 %,ceea ce va
Preturile reglementate pentru gazele naturale se vor majora, de la 1 iulie, in medie, cu 12,5 la suta, iar cele pentru energie cu 5,31 la suta, informeaza Autoritatea Nationala de Reglementare in
Tot mediul economic se asteapta la cresteri de preturi in urmatoarele trei luni, in toate sectoarele.Cu toate acestea, directorii apreciaza ca activitatea economica nu se va diminua, ci, dimpotriva,
Privatizarea distributiilor de energie electrica si gaze naturale a dezvoltat in imaginatia noilor proprietari doar gustul profitului sau al tarifelor ridicate si aproape deloc pe cel al
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) considera nejustificate solicitarile formulate de companiile de distributie a gazelor naturale, de majorare a pretului gazelor naturale cu 10%.